Apartamente pentru chiriașii evacuați din imobile retrocedate
|
|
|
Primăria Municipiului Arad construiește 150 de apartamente sociale, destinate familiilor evacuate din imobile retrocedate. Cele trei blocuri în regim S+P+2E+M se vor ridica în cartierul Sânicolaul Mic. Fiecare apartament va fi compus din 1 cameră, bucătărie, baie și cămară. Executantul lucrării a fost desemnat prin licitația care s-a desfășurat săptămâna trecută, iar șantierul se va deschide în luna noiembrie. |
Constructorul va avea termen 2 ani pentru predarea locuințelor.
Primarul municipiului Arad, dl.Gheorghe Falcă s-a declarat foarte bucuros că Primăria a reușit să realizeze această investiție și că numeroase familii aflate în situație dificilă vor avea un acoperiș sigur și condiții decente de locuit.
Valoarea investiției este de 8,2 milioane de lei plus TVA. Cea mai mare parte a investiției este finanțată de Primărie, iar Fondul Național de Dezvoltare participă cu 1 milion de lei.
|
|
|