Please ensure Javascript is enabled for purposes of website accessibility
 
 
 
 
 
Activități Normative
    Ordine de zi şedinţe
  Hotărâri
  Transparenţă Decizională - Proiecte de Hotărâri
  Procese verbale, Stenograme
  Minute şedinţe CLM
  Legislaţie utilă
  Informaţii de interes public
  Strategia de dezvoltare
  Informare prelucrare date cu caracter personal, cookies
 
Activități Curente
    Autorizaţii, Atestate, Informări
  Licitaţii
  Recrutare / Promovare
  Acte necesare
  Formulare
  Agricol
  Guvernanţă corporativă
  Hărţi de Zgomot
  Proiecte europene
 
Direcția Venituri
    Acte necesare
  Formulare
  Anunţuri
  Protocol de colaborare pentru furnizare date persoane

  INFO trafic greu...
 
Utile
    Comunicate, Anunţuri, Ştiri
  Forum (întrebări/răspunsuri)
  Adresează petiţii, sesizări, reclamaţii, întrebări
  Investiţii
  Nomenclatura stradală
  Delimitări secţii vot
  Locuințe ANL
  Reabilitare Faţade
  Reabilitare Termică
  Societăţi agreate - refacere carosabil şi trotuare
  Taxi
  Info investitori
  Viaţa Culturală
  Măsuri preventive în situaţii de urgenţă
  Declaraţii de Căsătorie
  Link-uri utile
  Chestionar de evaluare a serviciului Relaţii cu Publicul
  Finanțări nerambursabile

  POLIŢIA LOCALĂ

Untitled Document
 
Să cunoaștem
  Orașe înfrățite
Galeria Primarilor
Cetățeni de onoare
Afilieri, Parteneriate
 
Meteo
 
Click for Arad, Romania Forecast
 
Caută
 

Căutare avansată
 
Contor Site
 
Numar total vizite : 74093283
 

Transparenţă Decizională
Proiecte de Hotărâri ale Consiliului Local al Municipiului ARAD
Actualizat: 11-04-2022
Sistem de Căutare
Completaţi una sau mai multe dintre opţiunile:
Cuvinte cheie:

Numai în titluri
Număr act:
An:
Lună:
*se pot introduce şi doar părţi dintr-un cuvânt
Arhiva...

Proiect
adus la cunoştinţă publică în data de 21-05-2010

H O T Ă R Â R E  nr. _______
din __________


Proiectul de hotărâre privind - Gospodărirea Municipiului Arad - inițiativa primarului


Nr. 30182/21.05.2010

Ing. Gheorghe Falcă, Primarul Municipiului Arad,
În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003, transmit următorul



A N U N Ț


Începând cu data de vineri, 21.05.2010, la intrarea în Primăria Municipiului Arad, sunt afișate următoarele documente privind:

Proiectul de hotărâre privind „Gospodărirea Municipiului Arad” – inițiativa primarului.

Până la data de 04.06.2010, la registratura Primăriei Municipiului Arad, cei interesați pot depune în scris recomandări, sugestii și opinii privind aceste documente.
Informații suplimentare pot fi solicitate începând cu data de 21.05.2010, între orele 8,00-17,00, la Biroul de Informare Cetățeni, camera 2.
Cei interesați pot solicita în scris și pot primi copii contra cost după aceste acte, care pot fi studiate și pe site-ul Primăriei Arad, la adresa www.primariaarad.ro.


P R I M A R
ing. Gheorghe Falcă




ROMÂNIA Proiect AVIZAT:
JUDEȚUL ARAD ____________________ SECRETAR
MUNICIPIUL ARAD Cons.jr. Stepănescu Lilioara
CONSILIUL LOCAL


HOTĂRÂREA Nr. ______
Din _______________2010
privind „Gospodărirea Municipiului Arad”


Consiliul Local al Municipiului Arad,
Având în vedere:

- inițiativa Primarului Municipiului Arad, Domnul Gheorghe Falcă, exprimată în expunerea de motive nr.___________
- raportul nr. ___________ al Direcției Strategii Publice și Comunicare;
- rapoartele Comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad.
- prevederile Ordonanței Guvernului nr.21/2002 privind gospodărirea localităților urbane și rurale, aprobată prin Legea nr.515/2002;
- prevederile Legii nr.50/1991, republicată, privind autorizarea executării construcțiilor și unele măsuri pentru realizarea locuințelor;
- prevederile Legii nr.10/1995 privind calitatea în construcții, cu modificările ulterioare;
- prevederile Ordonanței Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr.180/2002, cu modificările și completările ulterioare;
- prevederile Legii nr.422/2001-republicată, privind protejarea monumentelor istorice;
- prevederile Hotărârii Guvernului nr.1588/2007, pentru aprobarea normelor metodologice privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari;
- prevederile Ordinului nr.536/1997- cu modificările și conexiunile ulterioare, pentru aprobarea Normelor de igienă și a recomandărilor privind mediul de viață al populației;
- prevederile Ordinului nr.443/2008 privind aprobarea normelor de igienă pentru transportul de persoane;
- prevederile Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr.162/2006, privind sancționarea unor fapte care constituie contravenții la gospodărirea orașului;
- prevederile Ordonanței de Urgență nr.195/2005 privind protecția mediului, aprobată cu modificări prin Legea nr.265/2006, cu modificările și completările ulterioare;
- prevederile Legii nr.24/2007, privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din zonele urbane;
În temeiul art.36 alin.(9) și al art.45 din Legea nr.215/2001, a administrației publice locale, republicată, adoptă prezenta

HOTĂRÂRE


Art.1. Prezenta hotărâre stabilește obligațiile și răspunderile care revin administrației publice locale, instituțiilor publice, agenților economici și cetățenilor pentru buna gospodărire a municipiului, pentru instaurarea unui climat de ordine și curățenie pe teritoriul acestuia;
Art.2. Se aprobă normele obligatorii și responsabilitățile concrete ce revin instituțiilor publice, agenților economici, celorlalte persoane juridice și cetățenilor pentru gospodărirea municipiul Arad, potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3. La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Hotărârea nr.162/29 iunie 2006 se abrogă.
Art.4. Prezenta hotărâre se aduce la cunoștință publică celor interesați de Serviciul Administrație Publică Locală.


PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ SECRETAR
Stepănescu Lilioara
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD
DIRECȚIA STRATEGII PUBLICE ȘI COMUNICARE
Biroul Informare Cetățeni
Nr._______/_______________







EXPUNERE DE MOTIVE




Având în vedere:
- prevederile Ordonanței Guvernului nr.21/2002, aprobată prin Legea nr.515/2002, privind gospodărirea localităților urbane și rurale;
- Hotărârea nr. 162/2006 privind gospodărirea municipiului Arad;
- Raportul Direcției Strategii Publice și Comunicare, înregistrat cu nr. 30185/21.05.2010;
- Raportul Poliției Comunitare;
- necesitatea elaborării unor norme obligatorii și a unor responsabilități concrete ce revin administrației publice locale, instituțiilor publice, agenților economici , altor persoane juridice și cetățenilor, cu privire la buna gospodărirea a municipiului, pentru instaurarea unui climat de ordine și curățenie pe teritoriul acestuia;
Se consideră oportună adoptarea unei noi Hotărâri privind Gospodărirea municipiului Arad, care să asigure un cadru legal mai sever, în vederea asigurării ordinei și curățeniei și siguranței cetățenilor din municipiul Arad.




PRIMAR
Ing. Gheorghe Falcă














DT/DT/2 ex.





PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD
DIRECȚIA STRATEGII PUBLICE ȘI COMUNICARE
Biroul Informare Cetățeni
Nr._______/_______________




RAPORT
privind aprobarea Proiectului de Hotărâre „ Gospodărirea Municipiului Arad”


Având în vedere:

- Prevederile legislației în materie și regulamentele serviciilor de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Arad adoptate prin Hotărâri C.L.M.;
- Faptul că Hotărârea nr. 162/2006 privind Gospodărirea municipiului Arad necesită completări și modificări, în forma actuală neacoperind toate domeniile edilitar-gospodărești ale municipiului;
- necesitatea elaborării unei noi hotărâri, care să stabilească obligațiile și răspunderile care revin administrației publice locale, instituțiilor publice, agenților economici și cetățenilor pentru buna gospodărire a municipiului, pentru instaurarea unui climat de ordine și curățenie pe teritoriul acestuia;

PROPUNEM:


Aprobarea proiectului de Hotărâre privind „Gospodărirea Municipiului Arad”, beneficiar Municipiul Arad, elaborat de aparatul de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Arad.


Administrator Public, Director Executiv,
Claudia Macra Corina Oarșă







DT/DT/2 ex.
Anexa nr. 1 la Hotărârea
Nr.______ din ______2010


NORME OBLIGATORII ȘI RESPONSABILITĂȚI CONCRETE CE REVIN INSTITUȚIILOR PUBLICE, AGENȚILOR ECONOMICI, CELORLALTE PERSOANE JURIDICE ȘI CETĂȚENILOR PENTRU GOSPODĂRIREA MUNICIPIULUI ARAD
REGIMUL CONTRAVENȚIILOR


CAP.I. - Dispoziții generale

Art.1. Prezentele norme stabilesc obligațiile instituțiilor publice, ale agenților economici, ale celorlalte persoane juridice și ale cetățenilor și responsabilitățile concrete ce revin acestora pentru gospodărirea municipiului.

