În atenția locatarilor din zona Vlaicu, blocurile X1,X2,X3,X4,X5,X6 si X42 locul 20/1
|
|
|
Primăria Municipiului Arad anunță începerea procedurilor de licitație a locurilor de parcare marcate și numerotate, din spatele blocurilor susmenționate, conform H.C.L.M. nr. 439 din 28.12.2009, cu modificările și completările ulterioare, privind aprobarea ’’Regulamentului de atribuire sau licitare a locurilor de parcare în parcările de reședință din municipiul Arad’’. Pentru participarea la procedura de licitare, locatarii din această zonă vor depune, la Primăria Municipiului Arad, camera 5(Palatul Cenad), până la data de vineri 12.09.2014, următoarele documente:
|
- Cerere tip (la camera 5 Primărie sau descarcă aici);
- Documente privind domiciliul/rezidența: copie B.I./C.I. sau actul de proprietate, contract de închiriere în imobilul aparținând asociației de proprietari/locatari, act de donație sau moștenire;
- Copie după certificatul de înmatriculare a autovehiculului/autovehiculelor deținute în proprietate sau folosință;
- Documente privind dreptul de folosință (utilizare) a autovehiculului: contract de leasing, act de donație, act de moștenire, contract de comodat;
- Certificat de încadrare într-o grupă de handicap, dacă este cazul;
- Dovada că este veteran de război sau beneficiar al Decretului - Lege nr. 118/1990, dacă este cazul;
- Cupon de pensie (soț+soție) pentru acordarea reducerii în cazul pensionarilor cu o pensie medie sub salariul minim pe economie;
- Declarație pe propria răspundere că nu deține garaj amplasat pe domeniul public (la camera 5 Primărie sau descarcă aici)
Licitația va avea loc Joi 18.09.2014, ora 09.00, în sala cinematografului Arta, din str.Vasile Alecsandri.
Șef Serviciu
Ovidiu Dragoman |
|
|