R A P O R T de activitate al consilierului Nagy Ghizela-din 26 01 2005 pentru perioada Ianuarie 2005 - Decembrie 2005 Vezi raportul in format PDF
Activitatea la ședințele Consiliului Local al Municipiului Arad
(Total întruniri 24, Total participări 23)
Referitor la proiectele pe care le-am susținut prin votul meu și prin participare la dezbateri, în primul meu an în Consiliul Local, doresc să enumăr exemplificativ câteva pe care le consider fundamentale pentru dezvoltarea orașului:studiu de fezabilitate pentru reabilitarea centrului istoric vechi al orașului, măsuri pentru reorganizarea instituțiilor de spectacole și concerte de interes local, reglementarea accesului unor utilajelor și vehiculelor destinate transportului de mărfuri cu masa autorizată mai mare de 3,5 tone, aprobarea unor documentații de urbanism de amploare (planuri urbanistice zonale pentru zonele industriale, studiu de fezabilitate pentru obiectivul „Transport urban în municipiul Arad”, numeroase planuri urbanistice de zonă și de detaliu pentru construcția de locuinte individuale și colective, complexe comerciale de mare amploare, supermarketuri și hipermarketuri, contractarea împrumutului de la BERD pentru finanțarea unor lucrări publice, transmiterea în folosință gratuită a unui teren în suprafață de 17.468 mp Clubului Sportiv Atletic Club Universitatea „Vasile Goldiș”Arad, studiu de fezabilitate pentru lucrări de modernizare și extindere a iluminatului public, aprobarea proiectului de fuziune între SC Gospodărirea Comunală Arad și SC Salubritate SA, în dorința de a realiza o unificare a celor două servicii publice, pentru susținerea lor reciprocă.aprobarea documentației pentru reabilitarea unui bloc de locuințe pe str.Frunzei, achiziționat în vederea repartizării persoanelor evacuate din clădirile retrocedate, participarea Aradului ca partener la proiectul „Reabilitarea orașelor istorice, o șansă pentru dezvoltarea durabilă, cu finanțare prin UE, în cadrul programului INTERREG III B Cadses, aprobarea unor măsuri pentru realizarea obiectivului „Reabilitarea zonelor urbane care se confruntă cu deficiențe majore în sistemul de canalizare din municipiul Arad”.
Activitatea la ședintele comisiilor de specialitate.
(Total întruniri 26, Total participări 26)
Comisia, funcția s.a. În calitate de membru al Comisiei de sănătate, familie, protecție socială, cultură, culte, învățământ și relații externe.
Reprezentarea intereselor municipiului Arad la nivelul instituțiilor publice.
Proiecte de hotărâri inițiate și promovate, proiecte adoptate. În acest an, am promovat din inițiativă proprie următoarele proiecte:
-La ședința din 14 iulie 2005-Hotărârea 177-privind repartizarea unor locuințe din fondul locativ în baza OUG 40/1999.
-La ședința ordinară din 31octombrie 2005-Hotărârea Nr.258-.evacuare pe cale administrativă a persoanelor care ocupă fără titlu locuința fond de stat situată în Municipiul Arad, Piața Catedralei Nr.1, ap.13.
-La ședința din 31. octombrie 2005-Hotărârea nr.259-repartizarea unor locuințe din fondul locativ unor familii evacuate din locuințe retrocedate.
|