Art.2. Normele au fost elaborate în baza următoarelor acte normative:
- Ordonanța Guvernului nr.21/2002 privind gospodărirea localităților urbane și rurale, aprobată cu modificări prin Legea nr.515/2002;
- Legea nr.50/1991, republicată, privind autorizarea executării construcțiilor și unele măsuri pentru realizarea locuințelor;
- Legea nr.422/2001 – republicată, privind protejarea monumentelor istorice;
- Legea nr.10/1995 privind calitatea în construcții, cu modificările ulterioare;
- Legea nr.230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari;
- Hotărârea Guvernului nr.1588/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.230/2007, privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari;
- Legea nr.215/2001 – republicată - Legea Administrației Publice Locale;
- Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată prin Legea nr.180/2002, cu modificările și completările ulterioare;
- Ordinul nr. 536/1997- cu modificările și conexiunile ulterioare, pentru aprobarea Normelor de igienă și a recomandărilor privind mediul de viață al populației;
- Ordinul nr.110/2007, privind aprobarea Regulamentului-cadru al serviciului de salubrizare a localităților;
- Legea nr.13/2007, a Energiei electrice, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr.230/2006, a Serviciului de iluminat public, cu modificările ulterioare;
- Legea nr.101/2006, a Serviciului de salubrizare a localităților, modificată și completată;
- Legea nr.205/2004, privind Protecția animalelor, cu modificările ulterioare;
- Legea nr.9/2008, pentru modificarea Legii nr.205/2004;
- Legea nr.60/2004, privind Ratificarea Convenției Europene pentru protecția animalelor de companie, semnată la Strasbourg, la 23 iunie 2003;
- O.U.G. nr.155/2001, privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, cu modificările ulterioare;
- Legea nr.227/2002, pentru aprobarea O.U.G. nr.155/2001;
- Legea nr. 391/2006, pentru modificarea O.U.G.nr.155/2001;
- Legea nr. 241/2006, a Serviciului de alimentare cu apă și canalizare, modificată prin O.U.G. nr.13/2008;
- Legea nr.51/2006 a Serviciilor comunitare de utilități publice, cu modificările și completările ulterioare;
- O.G. 195/2005, privind Protecția Mediului, aprobată cu modificări prin Legea nr.265/2006;
- O.U.G.195/2002, republicată, privind circulația pe drumurile publice;
- H.G. nr.930/2005, privind aprobarea Normelor speciale privind caracterul și mărimea zonelor de protecție sanitară și hidrogeologică, cu modificările și conexiunile ulterioare;
- Legea nr.107/1996, Legea Apelor, modificată și completată prin Legea nr.310/2004 și Legea nr.112/2006 ;
- Legea nr.400/2005, privind aprobarea O.U.G. nr.73/2005, pentru modificarea și completarea O.U.G. nr.107/2002, privind înființarea Administrației Naționale „Apele Române”;
- H.G. nr. 856/2002, privind evidența gestiunii deșeurilor și pentru aprobarea listei cuprinzând deșeurile, inclusiv deșeurile periculoase, cu modificările și completările ulterioare;
- H.C.L.M. nr.186/2006, cu modificările ulterioare, Regulamentul privind publicitatea, reclamele și afișajul în municipiul Arad;
- H.C.L.M. nr. 187/2006, cu modificările și completările ulterioare, privind aprobarea Regulamentului de desfășurare a activităților comerciale în municipiul Arad și a celor destinate altor activități legal aprobate;
- H.C.L.M. nr.16/2008, privind Regulamentul de organizare și utilizare a locurilor de joacă în municipiul Arad;
- Ordinului Ministrului Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului nr. 63/N din 11 august 1998;
- Legea nr.24/2007, privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților;
- H.G. nr.955/2004, pentru aprobarea reglementărilor-cadru de aplicare a
O.G. nr.71/2002 privind organizarea și funcționarea serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat de interes local
- H.C.L.M. nr.439/2009, privind aprobarea „Regulamentului de atribuire/licitare a locurilor de parcare în parcările de reședință din municipiul Arad”.

Art.3. Obiectul reglementării îl constituie obligațiile și responsabilitățile concrete care revin subiecților enumerați la art.1 în privința:

- protecției și conservării mediului construit și natural;
- colectarea în sistem organizat și controlat a deșeurilor municipale și a celor asimilate acestora, deșeuri din construcții și deșeuri industriale;
- respectării normelor de executarea construcțiilor și de siguranță a acestora;
- întreținerii aspectului civilizat, în bună stare a construcțiilor, incintelor, împrejmuirilor;
- întreținerii și reparației drumurilor
- asigurării în condiții normale a transportului public local
- asigurării/întreținerii curățeniei locurilor publice și a gestionării deșeurilor municipale și a celor asimilate acestora, deșeuri din construcții și deșeuri industriale;
- administrării/îngrijirii spațiilor verzi, a conservării și protecției mediului, precum și a altor lucrări și dotări publice:
- menținerii curățeniei în târguri, oboare și piețe
- efectuării publicității în spațiile publice, cf. reglementărilor în vigoare
- asigurării ordinei și siguranței publice
- protecției sanitare publice;
- respectării normelor legale și a condițiilor specifice de deținere a animalelor de fermă și a celor de companie, pe raza municipiului Arad;
- combaterii vectorilor: rozătoare, insecte, dăunători - pe raza municipiului Arad;

- canalizării, alimentării cu apă și epurării apelor uzate
- alimentării cu energie termică, electrică și iluminat public


Art.4. Administrarea condominiilor se realizează potrivit prevederilor legale în materie, prezentele norme stabilind cerințele obligatorii în domeniul gospodăririi localității.

Art.5. Nerespectarea obligațiilor stabilite prin prezentele norme constituie contravenție și se sancționează conform prevederilor din cuprinsul fiecărui capitol.


CAP.II. - Obligațiile instituțiilor publice, ale agenților economici/alte persoane juridice, ale cetățenilor și ale asociațiilor de proprietari/locatari



Secțiunea I.

Obligațiile instituțiilor publice,
ale agenților economici și ale celorlalte persoane juridice:


Art.6.(1) Instituțiile publice, agenții economici și celelalte persoane juridice, sunt obligate să ia măsuri pentru asigurarea întreținerii curățeniei și îmbunătățirii aspectului edilitar al clădirilor, curților, împrejmuirilor, căilor de acces, precum și a străzilor, drumurilor și zonelor verzi aferente acestora. În acest scop le revin următoarele obligații:

1. Să întrețină în stare corespunzătoare imobilele în care își desfășoară activitatea prin efectuarea lucrărilor de reparații, renovări, amenajări și alte lucrări specifice, cu respectarea următoarelor reguli:
a) (1) fațadele imobilelor (sedii sau puncte de lucru) se renovează cu o periodicitate de 10 ani, sau ori de câte ori este necesar, ca urmare a unor deteriorări importante ale acestora, ținându-se cont de următoarele aspecte:
- renovarea fațadelor principale se va realiza pe toată lungimea și înălțimea acestora, fiind exclusă zugrăvirea unei porțiuni a acesteia ( ex: numai parter)
- se vor păstra pe cât posibil culorile inițiale ale fațadelor;
- se vor păstra ornamentele inițiale ale fațadelor (ancadrarmente, antablamente, etc), fiind interzisă eliminarea elementelor decorative;
- nu se admite pozarea cablurilor de orice fel pe fațadele principale ale clădirilor precum și a cutiilor posturilor de reglare gaze sau a contoarelor.;
(2) nu este obligatorie renovarea imobilelor în termenul prevăzut la alin.(1) dacă starea acestora este bună;
b) în timpul lucrărilor de renovare schelele se protejează cu plase de protecție. Pentru cei interesați, plasa de protecție poate fi utilizată și ca suport publicitar de tip mesh;
c) lucrările de întreținere și reparații se efectuează la timp conform normelor conținute în cartea tehnică a construcției și/sau conform constatărilor rezultate din activitatea de urmărire a comportării în timp a construcțiilor;
d) executantul lucrărilor de construcții (construcții noi, renovări,etc.) are obligația de a asigura un coridor de trecere de-a lungul întregii lucrări pentru păstrarea circulației pietonale;
e) proprietarul construcției care, ca urmare a gradului de degradare al acesteia (desprinderi de elemente constructive, părți din fațadă sau acoperiș) afectează spațiul public, are obligația de a interveni imediat pentru remedierea deficiențelor și totodată de a marca și izola zona expusă;
f)să asigure întreținerea permanentă a curățeniei porților, geamurilor, vitrinelor, firmelor, și a fațadelor clădirilor în care își desfășoară activitatea, inclusiv spălarea, curățarea și zugrăvirea periodică a acestora, de asemenea, repararea, , înlocuirea geamurilor sparte sau crăpate, îndepărtarea prafului (ex: imobilele cu fațade „cortină” ,din sticlă, materiale compozite, etc., se curăță integral de cel puțin 2 ori pe an, în lunile octombrie și aprilie);
g)amenajările festive ale vitrinelor ocazionate de diferite sărbători, se mențin doar în perioada de desfășurare (într-un interval maxim de 2 luni);
h) întreținerea în stare bună a tâmplăriei prin reparațiile curente ce se impun și vopsirea periodică a celei de lemn; în imobilele cu mai multe apartamente tâmplăria se vopsește în aceeași culoare;
i) tâmplăria imobilelor clasificate „monument istoric” sau reprezentative arhitectural care nu mai poate fi recondiționată, se înlocuiește parțial sau în întregime (după caz) cu tâmplărie din materiale identice ca formă și culoare;
j) înlocuirea geamurilor și ușilor cu geam termopan se autorizează cu montarea acestora în tâmplărie identică, ca formă, material și culoare cu cea înlocuită, la imobilele clasificate „monument istoric” sau reprezentative arhitectural;
k)(1) porțile imobilelor clasificate ca „monument istoric” sau reprezentative arhitectural (porțile uscate) se renovează și se restaurează cu materiale identice sau se înlocuiesc cu unele noi identice cu originalul;
(2) porțile imobilelor „monument istoric” în situația în care nu pot fi recondiționate, vor fi înlocuite cu altele noi, păstrându-se aceeași formă, material și ornamente
l) lucrările de reconstruire, consolidare, transformare, extindere, desființare se efectuează pe baza proiectului tehnic întocmit de persoane autorizate și pe baza autorizației de construire, cu respectarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, a Legii nr. 422/2001 republicată, privind protejarea monumentelor istorice (unde este cazul) și a Legii nr.10/1995, privind calitatea în construcții, cu modificările ulterioare.
m)agenții economicii care dețin ori au amplasate pe teritoriul municipiului panouri publicitare, sau folosesc pentru publicitate stațiile mijloacelor de transport în comun ori au amplasate pentru preluarea corespondenței facilități specifice (cutii poștale, etc.), le vor menține permanent curate și estetice; Forma, dimensiunile și modalitățile de fixare a firmelor se stabilesc și autorizează potrivit Regulamentului privind publicitatea, reclamele și afișajul în municipiul Arad (H.C.L.M. nr.186/2006, cu modificările ulterioare);

2.(1) Să finalizeze construcțiile începute, ale căror autorizații de construire au expirat, cu obligativitatea solicitării unei noi autorizații de construire, în condițiile legii.
(2) Pentru construcțiile nefinalizate, pentru care nu se solicită autorizații de construire în condițiile alin.(1) și care sunt amplasate la frontul stradal în adiacența domeniului public, se asigură măsurile de conservare, de protecție a domeniului public și siguranță a circulației.

