Organizatorii își doresc ca această Zi a Familiei să fie o sărbătoare a comunității, propunând-o participanților sub forma unei serbări câmpenești. "Ne dorim ca familiile arădenilor să participe cât mai activ la derularea acestui eveniment, implicându-se nu doar ca simpli spectatori, ci înscriindu-se, potrivit talentului fiecărui membru - fie el copil, adult sau bunic - în competițiile sportive și artistice ale zilei." Gheorghe Falcă, primarul Aradului.
Organizatorii pregătesc sute de premii pentru familiile participante, unele dintre aceste premii fiind cu caracter mai special: premiul pentru cea mai numeroasă familie participantă, premiul pentru familia cu cele mai multe generații prezentă la această zi, pentru cea talentată familie și cea mai sportivă etc.
Astfel, începând cu ora 16.00, pe platoul Sălii Polivalente vor fi organizate:
• întreceri sportive între familii: de la alergarea în saci, la trasul de funie, badminton și baschet (streetball)
• o scenă pe care sunt invitați să urce toți cei care au un talent anume
• un colț al poveștilor, în care cei mici vor putea nu doar să asculte ci, prin joc, să spună, să scrie și să rescrie povești.
Familiile doritoare se vor putea înscrie pentru participarea la acest eveniment fie vizitând pagina specială de Facebook, Ziua Familiei, fie pe un site dedicat acestei sărbători.
|