Anunțul licitației publice pentru achiziția de servicii de proiectare în vederea reabilitării UM Gai și a realizării rețelelor de utilități aferente a fost publicat miercuri după amiaza în sistemul electronic de achiziții publice, termenul de depunere a ofertelor fiind 21 decembrie. Elaborarea proiectelor tehnice si a documentației privind detaliile de executie pentru construirea de clădiri noi si reabilitarea clădirilor existente în cadrul Unității Militare din zona Gai, în conformitate cu cerințele specifice ale Ministerului Apărării Naționale este etapa premergătoare lucrărilor efective. Valoarea totală estimată a investițiilor care vor fi realizate de Municipiul Arad pentru amenajarea UM Gai este de aproximativ 8 milioane Euro.
Acordul privind condițiile de transfer a Cetății către Municipiul Arad a fost încheiat în anul 2010 și a fost reglementat prin Hotărâre de Guvern (HG 1100/2010 privind reglementarea situației juridice a unor imobile aflate în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Apărării Naționale) dar punerea în aplicare a fost tergiversată mult timp de la nivelul conducerii Ministerului, deși Municipiul Arad și-a îndeplinit obligațiile asumate conform calendarului stabilit.
Biroul de presă
|