(3) În toate cazurile proprietarii au obligația să asigure aspectul îngrijit al construcțiilor nefinalizate prin înlocuirea materialelor de protecție deteriorate (folii, panouri, etc), prin îndepărtarea molozului, a materialelor rezultate din demolare, prin abordarea oricăror soluții necesare realizării scopului prezentei hotărâri. Sunt exceptate șantierele în lucru.

3. Să asigure împrejmuirea corespunzătoare a clădirilor în care își desfășoară activitatea. Să asigure menținerea curățeniei și a ordinii la locurile de depozitare din curțile interioare, pe terenurile pe care le dețin, pe trotuare, pe căile de acces, în imobilele pe care le folosesc și pe spațiile verzi aferente acestora, prin:
a) depozitarea materialelor, mărfurilor, utilajelor în spațiile deschise – curți, terenuri – și în mod obligatoriu în zonele cu vizibilitate directă din domeniul public în mod ordonat, în considerarea aspectului civilizat și îngrijit al zonelor, spațiilor respective;
b) păstrarea căilor de acces în imobile și în curțile interioare permanent libere accesului publicului, echipajelor de intervenție ale pompierilor, ambulanței sau altor forme de intervenții; în acest sens pe căile de acces se interzice depozitarea oricăror materiale (deșeuri, materiale de construcții, mărfuri, ambalaje, etc.);
c) efectuarea și menținerea curățeniei trotuarelor, a părții carosabile a străzii și a locurilor de parcare pe care le folosesc;
d) depozitarea deșeurilor asimilate deșeurilor municipale (nepericuloase) în pubele și în locuri special amenajate, cu interdicția totală de aruncare, abandonare a acestora direct pe sol, în curțile interioare sau pe domeniul public. Manipularea, (încărcarea, descărcarea, transportul, depozitarea și aruncarea) materialelor generatoare de praf în saci/recipiente speciale, încât să se evite poluarea prin emisia de pulberi sedimentabile;
e) menținerea igienei în clădirile și incintele în care își desfășoară activitatea, deținute cu orice titlu, prin activități de curățare, deratizare, dezinsecție și dezinfecție;
f) asigurarea igienizării și a ventilației corespunzătoare în subsolurile și podurile clădirilor și incintelor (deținute cu orice titlu) în care își desfășoară activitatea.

4. Să asigure protecția și să mențină curățenia spațiilor verzi, a parcurilor și arborilor, a drumurilor, trotuarelor, pe aliniamentul aferent imobilelor deținute, a părții carosabile a străzilor și a locurilor de parcare pe care le folosesc, precum și a altor lucrări și dotări publice, prin:
a) încheierea unui contract de prestări-servicii publice de salubrizare, pentru colectarea, transportul deșeurilor municipale de la toate adresele de domiciliu, sedii și puncte de lucru declarate de producători prin declarațiile de impunere, de asemenea, depozitarea deșeurilor în condiții specifice;
b) măturatul zilnic, ori de câte ori este necesar. Măturatul se efectuează după stropirea cu apă a suprafețelor respective, cu excepția perioadelor cu temperaturi negative. Se interzice îndepărtarea gunoiului măturat de pe trotuar pe carosabil, sau pe zona verde;
c) păstrarea curățeniei în jurul recipientelor de pre-colectare a deșeurilor rezultate din activitatea proprie și manipularea corespunzătoare, pentru a evita deteriorarea sau distrugerea acestora;
d) asigurarea amplasării la fiecare intrare din stradă, la punctele de lucru și la sediul unde își desfășoară activitatea a unui recipient de dimensiuni reduse pentru colectarea ambalajelor, hârtiilor și mucurilor de țigări și golirea acestuia ori de câte ori este nevoie;
e) asigurarea colectării deșeurilor rezultate în urma activităților de construire, reparații, curățare și igienizare a clădirilor și a altor incinte, precum și a celor din amenajarea și întreținerea spațiilor verzi numai în containere standardizate. Asigurarea containerelor și efectuarea transportului acestor tipuri de deșeuri se face, contra cost și trebuie solicitată operatorului de servicii publice de salubrizare, specificându-se compoziția și originea deșeurilor. Fac excepție situațiile în care agentul economic deține recipiente standardizate agreate de operatorul de servicii publice de salubrizare, recipiente în care poate colecta și transporta deșeurile, cu autovehiculele proprii;
f) contractarea unor servicii de colectare, transport și incinerare a deșeurilor spitalicești rezultate din activitatea sanitară, numai cu operatorii autorizați de autoritățile competente de protecție a mediului și utilizarea doar a unor recipiente speciale destinate acestor tipuri de deșeuri;
g) deșeurile vegetale, menajere sau de altă natură din curți (cauciuc, folii plastic, textile, etc.), de pe străzi sau din orice alte locuri nu vor fi arse la locurile de proveniență, ci vor fi transportate în locuri special destinate depozitării deșeurilor;
h) presărarea de nisip, rumeguș sau alte materiale antiderapante pe trotuare, în fața imobilelor în caz de polei;
i) îndepărtarea zăpezii și a gheții ori de câte ori este necesar. Strângerea zăpezii se face în locuri în care nu stânjenește circulația pietonală, auto sau parcarea.
j) în cazul pericolului iminent de cădere a zăpezii sau gheții (țurțurilor), de pe clădirile înalte, deținătorii imobilelor au obligația să ia măsuri de marcare a perimetrului expus, de avertizare și de îndepărtare a acestora cu mijloace proprii sau prin intermediul firmelor care au dotări specifice. Zăpada și gheața rezultate, se vor depune pe carosabil lângă bordură fără să împiedice circulația și scurgerea apei în sistemul de canalizare.
k) curățarea mijloacelor de transport și a utilajelor la intrarea acestora pe drumurile publice din șantiere, zone agricole, etc. prin orice mijloc propriu prin care se îndepărtează noroiul de pe anvelope în așa fel încât acesta să nu fie împrăștiat pe carosabil.
l) spălarea vehiculelor sau a ambalajelor în locuri special amenajate, altele decât spațiile publice.
m) neocuparea domeniului public cu materiale de construcții, cu unelte și mașini agricole, caroserii sau cu orice alte obiecte, cu excepția celor destinate activităților comerciale autorizate în temeiul Hotărârii 187/2006 a Consiliului Local al Municipiului Arad, cu modificările și completările ulterioare, privind aprobarea Regulamentului de desfășurare a activităților comerciale în municipiul Arad precum și a celor destinate altor activități legal aprobate.
n) asigurarea salubrizării și igienizării piețelor administrate, a platformelor gospodărești și platourilor aferente acestora;

5. Protecția drumurilor, optimizarea circulației, a condițiilor de transport în comun și a siguranței cetățenilor, prin:
a) Intervenția imediată autorizată de către Primărie, pentru remediere (de către operatorii/deținătorii de rețele subterane - C.E.T., E-on Gaz, etc), în cazul unor avarii care produc scurgeri de lichide pe străzi, trotuare sau parcaje, prăbușiri ale suprafețelor carosabile care pot provoca accidente;
b) Semnalizarea rutieră corespunzătoare de zi și de noapte de către executantul oricărui fel de săpături, inclusiv cele de intervenții în caz de avarii, care se efectuează în suprafețele străzilor, trotuarelor și parcajelor, așa cum este precizat în prevederile art.33 alin.2 din Legea 49/2006 privind aprobarea O.U.G. 195/2002 , republicată. Semnalizarea punctului de lucru se va face în conformitate cu Normele Metodologice privind condițiile de închidere sau de instituire a restricțiilor de circulație în vederea executării de lucrări pe domeniul public și/sau pentru protejarea drumului, elaborate de Ministerul de Interne și Ministerul Transporturilor.
c) Refacerea tramei stradale, a trotuarelor și a parcajelor, în maxim 48 de ore, de la stadiul „piatră”, până la cota „zero”, de la data/momentul începerii lucrărilor de intervenții în domeniul public sau privat al municipiului Arad, indiferent dacă acestea sunt avarii sau lucrări noi.
d) asigurarea unui aspect corespunzător și a funcționării în parametrii tehnici optimi a mijloacelor de transport în comun.
e) asigurarea unui spațiu destinat informării cetățenilor (în interiorul mijlocului de transport) cu privire la instrucțiunile de utilizare și păstrare a curățeniei mijloacelor de transport în comun.
f) menținerea în condiții optime (de către operatorul de servicii de transport), a mobilierului și utilităților din dotarea mijlocului de transport .
g) asigurarea unui aspect corespunzător mijloacelor de transport, indiferent de felul proprietății acestora, asigurarea funcționării în parametrii tehnici constructivi, fără repercusiuni în poluarea mediului cu gaze de eșapament peste normal, scurgeri de ulei sau carburanți pe străzi sau în locuri de staționare, scurgeri de beton sau scurgeri ale produselor transportate.
h) nepătrunderea cu vehicule sau autovehicule pe falezele și locurile destinate promenadei pietonale, decât cu autorizație eliberată de către Primăria Municipiului Arad în acest sens.

(2)Nerespectarea obligațiilor prevăzute la art.6, se sancționează contravențional cu amendă cuprinsă între 1.500-2.500lei;



Secțiunea II

Obligațiile cetățenilor și ale asociațiilor de proprietari/locatari


Art.7.(1) În domeniul gospodăririi municipiului, proprietarii de gospodării individuale, cetățenii care locuiesc în imobile cu două sau mai multe apartamente, asociațiile de proprietari/locatari, au următoarele obligații cu privire la întreținerea și păstrarea curățeniei clădirilor, locuințelor, anexelor gospodărești, incintelor, împrejmuirilor acestora, arterelor de circulație, a locurilor publice și a menținerii esteticii municipiului:

