|
Petrecerile de Zilele Aradului 2008 s-au încheiat duminică 24 august la Ștrandul Neptun cu FESTIVALUL CĂTLANELOR.
În ciuda timpului nefavorabil, Festivalul Cătlanelor a fost una din cele mai de succes acțiuni din cadrul Zilelor Aradului 2008. 27 de echipe s-au întrecut să pregătească tocăniță, gulaș sau papricaș după rețete proprii. Alături de concurentii arădeni, au venit să-și arate priceperea bucătari din Ungaria si Germania. Concurentii au avut la dispozitie 2 tone de carne (porc, vita, pui și vânat), ceapa, cartofi, și multe alte ingrediente.
Atracția Festivalului a fost Super Cătlanul, un ceaun uriaș de 3500 litri, adus la Arad de un echipaj din Ungaria. |
Vremea ploioasa nu i-a speriat pe arădenii dornici să continue petrecerea la sărbătoarea Aradului. Bunătățile au fost degustate cu mare entuziasm, sute de oameni așteptând nerăbdători încă de dimineață ca bucătarii să prepare gulașul. Banii încasați pe cele 7000 de tichete vândute sunt destinați fundației „Renincoore Open Hand”, care se ocupă de ajutorarea copiilor în dificultate din municipiul Arad.
După-amiaza pe scena Festivalului au venit să cînte pentru arădeni Aurel Tămaș, Oana Sârbu, Cristian Pomohaci și Ștefan Muntenaș.
Vizita-ți galeria foto a acestui eveniment !
Biroul de presă
|