În atenția locatarilor din zona Alfa
|
|
|
Primăria Municipiului Arad anunță începerea procedurilor de licitație a locurilor de parcare marcate și numerotate adiacente blocurilor din zona Alfa, conform H.C.L.M. nr. 439 din 28.12.2009, cu modificările și completările ulterioare, privind aprobarea ’’Regulamentului de atribuire/licitare a locurilor de parcare în parcările de reședință din municipiul Arad’’. Pentru participarea la procedura de licitare, locatarii din această zonă vor depune, la Primăria Municipiului Arad, camera 5 (Palatul Cenad), până la data de 08.07.2011, următoarele documente:
|
- Cerere tip (la camera 5 din Palatul Cenad sau descarcă aici);
- Documente privind domiciliul/rezidența: copie B.I./C.I. sau actul de proprietate, contract de închiriere în imobilul aparținând asociației de proprietari/locatari, act de donație sau moștenire;
- Copie după certificatul de înmatriculare a autovehiculului/autovehiculelor deținute în proprietate sau folosință;
- Documente privind dreptul de folosință (utilizare) a autovehiculului: contract de leasing, act de donație, act de moștenire, contract de comodat;
- Certificat de încadrare într-o grupă de handicap, dacă este cazul;
- Dovada că este veteran de război sau beneficiar al Decretului - Lege nr. 118/1990, dacă este cazul;
- Cupon de pensie (soț+soție) pentru acordarea reducerii în cazul pensionarilor cu o pensie medie sub salariul minim pe economie;
- Declarație pe propria răspundere că nu deține garaj amplasat pe domeniul public (la camera 5 din Palatul Cenad sau descarcă aici).
După centralizarea cererilor, data și locul licitației vor fi comunicate de către Primăria Municipiului Arad prin intermediul mass-mediei locale și pe pagina de internet a Primăriei Arad, www.primariaarad.ro .
|
|
|