1. Să întrețină curățenia locuințelor pe care le dețin în proprietate sau cu orice titlu, a anexelor gospodărești, a curților și împrejmuirilor acestora, prin:
a) asigurarea curățării periodice a fațadelor locuințelor și a altor construcții amplasate în proximitatea străzii (frontul stradal)
b) efectuarea și menținerea curățeniei trotuarelor (sau a drumului acolo unde nu există trotuare) pe porțiunea din dreptul imobilului aflat în folosință (în calitate de proprietar sau locatar), precum și a locurilor de parcare folosite;

c) asigurarea curățeniei și a aspectului ordonat și îngrijit în curți și în mod obligatoriu în cele cu vizibilitate directă din domeniul public;
d) măturat periodic (săptămânal); Se interzice îndepărtarea gunoiului măturat de pe trotuar pe carosabil, sau pe zona verde;
e) îndepărtarea buruienilor, a florei spontane care crește pe lângă borduri, garduri, stâlpi, împrejmuiri, ș.a.m.d..
(1) Se interzice proprietarilor de imobile, case individuale, scoaterea și depozitarea pe domeniul public a resturilor vegetale rezultate din curățarea grădinilor și curților. Aceste tipuri de deșeuri pot fi depozitate în grădină în vederea producerii de compost natural sau pot fi colectate de către operatorul de salubritate, contra-cost, cu asigurarea containerului standardizat necesar, la solicitare;
(2) În cazul asociațiilor de proprietari, resturile vegetale rezultate din curățarea zonelor verzi și a plantațiilor existente pe acestea, se vor colecta de către operatorul de spații verzi;
f) (1) întreținerea spațiilor verzi adiacente imobilelor și condominiilor prin măturare, greblare și chiar plantare cu material dendrofloricol, toaletarea arborilor de talie mică și a arbuștilor ornamentali;
(2) în situațiile în care se sesizează iminența prăbușirii unui arbore, proprietarii, asociațiile de proprietari au obligația de a sesiza de îndată autoritatea publică locală.
g) presărarea de nisip, rumeguș sau alte materiale antiderapante pe trotuare, în fața imobilelor în caz de polei, precum și îndepărtarea zăpezii și a gheții ori de câte ori este necesar. Strângerea zăpezii se face în locuri în care nu stânjenește circulația pietonală, auto, parcarea sau scurgerea apei în sistemul de canalizare;
h) în cazul pericolului iminent de cădere a zăpezii sau gheții (țurțurilor), de pe clădirile înalte, deținătorii imobilelor au obligația să ia măsuri de marcare a perimetrului expus, de avertizare și de îndepărtare a acestora cu mijloace proprii sau prin sesizarea autorităților competente .
i) efectuarea operațiunilor de deratizare și dezinsecție;
j) asigurarea igienizării și a ventilației corespunzătoare în subsolurile și podurile locuințelor colective (în sistem condominiu); se interzice depozitarea în incinte a produselor sau materialelor care pot crea disconfort vecinilor;
k) căile de acces în imobile și în curțile interioare (în cazul condominiilor) se vor păstra permanent libere pentru a se asigura accesul echipajelor de intervenție ale pompierilor, ambulanței sau altor forme de intervenții; în acest sens pe căile de acces se interzice depozitarea oricăror materiale (mobilier, deșeuri, materiale de construcții, etc.);
l) întreținerea instalațiilor în stare bună de funcționare, cu obligativitatea de sesizare de îndată a autorităților competente în cazul constatării unor deficiențe la instalațiile de încălzire sau la rețelele de gaz sau energie electrică;
m) în blocuri, este permisă punerea la uscat a rufelor în balcoane, terase, logii, doar pe dispozitive care să nu depășească cota parapetului; se interzice montarea oricăror dispozitive de uscare a rufelor pe întreaga fațadă a blocului;
n) depozitarea deșeurilor menajere și reciclabile numai în recipiente standardizate puse la dispoziție gratuit de către operatorul de servicii publice de salubrizare;
o) amplasarea recipientelor pentru colectarea deșeurilor menajere și reciclabile la o distanță minimă de 10 m față de ferestrele imobilelor de locuit și la o distanță care să permită accesul operatorului în condiții optime prin căile de acces, menținerea curățeniei în jurul acestora, precum și asigurarea imposibilității utilizării acestora de către persoane străine;


2. Să întrețină în stare corespunzătoare imobilele în care locuiesc sau ale căror proprietari sunt, prin efectuarea lucrărilor de reparații, renovări, amenajări și alte lucrări specifice, cu respectarea următoarelor reguli:
a) renovarea fațadelor cu o periodicitate de max. 10 ani. Fac excepție imobilele a căror fațadă nu este deteriorată, ținându-se cont de următoarele aspecte:
- renovarea fațadelor principale se va realiza pe toată lungimea și înălțimea acestora, fiind exclusă zugrăvirea unei porțiuni a acestora ( ex: numai parter)
- se vor păstra pe cât posibil culorile inițiale ale fațadelor;
- se vor păstra ornamentele inițiale ale fațadelor (ancadramente, antablamente, etc), fiind interzisă eliminarea elementelor decorative;
- nu se admite pozarea cablurilor de orice fel pe fațadele principale ale clădirilor precum și a cutiilor posturilor de reglare gaze sau a contoarelor;
b) lucrările de întreținere și reparații se efectuează la timp, conform normelor conținute în cartea tehnică a construcției și/sau conform constatărilor rezultate din activitatea de urmărire a comportării în timp a construcțiilor;
c) lucrările de reconstruire, consolidare, transformare, extindere, desființare se efectuează pe baza proiectului tehnic de persoane autorizate și pe baza autorizației de construire, cu respectarea legii nr.50/1991 republicată, privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, a Legii nr.422/2001- republicată, privind protejarea monumentelor istorice – unde este cazul, a Legii nr.10/1995-actualizată, privind calitatea în construcții;
d) asigurarea integrității și a aspectului civilizat urban al împrejmuirilor și porților, prin operațiuni de vopsire, zugrăvire, reparații, curățare, după caz;
e) tâmplăria imobilelor clasificate „monument istoric” sau de arhitectură, care nu mai poate fi recondiționată, se înlocuiește parțial sau în întregime (după caz) cu tâmplărie din materiale identice ca formă și culoare;
f) înlocuirea geamurilor și ușilor cu geam termopan se autorizează cu montarea acestora în tâmplărie identică, ca formă, material și culoare cu cea înlocuită, la imobilele clasificate „monument istoric” ;
g)(1)porțile imobilelor clasificate ca „monument istoric” sau reprezentative arhitectural (porțile uscate) se renovează și se restaurează cu materiale identice sau se înlocuiesc cu unele noi identice cu originalul;
(2)porțile imobilelor „monument istoric”, în situația în care nu pot fi recondiționate vor fi înlocuite cu altele noi, păstrându-se aceeași formă, material și ornamente. Montarea noii porți se va face numai cu aprobarea prealabilă a instituției Arhitectului Șef;
h) în timpul lucrărilor de renovare schelele se protejează cu plase de protecție. Pentru cei interesați, plasa de protecție poate fi utilizată și ca suport publicitar de tip mesh;
i) executantul lucrărilor de construcții (construcții noi, renovări, etc.) are obligația de a asigura un coridor de trecere de-a lungul întregii lucrări pentru păstrarea circulației pietonale;
j) proprietarul construcției care, ca urmare a gradului de degradare al acesteia (desprinderi de elemente constructive, părți din fațadă sau acoperiș) afectează spațiul public, are obligația de a interveni imediat în remedierea deficiențelor și totodată de a marca și izola zona expusă;

3.(1) Să finalizeze construcțiile începute, ale căror autorizații de construire au expirat, cu obligativitatea solicitării unei noi autorizații de construire în condițiile legii.
(2) Pentru construcțiile nefinalizate, pentru care nu se solicită autorizații de construire în condițiile alin.(1) și care sunt amplasate la frontul stradal în adiacența domeniului public, se asigură măsurile de conservare, de protecție a domeniului public și siguranță a circulației.
(3) În toate cazurile proprietarii au obligația să asigure aspectul îngrijit al construcțiilor nefinalizate prin înlocuirea materialelor de protecție deteriorate (folii, panouri, etc), îndepărtarea molozului, evacuarea materialelor rezultate din demolare, prin abordarea oricăror soluții necesare realizării scopului prezentei hotărâri. Sunt exceptate prezentelor norme șantierele în lucru.

4. Toți cetățenii, inclusiv cei în tranzit, au obligația de a păstra curățenia în toate locurile publice din municipiul Arad, prin:
a) aruncarea oricăror obiecte, ambalaje (doze, pahare de unică folosință, ziare, pachete goale de țigări, mucuri de țigări, sticle, PET-uri, etc.) doar în pubelele special amenajate;
b) păstrarea integrității pubelelor, coșurilor de gunoi amplasate pe domeniul public;
c) păstrarea integrității imobilelor și a mobilierului urban (bănci, spații de afișaj, locuri de joacă, fântâni arteziene, etc.), fiind interzisă deteriorarea acestora în orice formă inclusiv prin inscripționarea cu vopsele, cretă, grafitti;
d) (1) păstrarea curățeniei în perimetrul de desfășurare a unor sărbători sau evenimente (Revelion, Târg de Crăciun, Zilele Aradului, Sărbătoarea Vecinilor, adunări publice, altele);
(2) aruncarea pe jos a sticlelor sau a altor obiecte contondente sau tăioase care pot periclita siguranța cetățenilor sau a bunurilor, constituie o circumstanță agravantă a încălcării normelor prevăzute la alin.(1);
e) păstrarea integrității locurilor publice, parcurilor și zonelor verzi.
(1) Să nu pășuneze animalele în zonele de locuit ale municipiului Arad precum și pe malurile râului Mureș;
(2) Să nu circule cu vehicule cu tracțiune animală (căruțe), în zonele de locuit ale municipiului Arad;

(2) Nerespectarea obligațiilor prevăzute la art.7, se sancționează contravențional cu amendă cuprinsă între 500-1.000 lei;


