R A P O R T de activitate al consilierului Nagy Ghizela-din 26 01 2005 pentru perioada Ianuarie 2006 - Decembrie 2006 Vezi raportul in format PDF
Activitatea la ședințele Consiliului Local al Municipiului Arad.
Activitatea la ședintele comisiilor de specialitate. Membru al Comisiei de sănătate, familie, protecție socială, cultură, culte, învățământ și relații externe .
Reprezentarea capitalului municipiului Arad în Adunarea Generală a Acționarilor. În acest an, sfera atribuțiilor mele s-a lărgit cu o nouă responsabilitate, aceea de reprezentant al Municipiului Arad în Adunarea Generală a Acționarilor la SC RECONS SA Arad. În această calitate, printre alte preocupări, am urmărit și sprijinit măsurile de eficientizare a activității acestei societăți, astfel încât, după preluarea direct sub gestiunea Consiliului Local a administrării fondului locativ, societatea să nu ajungă în impas financiar nemaiîncasând sume din chirii sau din vânzări. Partea de șantier, de prestări servicii a devenit principala resursă economică pentru societate și, ca urmare, se impune dezvoltarea acesteia. SC RECONS este o societate comercială înființată sub autoritatea Consiliului Local în 1996 și consider că un bun management va putea contribui pe viitor la păstrarea și dezvoltarea capitalului municipiului Arad la această societate, chiar în condițiile severe ale economiei de piață, în care nu mai subzistă nici un regim de monopol.
Reprezentarea intereselor municipiului Arad la nivelul instituțiilor publice. Apropiată de profesia mea umanistă și de cea de dascăl, în special, activitatea mea în conducerea acestei instituții publice s-a axat și în acest an în direcția atragerii publicului din rândul elevilor prin atractivitatea repertoriului și chiar prin măsuri organizatorice, de mediatizare a programului, a premierelor.
Am mai fost desemnată în acest an reprezentant al autorității locale în comisia pentru evaluarea și asigurarea calității la Grupul Școlar “Csiky Gergely”Arad.
Proiecte de hotărâri inițiate împreună cu colegii din comisie, promovate și adoptate.
-La ședința ordinară din 23 februarie 2006- Hotărârea Nr.57-conferirea post-mortem a titlului de cetățean de onoare al Municipiului Arad fotbalistului Farmati Zoltan.
-La ședința ordinară din 3 august 2006-Hotărârea Nr.219-schimbarea denumirii Teatrului “Ioan Slavici” Arad în Teatrul Clasic “Ioan Slavici” Arad.
-La ședința ordinară din 3 august 2006-Hotărârea Nr. 220-regulamentul pentru conferirea titlului de cetățean de onoare și a altor titluri și distincții personalităților cu merite deosebite.
-La ședința ordinară din 22.08.2006-Hotărârea Nr.248-conferirea unor titluri și distincții unor personalități din Municipiul Arad.
|