|
În weekendul 4-6 mai 2018, polițiștii locali arădeni s-au asigurat că Festivalul Berii, eveniment organizat de Primăria Municipiului Arad prin Centrul Municipal de Cultură Arad, se desfășoară în cele mai bune condiții, fără a se înregistra incidente sau accidente. Echipajele din cadrul Serviciilor de Ordine Publică, Serviciului Circulație Rutieră și Biroului de Activitate și Control Comercial au fost prezente la toate manifestările desfășurate pe parcursul celor trei zile de festival, fiind concentrate, în zonele de interes public.
|
Conducerea Direcției Generale Poliția Locală Arad a stabilit suplimentarea măsurile pentru asigurarea ordinii și siguranței publice, fluidizării traficului pietonal și rutier, pentru prevenirea actelor de comerț ilicit și protecției mediului. Conform planului de măsuri,
„ În cele trei zile de Festivalul Berii am dispus ca 30 de polițiști locali să fie prezenți în zona Parcului Eminescu. Ne-am concentrat atenția atât pe dirijarea traficului pentru evitarea blocajele în trafic, dar am fost cu ochii și pe cei care comercializau produse alimentare. Prioritatea noastră a fost ca arădenii să se simtă în siguranță, din toate punctele de vedere”, a declarat directorul Direcției Generale Poliția Locală Arad, Florian Barna.
Biroul de presă al Primăriei Municipiului Arad
|