Art.8 (1)Pentru asigurarea și păstrarea ordinii și curățeniei, igienei publice, protecției mediului înconjurător, precum și pentru crearea unui climat civilizat și de siguranță pentru cetățenii din municipiul Arad, se interzice:
a) aruncarea sau abandonarea de hârtii, deșeuri de ambalaje, resturi alimentare sau nealimentare, scuipatul și consumul de semințe, precum și dispersarea altor deșeuri pe domeniul public;
b) ocuparea domeniului public cu materiale de construcții, cu unelte și mașini agricole, caroserii, sau cu orice alte obiecte, cu excepția celor destinate unor activități legal aprobate.
c) punerea în circulație a vehiculelor de orice fel care sunt deteriorate, nu îndeplinesc condițiile de curățenie, poluează atmosfera sau au scurgeri de ulei sau combustibil;
d) murdărirea căilor publice cu orice fel de materiale: balast, mortare, noroi, betoane, deșeuri sau alte materiale, precum și cu produse agricole, deșeuri petroliere și uleiuri industriale.
e) transportul de deșeuri fără existența unui contract încheiat între transportator și deținătorul deșeurilor, precum și nedeținerea de documente de însoțire a deșeurilor transportate, din care să rezulte deținătorul, destinatarul, originea deșeurilor, locul de încărcare și descărcare a acestora.
f). blocarea cu vehicule, materiale de construcții, deșeuri sau diverse obiecte, a căilor de acces în imobile și în curțile interioare ale acestora.
g). circulația bicicletelor, mopedurilor, motocicletelor și altor vehicule de orice fel pe aleile pietonale, pe aleile din parcuri, ștranduri, pe zone verzi, pe aleile de pe malul Mureșului, pe dig și coronamentul digului râului Mureș, cu excepția pistelor obligatorii pentru biciclete marcate corespunzător (cu excepția locurilor destinate acestui vehicul); Fac excepție de la această prevedere, cărucioarele pentru copii, mașinuțele, tricicletele, bicicletele conduse de copii (până la 14 ani) și vehiculele speciale utilizate pentru deplasare de către persoanele cu dizabilități;
h). circulația mopedurilor, a motocicletelor și a vehiculelor/autovehiculelor, în incinta cimitirelor, cu excepția vehiculelor aflate în dotarea specifică a administrației cimitirelor;
i). spălarea vehiculelor, covoarelor sau a oricăror echipamente în spații publice, altele decât cele amenajate special în acest scop.
j) pătrunderea în spațiul de joacă pentru copii, cu câini, biciclete, scutere, motorete, motociclete, atv-uri și autoturisme;
k) nerespectarea programului de funcționare afișat la intrarea în spațiul de joacă;
l) practicarea jocurilor sportive (fotbal, baschet, volei, etc) în parcuri sau pe zone verzi, în afara locurilor special amenajate în acest scop;
m) consumarea de băuturi alcoolice în spații publice, altele decât cele special destinate acestui scop;
(2) Se stabilesc ore de liniște pe teritoriul municipiului Arad, între orele: 1400-1600 și 2200-0600;
(3) Nerespectarea obligațiilor prevăzute la art.8, se sancționează contravențional cu amendă cuprinsă între :
- 500-1.000 lei - pentru persoane fizice;
- 1000-2.500 lei – pentru persoane juridice;



Secțiunea III

Obligațiile operatorului de servicii de salubrizare

Art.9 (1).Operatorul serviciilor publice de salubrizare este persoana juridică română sau străină care are competența și capacitatea, recunoscute prin licența emisă de Autoritatea Națională de Reglementare a Serviciilor de Gospodărie Comunală ANRSC, de a furniza sau presta, în condițiile reglementărilor în vigoare, un serviciu public de utilități publice și care are calitatea de concesionar în contractul de concesiune prin delegare de gestiune încheiat cu Consiliul Local al Municipiului Arad.
(2).În scopul asigurării unor servicii publice de salubrizare eficiente și de calitate care să satisfacă nevoile și necesitățile tuturor utilizatorilor de pe teritoriul municipiului, operatorul de servicii publice de salubrizare are următoarele obligații:
a) să presteze activitatea de colectare și transport în baza unui tarif a cărui modificare se aprobă de către C.L.M. Arad, iar plata serviciului prestat se acoperă din taxa specială de salubrizare menajeră încasată de la consumatori (casnici, agenți economici, instituții publice și alte persoane juridice), de către Direcția Venituri a Primăriei Municipiului Arad;
b) să întocmească graficele cu frecvența de colectare a deșeurilor municipale și asimilate ținând cont de necesitatea optimizării rutelor de colectare, să respecte zilele de colectare prevăzute în graficele de colectare a deșeurilor menajere de la utilizatorii serviciului de salubrizare, prevăzuți la lit. (a), să solicite și să obțină avizarea lor de către instituțiile competente, de asemenea, să respecte notificările transmise de Serviciului de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Arad privind sistarea sau executarea unor lucrări specifice de salubrizare stradală;
c) Operatorul de salubrizare are obligația de a respecta comanda lunară emisă de către Serviciul de specialitate din Cadrul Primăriei, pentru activitatea de salubrizare stradală și de asemenea, să respecte toate notificările acestuia privind sistarea sau executarea unor lucrări specifice.
d) să asigure numărul de recipiente necesare pentru fiecare utilizator, funcție de cantitatea de deșeuri generată și frecvența de colectare, pentru a evita depunerea de deșeuri lângă recipientele de pre-colectare;
e) să asigure manipularea corespunzătoare a pubelelor și a coșurilor de gunoi stradale de către personalul operatorului serviciului public pentru a evita deteriorarea sau distrugerea acestora, de asemenea, să înlocuiască, în termen de 3 zile lucrătoare de la constatarea sau sesizarea făcută de către utilizatori, recipientele distruse de pre-colectare a deșeurilor;
f) să sorteze deșeurile reciclabile din deșeurile stradale colectate;
g) să asigure curățarea locurilor de amplasare a recipientelor de pre-colectare a deșeurilor menajere după golirea acestora și să le depună pe același amplasament după golire;
h) să echipeze autovehiculele de transport deșeuri cu mijloace corespunzătoare de curățare manuală a deșeurilor (lopată, mătură, furcă).
i) să înlocuiască sau să monteze, în termen de 2 zile de la constatarea sau sesizarea făcută de utilizatori, coșurile de gunoi stradale deteriorate sau lipsă;
Activitatea de montare , reparare și înlocuire a coșurilor stradale se va asigura printr-un operator distinct, ca urmare a organizării unei licitații.

j) Să asigure containere la solicitările scrise ale utilizatorilor, avizate de către serviciul de specialitate din cadrul P.M.A, după verificarea în teren a oportunității amplasării lor; containerele vor fi puse la dispoziție gratuit (comodat), către persoanele fizice și contra cost către persoanele juridice, să asigure în termen de 5 zile lucrătoare de la solicitarea în scris, a utilizatorilor, recipiente standardizate pentru pre-colectarea deșeurilor, prevăzute la art.13 alin.3, lit.f, art.15, alin.1, lit.b;
(3) Nerespectarea obligațiilor prevăzute la art. 9 alin. 2 lit. a - j se sancționează cu amendă cuprinsă între 1000 - 2500 lei

Art.10 (1) Toți utilizatorii serviciului public de salubrizare sunt obligați să asigure gestionarea corespunzătoare a deșeurilor menajere și reciclabile în sistemul colectării duale, respectiv, să colecteze separat deșeurile menajere și separat deșeurile reciclabile, prin tipurile de recipiente standardizate asigurate de operatorul serviciului public de salubrizare.
(2) Nerespectarea obligației prevăzute la art.10 alin. l, se sancționează contravențional, astfel:
- pentru persoane fizice cu amendă cuprinsă între 500 - l .000 lei;
- pentru persoane juridice cu amendă cuprinsă între l .000 - 2.500 lei;
Secțiunea IV
Administrarea domeniului public
Art.11 (1)Constituie contravenție și se sancționează contravențional următoarele fapte:
a) depozitarea sau abandonarea pe domeniul public al municipiului Arad de unelte și mașini agricole, rulote, tonete, chioșcuri, construcții metalice, construcții provizorii, aparate de orice fel ori utilaje defecte, caroserii de autovehicule degradate sau dezmembrate;
b) depozitarea direct pe trotuar, sol, sau pe carosabilul străzilor, a materialelor de construcție: mortar, beton, nisip, balast, pământ rezultat din săpături, resturi vegetale rezultate din curățarea spațiilor verzi, alte deșeuri amestecate/resturi rezultate din activități de reparații și amenajări la clădiri și locuințe și din demolarea unor construcții civile sau industriale, deșeuri provenite din gospodării. Fac excepție de la aceste prevederi materialele de construcție ambalate sub orice formă, dacă nu afectează solul, cu condiția achitării taxelor legale pentru ocuparea temporară a domeniului public și depozitarea lor în mod ordonat.
Deșeurile și materialele menționate se depozitează numai în recipiente standardizate , compatibile cu sistemul de colectare și transport al operatorului de servicii publice de salubrizare sau al constructorului.
c) ocuparea domeniul public cu materiale de construcție (nisip, balast, piatră, cărămizi, bolțari, țigle, lemne, etc.) sau depozitarea pe domeniul public de paleți / recipiente / containere care conțin materiale de construcții, schele, barăci, fără aprobarea serviciilor de specialitate din cadrul P.M.A și fără plata taxei zilnice pentru ocuparea temporară a locurilor publice, stabilită conform legii;
d) montarea de schele, macarale sau alte utilaje pentru construcții fără aprobare și fără plata taxei zilnice pentru ocuparea temporară a locurilor publice, stabilită conform legii și fără asigurarea schelelor cu plasă de protecție sau fără respectarea condițiilor pentru asigurarea circulației rutiere și pietonale în deplină siguranță, în acest sens, schelele vor fi asigurate cu tunel de trecere acolo unde nu este posibilă asigurarea circulației pietonale prin amenajarea unui trotuar provizoriu din plăci de beton prefabricate sau podină de lemn, sau se va redirija circulația pietonală – cu avizul Comisiei de Circulație din cadrul Primăriei Municipiului Arad;
e) amplasarea, montarea și ocuparea domeniului public cu construcții improvizate (scene, corturi și alte construcții) fără aprobare și fără plata taxei zilnice pentru ocuparea temporară a locurilor publice, stabilite conform legii și fără respectarea condițiilor pentru asigurarea circulației rutiere și pietonale în deplină siguranță.
f) Amestecarea deșeurilor din construcții și demolări cu alte tipuri de deșeuri.

