|
Festivalul Internațional de Teatru Circ își deschide luni, 25 mai, porțile pentru toți cei dornici de a savura atmosfera de circ de calitate. Artiști din Franța, Belgia, Serbia și România vor face în orașul nostru, în perioada 25-30 mai, o demonstrație de forță și se vor plimba pe picioroange împreună cu arădenii de toate vârstele, pentru a-i atrage pe copii și adulți la teatru. Directorul artistic al acestui festival este Radu Dinulescu.
|
Festivalul debutează luni, 25 mai, de la ora 19.30, la sala Studio a Teatrului Clasic "Ioan Slavici", cu spectacolul "Wasteland" al belgienilor de la Cirque Barbette, un spectacol de și cu Rosa Matthis, regia artistică Patricia Barakat. "Wasteland" este un spectacol pe franghie moale, purtat de aer și de plăcerea de a juca. Orașul. Cu ce să începi? Unde să te ascunzi? Pe unde să-ți duci gândurile? Pagina albă pentru vis lucid: terenul pustiu va fi regatul meu! Atras de acest loc al tuturor posibilităților, un personaj își petrece aici o zi întreagă. Prin echilibru și mânuire, acest spațiu se transformă devenind succesiv un teren de camping, un spațiu de joacă, o scenă de teatru, un loc periculos sau punctul culminant care domină orașul.
Evenimentul este organizat de Centrul Municipal de Cultură, cu sprijinul Primăriei Municipiului Arad.
Intrarea la toate spectacolele este gratuită.
24.05.2015
Șase picioare pe pământ
A doua zi a Festivalului Internațional de Teatru Circ îi aduce în fața publicului arădean pe francezi de la Compania Lapsus cu spectacolul "Six pieds sur terre" - Șase picioare pe pământ. Spectacolul va avea loc marți, 26 mai, de la ora 19.30, în sala mare a Teatrului Clasic "Ioan Slavici".
„Un cărucior scârțâie.
Iar ei, ei cresc, fără griji. Împreună, inventează locuri de joaca din cărămizi și din nimicuri.
Montează turnuri șchioape, poduri fragile, monumente șuie.
Toate se dărâmă, firește. Corpurile se năruie, popicele zboară, monociclurile fac zig-zaguri, se împart scatoalce, ouăle crapă.
Șase perechi de picioare complice călca acest pământ într-o dezordine ludică și jucăușă.
Căci la urma urmei, pentru a tachina mult, trebui să și iubești un pic.”
Regia spectacolului este semnată de Johan Lescop, asistent dramaturgie: Eric Durnez,
regie tehnică și lumini: Matthieu Sampic, sunet și creații vizuale: Marek Hunhap
Cu: Jonathan Gagneux, Stéphane Fillion, Gwenaëlle Traonouez, Vincent Bonnefoi, Guilhem Benoit, Julien Amiot
Evenimentul este organizat de Centrul Municipal de Cultură, cu sprijinul Primăriei Municipiului Arad.
Intrarea la toate spectacolele este gratuită.
25.05.2015
|