|
Primăria municipiului Arad îi invită pe toți arădenii să sărbătoarească împreună Ziua Familiei. Evenimentul va avea loc în Parcul Copiilor, pe 7 iunie, începând cu ora 11.
Despre Ziua Familiei la Arad
Organizatorii își doresc ca această Zi a Familiei să fie o sărbătoare a comunității, propunând-o participanților sub forma unei serbări câmpenești. Ne dorim ca familiile arădenilor să participe cât mai activ la derularea acestui eveniment, implicându-se nu doar ca simpli spectatori, ci înscriindu-se, potrivit talentului fiecărui membru - fie el copil, adult sau bunic - în competițiile sportive și artistice ale zilei.
|
Organizatorii pregătesc sute de premii pentru familiile participante, unele dintre aceste premii fiind cu caracter mai special: premiul pentru cea mai numeroasă familie participantă, premiul pentru familia cu cele mai multe generații prezentă la această zi, pentru cea talentată familie și cea mai sportivă etc.
Astfel, sâmbătă, 7 iunie, începând cu ora 11, în Parcul Copiilor vor fi organizate:
• întreceri sportive între familii: de la alergarea în saci, la trasul de funie, badminton și baschet (streetball)
• o scenă pe care sunt invitați să urce toți cei care au un talent anume
• un colț al poveștilor, în care cei mici vor putea nu doar să asculte ci, prin joc, să spună, să scrie și să rescrie povești.
Familiile doritoare se vor putea înscrie pentru participarea la acest eveniment vizitând pagina specială de Facebook, Ziua Familiei.
|