(2) Nerespectarea prevederilor art.11, se sancționează cu amendă contravențională cuprinsă între: 1000-1.500 lei pentru persoane fizice și 1.500 - 2.500 lei pentru persoanele juridice;

Secțiunea V
Obligațiile persoanelor juridice, fizice și fizice autorizate care execută lucrări de construcții, reparații și demolări la clădiri, lucrări edilitar – gospodărești

Art.12 (1)Constituie contravenție și se sancționează contravențional următoarele fapte:
a) executarea lucrărilor edilitar - gospodărești sau intervențiilor la rețeaua tehnico - edilitară, fără aprobarea serviciilor de specialitate din cadrul P.M.A;
b) depozitarea pământului rezultat din lucrările de construcții pe un amplasament, fără aprobarea emisă de serviciile de specialitate din cadrul P.M.A;
c) murdărirea căilor publice (străzi, trotuare, alei, curți) ca urmare a activităților de încărcare - descărcare a mijloacelor de transport;
d) prepararea mortarelor sau betoanelor direct pe domeniul public;
e) predarea amplasamentului după finalizarea lucrărilor edilitar - gospodărești, neadus la cotă și cu resturi materiale (pietre, bolovani, balast, alte reziduuri);
f) așternerea pe traseul lucrărilor edilitar - gospodărești, care urmează a fi supuse lucrărilor de refacere a zonelor verzi, de pământ care are în compoziție resturi materiale de orice fel, sau pământ nefertil, lutos, pământ provenit din straturile inferioare - rezultat din excavații, săpături, etc.;
g) neefectuarea lucrărilor de salubrizare a domeniului public și a amplasamentelor organizărilor de șantier aprobate, atât pe parcursul derulării lucrărilor edilitar - gospodărești cât și la finalizarea lor, prin grija titularului autorizației de construire;
h) neluarea măsurilor de împiedicare a producerii și răspândirii prafului în și din incinta organizărilor de șantier, pe traseul lucrărilor edilitar - gospodărești și pe amplasamentele de lucrări de demolare construcții, prin realizarea stropirii, prin pulverizare cu apă, a amplasamentului sau porțiunilor din clădire supuse demolării;
i) neamenajarea căilor de acces din organizările de șantier până la căile și drumurile publice, înainte de începerea construcțiilor/lucrărilor edilitar gospodărești pentru a preveni murdărirea străzilor, trotuarelor, la ieșirea din zona construibilă;
j) neluarea măsurilor de asigurare a unei rampe de spălare sau de curățare a roților autovehiculelor /utilajelor de orice fel care părăsesc organizările de șantier și neluarea măsurilor necesare pentru a preveni murdărirea căilor publice;
k) neluarea măsurilor de asigurare a recipientelor de pre-colectare a deșeurilor menajere la punctele de lucru, organizările de șantier, pe traseul lucrărilor edilitar - gospodărești, pentru personalul propriu;
1) neasigurarea în incinta punctelor de lucru, organizărilor de șantier sau pe amplasamentele lucrărilor de investiții la rețelele publice ori alte lucrări, a grupurilor sanitare (WC-uri ecologice) pentru personalul propriu; Grupurile sanitare (WC-urile ecologice) vor fi folosite conform normelor de igienă și se vor goli și dezinfecta zilnic de către operatorul de specialitate pentru a se evita răspândirea mirosurilor neplăcute.
m) neîmprejmuirea cu panouri speciale de protecție a organizărilor de șantier și amplasamentelor pe care execută lucrări de construcție sau intervenție la dotările tehnico - edilitare;

(2) Nerespectarea prevederilor art.12, se sancționează cu amendă contravențională cuprinsă 1000-1.500 lei pentru persoane fizice și 1.500-2.500 lei pentru persoanele juridice;


CAP. III - Gestionarea deșeurilor urbane



Art.13 (1)Deșeurile care fac obiectul prezentelor norme, sunt deșeurile urbane și anume:
a) deșeurile menajere și asimilabile celor menajere denumite conform legii deșeuri municipale;
b) deșeurile reciclabile;
c) deșeurile stradale
d) deșeurile din construcții și demolări
e) deșeurile voluminoase
f) deșeurile solide
g) deșeurile de echipamente electrice și electronice
h) deșeurile periculoase
i) nămolurile de la spălătorii auto
j) nămolurile rezultate din curățarea receptorilor pluviali;
(2)Deșeurile din construcții și demolări, deșeurile stradale inclusiv cele vegetale rezultate din curățarea și întreținerea parcurilor și zonelor verzi, deșeurile rezultate din industrie și comerț, deșeurile periculoase generate din activități medicale și /sau celelalte prevăzute de legea privind regimul deșeurilor, vor fi gestionate de producător/generator, care are obligația să prezinte, până la data de 30 ianuarie, compartimentului de specialitate din cadrul Primăriei municipiului Arad, planul de eliminare a deșeurilor pentru activitățile pe care le desfășoară pe teritoriul municipiului Arad.
(3) Planul de eliminare a deșeurilor de la lucrările de intervenții, refaceri și construcții edilitar - gospodărești, deșeurilor vegetale rezultate din curățarea și întreținerea parcurilor și zonelor verzi, deșeurilor din producție, deșeurilor periculoase generate din activități medicale, a nămolurilor de la spălătorii auto și din curățarea receptorilor pluviali va avea următorul conținut:
a) denumirea și adresa producătorului/generatorului de deșeuri;
b) locul generării deșeurilor (punct de lucru, etc);
c) tipul deșeurilor generate;
d) cantitatea deșeurilor ce se vor genera, estimată și exprimată în tone (cf. Hot. Guvernului nr.856/2002); în cazul lucrărilor curente pe baza datelor din anul precedent;
e) descrierea modului de gestiune a deșeurilor generate – pre-colectare, colectare, transport, depozitare sau altă formă de eliminare finală.
f) tipul recipientelor utilizate pentru pre-colectarea deșeurilor-containere cu
capacitatea de 1,1 mc, 7 mc, 10 mc sau de alte capacități; în cazul deșeurilor
periculoase generate din activități medicale se va specifica capacitatea
recipientelor speciale utilizate;
g) denumirea și adresa transportatorului deșeurilor și copia contractului încheiat cu acesta, iar în cazul în care transportul se efectuează în regie proprie se va
menționa tipul și numărul de înmatriculare al vehiculului de transport;
h) locul depozitării finale sau a incinerării deșeurilor - se prezintă copia contractului încheiat cu operatorul depozitului sau incineratorului;
i) numele și prenumele responsabilului cu gestionarea deșeurilor din cadrul unității;
j) data întocmirii planului, numele și prenumele, semnătura și ștampila conducătorului unității.

(4) Nerespectarea obligațiilor prevăzute la art.13, alin 2 se sancționează contravențional, astfel;
- pentru persoane fizice cu amendă cuprinsă între 1500 - 2000 lei;
- pentru persoane juridice cu amendă cuprinsă între 2000 - 2500 lei;




Art. 14 Gestionarea deșeurilor urbane cuprinde următoarele etape:
pre-colectarea, colectarea, transportul, tratarea, sortarea, valorificarea, depozitarea finală sau incinerarea în cazul deșeurilor periculoase generate din activități medicale.

Art. 15 (1) Pre-colectarea deșeurilor
a) Producătorii de deșeuri (casnici - gospodării individuale și asociații de proprietari/locatari, agenți economici, instituții publice și alte persoane juridice - asociații, organizații) organizează activitatea de pre-colectare, potrivit specificului locului de producere a deșeurilor, în condiții salubre, în spații special amenajate, utilizând sistemele stabilite de Consiliul local al Municipiului Arad, prin prezenta hotărâre.
b) Pre-colectarea deșeurilor urbane, inclusiv a deșeurilor reciclabile, activitate care se realizează de producătorul de deșeuri, se face numai în recipiente standardizate de tip, euro-pubele, containere, preso-containere, saci personalizați, de următoarele capacități: 120 l, 240 l, 1,1 mc, 7 mc sau bene tip container de diverse capacități, corelate cu tipul, cantitatea de deșeuri generată și frecvența de colectare stabilită prin contractul încheiat cu operatorul de servicii publice de salubrizare.
c) Asociațiile de proprietari/locatari, gospodăriile individuale și imobilele cu două sau mai multe apartamente, vor utiliza pentru pre-colectarea deșeurilor numai
recipiente standardizate de tip euro-pubele cu capacitatea de 120 l, 240 l sau saci
personalizați, asigurate de operatorul de servicii de salubrizare, gratuit, pe bază de
contract de comodat, inclusiv pentru colectarea deșeurilor reciclabile.
d) Recipientele pentru pre-colectarea deșeurilor menajere, inclusiv a deșeurilor reciclabile se amplasează în spații special amenajate, menținute permanent în stare salubră, cât mai aproape de căile de acces și la o distanță de minim 10 m față de ferestrele imobilelor.
(2) Nerespectarea obligațiilor prevăzute la art.15, lit. a - d se sancționează contravențional, astfel;
- pentru persoane fizice cu amendă cuprinsă între 500-1000 lei;
-pentru persoane juridice cu amendă cuprinsă între 1000 - 2500 lei


Art. 16 Colectarea deșeurilor
(1) Colectarea deșeurilor menajere și a celor asimilabile acestora, a deșeurilor reciclabile, stradale și a deșeurilor vegetale rezultate din curățarea și întreținerea parcurilor și zonelor verzi în vederea transportului spre locul de sortare, depozitare sau valorificare se face prin următoarele sisteme:
a) colectare ermetică, prin autogunoieră compactoare;
b) colectare în containere sau bene închise sau deschise și prevăzute cu plasă pentru a împiedica răspândirea deșeurilor pe timpul transportului;
c) colectare prin schimb de recipiente (euro-pubele, containere);
d) colectare în saci personalizați;
(2) Sistemele prevăzute mai sus trebuie să îndeplinească normele igienico-sanitare și de protecție a mediului și sănătății populației.

Art. 17 Transportul deșeurilor
(1) Colectarea și transportul deșeurilor se va realiza folosind autovehicule compatibile cu sistemul de pre-colectare, în funcție de tipul, cantitatea și originea deșeurilor.
(2) Autovehiculele vor fi încărcate astfel încât să nu existe posibilitatea împrăștierii deșeurilor pe căile publice. Operatorii, agenții economici și persoanele fizice, sunt obligați să asigure acoperirea cu prelată sau cu plasă a deșeurilor de orice fel transportate cu benă deschisă. Încărcarea deșeurilor în autovehiculele care le transportă, se face direct din recipiente, fiind interzisă răsturnarea conținutului recipientelor pe stradă, trotuare sau zone verzi în vederea reîncărcării manuale.
(3) Nerespectarea obligațiilor prevăzute la art.17 alin 2, se sancționează contravențional astfel:
- pentru persoanele fizice, cu amendă cuprinsă între 1.500-2.000 lei;
- pentru persoanele juridice, cu amendă cuprinsă între 2.000-2.500 lei.


Art.18 Sortarea și valorificarea deșeurilor
(1) în faza de pre-colectare a deșeurilor, la sursa de producere, este obligatorie depunerea separată a deșeurilor reciclabile de deșeurile nereciclabile în vederea reducerii cantității de deșeuri destinate eliminării finale, valorificării și reintroducerii în circuitul economic al deșeurilor reciclabile și utilizarea lor ca sursă de materii prime secundare sau ca sursă de energie.

(2) Materialele reciclabile colectate în sistemul colectării duale se transportă la stația de sortare unde se sortează pe tipuri de materiale, se ambalează și se valorifică în funcție de proprietăți, compoziție și alte calități.


Art.19 Depozitarea deșeurilor
(1) Deșeurile colectate și transportate de pe raza municipiului Arad se depozitează la depozitul conform al S.C.ASA - Servicii Ecologice S.R.L., până la închiderea acestuia. După închiderea depozitului conform al S.C.ASA - Servicii Ecologice S.R.L , deșeurile se vor depozita la alte facilități stabilite de Consiliul Local al municipiului Arad sau realizate de acesta în asociere cu Consiliul Județean Arad.

