|
Primăria Municipiului Arad organizează în data de 23.01.2018, ora 15.00, la sediul instituției din Bulevardul Revoluției nr. 75, în sala Regele Ferdinand, dezbaterea publică a Proiectului privind Bugetul de venituri și cheltuieli, respectiv cel privind repartizarea excedentului bugetar al municipiului Arad, pe anul 2018.
La această dezbatere sunt invitate să participe persoanele fizice și juridice interesate, în limita locurilor disponibile în sală.
|
Începând de sâmbătă, 13 ianuarie 2018, cele două proiecte sunt afișate, pentru consultare, la intrarea în Palatul Administrativ și pe site-ul Primăriei Arad, la adresele P.H. Buget - 2018 si P.H. Execedent - 2018
Până la data de 28 ianuarie, la registratura Primăriei Municipiului Arad, cei interesați pot depune în scris recomandări, sugestii și opinii, contestații, privind aceste documente. Informații suplimentare pot fi solicitate începând cu data de 15 ianuarie, între orele 8 și 18, la Serviciul Relații cu Publicul, camera 5.
Biroul de presă al Primăriei Municipiului Arad
|