(2) Nerespectarea obligației prevăzute la art.19, alin. l se sancționează contravențional, astfel:
- pentru persoane fizice cu amendă cuprinsă între 1500 - 2000 lei;
- pentru persoane juridice cu amendă cuprinsă între 2000 - 2500 lei


Secțiunea I

Condiții privind gestionarea anumitor tipuri de deșeuri

Art. 20 (1) Deșeurile voluminoase și din construcții
a) Deșeurile voluminoase sunt deșeuri solide de dimensiuni mari (mobilier, obiecte de uz casnic și gospodăresc, obiecte sanitare, etc) iar cele din construcții,
reabilitarea și demolarea clădirilor, din reparații în locuințe sau spații comerciale,
din curățirea curților și anexelor gospodărești, sunt de asemenea deșeuri solide
(moloz, zidărie, pământ în amestec cu alte materiale sau din excavații, materiale
din lemn, metale, etc) care nu pot fi preluate cu sistemele obișnuite de pre-colectare a deșeurilor urbane.
b) Deșeurile voluminoase vor fi preluate gratuit din fața imobilului sau de pe platformele D.E.E amplasate în Alfa (platforma 12 respectiv din Micalaca, de pe terenul viran de lângă bl.101), în ultima zi lucrătoare a fiecărui trimestru; Deșeurile din construcții și demolări se colectează prin grija deținătorului și sunt transportate de către operatorul de zonă în depozite specializate pentru primirea acestui tip de deșeuri în baza unui contract de prestări-servicii (contra-cost);
c) Utilizatorii care solicită colectarea, transportul și depozitarea deșeurilor voluminoase și din construcții, au obligația să nu depoziteze deșeurile produse în stradă, pe domeniul public, înainte de aducerea containerului solicitat operatorului de servicii publice de salubrizare. Operatorul de servicii publice de salubrizare stabilește și confirmă data efectuării colectării și transportului, având obligația să o respecte.
d) Colectarea și transportul deșeurilor voluminoase, din construcții, reabilitarea și demolarea clădirilor, din reparații în locuințe sau spații comerciale, din curățirea curților și anexelor gospodărești se efectuează numai în recipiente standardizate, de tip containere, de următoarele capacități: 1,1 mc, 7 mc sau bene tip container de diverse capacități.
e) „Producătorii de deșeuri-persoane fizice și juridice-sunt obligați să asigure sortarea deșeurilor din construcții și demolări, stabilite prin H.G. nr.856/2002, pe tipuri de deșeuri, inclusiv a deșeurilor periculoase din construcții și demolări. Deșeurile reciclabile (plastic, hârtie, carton, lemn, sticlă, metal, diverse ambalaje, etc.) se vor pre-colecta în recipiente separate și se vor preda operatorului de servicii publice de salubrizare sau valorificate la unitățile de profil. Este interzisă amestecarea diverselor tipuri de deșeuri rezultate din reparații, construcții și demolări.
f) Deșeurile periculoase provenite din deșeurile din construcții și demolări se vor prelua de la persoanele fizice numai la punctele de colectare, menționate la art.20 alin (1), lit. b, iar persoanele juridice le vor preda unor societăți specializate în neutralizarea acestor tipuri de deșeuri, în containere, de următoarele capacități: 1,1 mc, 7 mc, sau bene tip container de diverse capacități.
(2) Nerespectarea obligațiilor prevăzute la art.20, lit. b-f se sancționează contravențional, astfel;
- pentru persoane fizice cu amendă cuprinsă între 1500 -2000 lei;
- pentru persoane juridice cu amendă cuprinsă între 2000 - 2500 lei


Art. 21 (1) Deșeurile de echipamente electronice și electrice și deșeurile rezultate din reparații și amenajări în locuințe în cantitate de sub l mc.
a) Cetățenii care intenționează să se debaraseze de echipamente electronice și electrice precum și de deșeuri rezultate din reparații și amenajări în locuințe în cantitate de sub l mc, au obligația să le transporte și să le predea, fără plată, la unul din punctele de colectare de pe raza municipiului Arad, administrate de operatorul de servicii publice de salubrizare;
b) Categoriile de echipamente electronice si electrice care se preiau prin punctele de colectare:
- Aparate de uz casnic de mari dimensiuni;
- Aparate de uz casnic de mici dimensiuni;
- Echipamente informatice și de telecomunicații;
- Echipamente de larg consum;
- Echipamente de iluminat;
- Unelte electronice și electrice (cu excepția uneltelor industriale fixe de
mari dimensiuni);
- Jucării, echipamente sportive și de agrement;
- Dispozitive medicale (cu excepția tuturor produselor implantate și
infectate);
- Instrumente de supraveghere și control; Distribuitoare automate.
c) Tipurile de deșeuri rezultate din reparații și amenajări în locuințe în cantitate de sub l mc, care se preiau prin punctele de pre-colectare sunt: resturi de materiale de construcții, obiecte sanitare și de mobilier uzate, singulare.
d) Deșeurile rezultate din reparații și amenajări în locuințe în cantitate de sub l mc, se preiau de la cetățeni o singură dată pe lună, pe baza buletinului sau a cărții de identitate și se înregistrează în registrul de intrări existent la punctul de colectare al operatorului de servicii publice de salubrizare.
(2) Nerespectarea obligației prevăzute la art.21 lit. (a) se sancționează contravențional, astfel:
- pentru persoane fizice cu amendă cuprinsă între l000 -1500 lei



Art.22 Deșeurile stradale, deșeurile vegetale rezultate din curățarea și întreținerea parcurilor și zonelor verzi
(1) Deșeurile stradale, deșeurile vegetale rezultate din curățarea și întreținerea parcurilor și zonelor verzi, se gestionează de operatorii activităților respective, conform legislației care le reglementează activitatea și conform planului de eliminare a deșeurilor prezentat compartimentului de specialitate din cadrul Primăriei municipiului Arad.
(2) Nerespectarea obligației prevăzute la art. 22 se sancționează contravențional, astfel:
- pentru persoane juridice cu amendă cuprinsă între 2000 -2500 lei


Art. 23 Deșeurile periculoase și din producție.
(1) Deșeurile periculoase și din producție se gestionează de producători, conform legislației care le reglementează activitatea și conform Planului de eliminare a deșeurilor prezentat compartimentului de specialitate din cadrul Primăriei municipiului Arad.
(2) Nerespectarea obligației prevăzute la art. 23 se sancționează contravențional, astfel: pentru persoane juridice cu amendă cuprinsă între 2000 -2500 lei, pentru persoane fizice autorizate , cu amendă cuprinsă între 1500-2000;


CAP. IV - Reglementări privind deținerea animalelor de fermă
pe teritoriul municipiului Arad


Art.24 (1) Constituie contravenție și se sancționează contravențional:
a) creșterea animalelor și a păsărilor de fermă în clădiri cu mai multe apartamente sau în adăposturi improvizate în jurul blocurilor de locuit precum și în gospodăriile aflate în vecinătatea blocurilor cu locuințe comune;
b) creșterea animalelor și a păsărilor de fermă în interiorul zonei delimitate conform Anexei nr.1;
c) creșterea animalelor și a păsărilor de fermă în curțile cu folosință comună, cu mai multe apartamente proprietate privată sau mixtă;
(2) Nerespectarea prevederilor art. 24, alin. l, se sancționează cu amendă contravențională cuprinsă între 1.500 lei la 2.000 lei;


Art. 25 (1) Constituie contravenții și se sancționează contravențional creșterea animalelor și păsărilor, strict pentru consumul familial, în zona exterioară perimetrului delimitat conform Anexei nr.1, cu nerespectarea următoarelor condiții:
a) deținerea și creșterea unui număr mai mare de 2 porci, 20 de păsări și l vacă matură și l vițel, într-o gospodărie proprietate privată cu o suprafață îngrădită, destinată întreținerii și creșterii animalelor de minim 500 mp.;
b) existența unor adăposturi construite din materiale ușor de igienizat, prevăzute cu un sistem de colectare a deșeurilor, amplasate la o distanță de minim 10 m. față de clădirile de locuit din vecinătate;
c) existența unei fose septice betonate și acoperite etanș;
d) existența unui contract de vidanjare a fosei septice;
e) asigurarea în permanență a curățeniei adăposturilor și a curților în care se realizează deținerea și creșterea animalelor și a păsărilor;
f) executarea lucrărilor de dezinsecție, deratizare și dezinfecție, periodic sau ori de câte ori este nevoie, prin societăți comerciale specializate în executarea lucrărilor DDD;
g) deținerea animalelor și a păsărilor strict pe proprietate și luarea măsurilor de împiedicare a accesului liber pe domeniul public;
h) gestionarea corespunzătoare a deșeurilor de origine animală, fără a crea impact nefavorabil asupra mediului sau disconfort de orice fel vecinilor;
(2) Nerespectarea prevederilor art.25, se sancționează cu amendă contravențională cuprinsă între 1.500 lei la 2.000 lei;


CAP. V - Reglementări privind deținerea animalelor de companie pe raza municipiului Arad
Art.26 (1) Constituie contravenții și se sancționează contravențional creșterea și deținerea de animale de companie cu nerespectarea următoarelor condiții:
a) deținerea unui număr mai mare de două animale de companie (câini și/sau pisici) într-un apartament sau curte de folosință comună, precum și neasigurarea condițiilor, îngrijirii și atenției necesare, ținând cont de nevoile etologice, în funcție de specie și rasă;
b) nerespectarea distanței de minim 10 m. a amplasamentului adăpostului câinelui atât față de geamurile apartamentelor din curțile de folosință comună cât și față de geamurile imobilelor învecinate;
c) circulația liberă, atât ziua cât și noaptea, a câinilor în curțile de folosință comună, fără acordul tuturor locatarilor;
d) nerespectarea normelor generale de curățenie, igienă și întreținerea în condiții optime a spațiului comun, fără a aduce atingere liniștii și ordinei publice;
(2) Nerespectarea prevederilor:
- art. 26 literele: a), b), c), d), se sancționează cu amendă contravențională cuprinsă între 800 lei la l .000 lei;



CAP.VI - Reglementări privind administrarea spațiilor verzi, conservarea și protecția mediului


Art. 27 (1) Constituie contravenție și se sancționează contravențional următoarele fapte:
a) distrugerea sau deteriorarea materialului dendrologic și a exemplarelor valoroase considerate monumente ale naturii;
a.1) abandonarea autovehiculelor pe spațiile verzi;
a.2) depozitarea clandestină de gunoi menajer, moloz, resturi vegetale, etc., pe spațiile verzi;
a.3) plantarea de material dendrofloricol, care prin specificul său (natura florală, tipul de fructificare, arhitectura trunchiului, tipul de polen, etc) poate cauza prejudicii asupra stării de sănătate a populației, siguranței circulației urbane, nearmonizare în peisagistica urbană, îngreunarea transportului pe căile urbane de rulare. Plantarea speciilor susceptibile a cauza prejudiciile enumerate mai sus se va putea realiza numai în baza avizului serviciilor de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Arad.
b) distrugerea, deteriorarea sau murdărirea băncilor;
c) distrugerea sau deteriorarea coșurilor sau recipientelor pentru gunoi stradal, stâlpilor ornamentali, a altor obiecte de mobilier urban;
d) distrugerea, deteriorarea sau murdărirea jocurilor, aparatelor sau echipamentelor de joacă pentru copii;
e) distrugerea sau deteriorarea spațiilor verzi prin depozitarea de reziduuri menajere și din construcții;
f) neefectuarea lucrărilor de întreținere a zonei verzi limitrofe imobilelor sau blocurilor de locuințe, până la limita carosabilului, fie prin mijloace proprii, fie prin societăți comerciale specializate în executarea lucrărilor horticole, prin încheierea de contracte de prestări-servicii;
g) necosirea ierbii, a gazonului, din spațiile verzi aferente sau limitrofe imobilului, curții, grădinii sau blocurilor de locuințe, până la limita carosabilului;
h) cosirea fără autorizație în parcuri, zone verzi, scuar-uri sau grădini publice;
i) cultivarea de legume și zarzavaturi pe domeniul public;

j) împrejmuirea zonei verzi - domeniu public - fără autorizație;
k) executarea de tăieri de corecții și defrișări arbori și arbuști, fără acordul serviciilor de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Arad,
l) plantarea pe domeniul public și în aliniamentele stradale, de arbori, fără avizul Grădinarului Șef din cadrul Primăriei Municipiului Arad;
m) plantarea în spațiu public, de către persoanele fizice sau juridice și asociațiile de proprietari, fără avizul Grădinarului Șef din cadrul Primăriei Municipiului Arad, cu material dendrologic, în funcție de specificul fiecărei zone.
n) deteriorarea diferitelor accesorii ornamentale din spațiile verzi, a grătarelor și apărătorilor ornamentale pentru arbori, a gardurilor și împrejmuirilor ornamentale din spațiul public;
o) neanunțarea în termen de 24 de ore, de către societățile comerciale, a Direcției Arhitect Șef, a Compartimentului Mediu din cadrul Serviciului Edilitar, cu privire la intervențiile de urgență din zona verde, respectiv nerefacerea la forma inițială (zonă verde), de către executanți;

p) însușirea arborilor doborâți de fenomene naturale sau a arborilor care au fost defrișați în cadrul unor lucrări specifice fără aprobarea serviciilor de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Arad;
r) executarea unor lucrări edilitar - gospodărești care afectează spațiile verzi fără aprobarea serviciilor de specialitate ale Primăriei Municipiului Arad ;
s) amplasarea bătătoarelor de covoare pe domeniul public;
t) utilizarea domeniului public pentru diferite activități gospodărești; spălat rufe, covoare, sau obiecte de uz casnic, uscat rufe, gătit, etc.);
u) nedepozitarea de către persoanele fizice, instituții, societăți comerciale, asociații de proprietari, a resturilor vegetale și a celor provenite din tăieri de corecție (ramuri) în saci menajeri cu o capacitate corespunzătoare, lângă euro-pubelele aferente imobilului, în vederea ridicării lor de către operatorul serviciilor de spații verzi/salubrizare;
v) producerea, stocarea, comercializarea și utilizarea produselor de protecție a plantelor, fără respectarea prevederilor legale în vigoare
w) nedistrugerea buruienilor și în mod special a celor cu potențial alergen (iarba pârloagelor – Ambrosia artemisifolia, pelinul-Artemisia sp.) de pe spațiile verzi, prin scoaterea rădăcinilor, smulgere, cosire;
x) neamenajarea și neîntreținerea spațiilor verzi proprii: curți, grădini interioare;
y) spălarea autovehiculelor și a altor mijloace de transport pe spațiile verzi;

(2) Nerespectarea prevederilor:
- art.27 literele: h), i), j), 1), m), n), o), p), r), t) și u) și v) se sancționează cu amendă contravențională cuprinsă între 300 lei la 500 lei pentru persoanele fizice și de la 1.000 lei la 2.500 lei pentru persoanele juridice;
- art.27 literele: f), g), k) și s) x), z),w), a.1), a.2), a.3) se sancționează cu amendă contravențională cuprinsă între 500 lei la 1.000 lei pentru persoanele fizice și de la 1.000 lei la 2.500 lei pentru persoanele juridice;
- art.27 literele: a), b), c), d), e) se sancționează cu amendă contravențională
cuprinsă între 2000 - 2.500 lei pentru persoanele fizice și juridice.



Art.28 În cazul afectării, distrugerii spațiului verde sau producerii unei pagube, contravenientul va suporta contravaloarea lucrărilor de înființare a zonei verzi, materialului dendrofloricol folosit sau a bunurilor afectate, în conformitate cu prevederile Legii nr.24/2007,republicată, privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților.



CAP.VII - Reglementări privind combaterea vectorilor:
rozătoare, insecte, dăunători - pe raza municipiului Arad


Art. 29 (1) Constituie contravenție și se sancționează contravențional următoarele fapte:
a) neefectuarea, înainte de începerea lucrărilor de deratizare, dezinsecție, dezinfecție, a lucrărilor de salubrizare și igienizare a spațiilor proprii de depozitare a deșeurilor menajere, a spațiilor interioare și exterioare din jurul clădirilor;
b) neefectuarea lucrărilor de deratizare și dezinsecție imediat ce se constată apariția de rozătoare (șoareci, șobolani) și/ sau insecte (țânțari, muște, gândaci);
c) neexecutarea lucrărilor de deratizare, dezinfecție sau dezinsecție, odată cu acțiunile organizate și coordonate de Primăria Municipiului Arad, prin operatori în domeniu;
d) neluarea măsurilor de combatere a dăunătorilor din spațiile verzi;
e) executarea unor lucrări de dezinsecție sau aplicarea de pesticide fără autorizare precum și a substanțelor care afectează insectele polenizatoare;
(2) Nerespectarea prevederilor art.29 literele a) - e) se sancționează cu amendă contravențională cuprinsă între 500 lei la 1.000 lei pentru persoanele fizice și de la 1.000 lei la 2.500 lei pentru persoanele juridice;


CAP. VIII - Întreținerea și repararea drumurilor



Art. 30 (1) Constituie contravenție și se sancționează contravențional următoarele fapte:
a) neîntreținerea permanentă a curățeniei șanțurilor de scurgere a apelor pluviale, a podețelor și tuburilor de beton aferente acestora, pe întreaga lungime aferentă proprietății, în vederea evitării inundațiilor ori a stagnării apelor;
b) dezafectarea instalațiilor edilitar-gospodărești (receptori pentru ape pluviale, cămine de scurgere și racord, hidranți, etc.), precum și mascarea acestora prin asfaltare și betonare;
c) acoperirea șanțurilor, rigolelor sau tuburilor de beton cu diferite materiale sau deșeuri;
d) diminuarea părții carosabile sau a trotuarelor străzilor prin depozitarea de
deșeuri, materiale sau prin alte mijloace.
(2) Contravențiile prevăzute la art.30, se sancționează cu amendă contravențională cuprinsă între 500 lei la l .000 lei pentru persoanele fizice și de la l .000 lei la l .500 lei pentru persoanele juridice;



Art.31 (1)Constituie contravenție și se sancționează contravențional următoarele fapte:
a)distrugerea îmbrăcămintei părții carosabile, a trotuarelor si a marcajelor rutiere, indicatoarelor rutiere, prin circularea cu mijloace de transport si utilaje agabaritice de tonaj depășit sau cu șenile;
b)executarea de lucrări sau intervenții la rețeaua tehnico-edilitară fără aprobarea serviciilor de specialitate din Primărie;
c)neanunțarea compartimentului de specialitate din Primărie despre lucrările de construcții, reparații sau intervenții la carosabil, de unde rezultă pământ, moloz sau alte deșeuri, în vederea stabilirii locurilor de depozitare a acestora;

d) necurățarea căilor publice după descărcarea sau încărcarea mijloacelor de transport;
e) refuzul prezentării sau nedeținerea de către prestatorul de lucrare la punctul de lucru a documentelor si avizelor eliberate de către serviciile de specialitate ale Primăriei Municipiului Arad, solicitate de agenții constatatori;
(2) Contravențiile prevăzute la art.31, se sancționează cu amendă contravențională cuprinsă între 1000 lei la 2.000 lei pentru persoanele fizice și de la 2.000 lei la 2.500 lei pentru persoanele juridice;


Art. 32 (1) Constituie contravenție și se sancționează contravențional următoarele fapte:
a) nefixarea și nemenținerea la cota nivelului părții carosabile și trotuarelor a
pieselor vizibile cum ar fi: capace la căminele de vizitare, răsuflători de gaze,
receptori de ape pluviale și altele, de către societățile comerciale și alte unități care
execută rețele de instalații subterane;
b) nemenținerea capacelor de vizitare la cota părții carosabile, a trotuarelor sau la nivelul terenului precum și neînlocuirea lor, dacă sunt deteriorate, de către
societățile comerciale, regiile autonome sau alte unități care le au în exploatare;
c) nemenținerea în stare de funcționare a gurilor de scurgere a apelor pluviale de pe străzi, de către cei care le au în exploatare;
d) neasigurarea în permanență în bună stare a sistemului rutier din zona liniilor de tramvai sau cale ferată, de asemenea, nemenținerea aspectului corespunzător (și de curățenie) al zonelor respective de către societățile comerciale, regiile autonome sau alte unități care exploatează linii de tramvai și de cale ferată existente în ampriza drumurilor;
(2) Contravențiile prevăzute la art.32, se sancționează cu amendă contravențională cuprinsă între l .500 lei la 2.500 lei pentru persoanele juridice.


Art. 33 (1) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă contravențională și după caz, cu ridicarea sau blocarea autovehiculelor cu plata contravalorii prestației efectuate, următoarele fapte:
a) Rezervarea locurilor de parcare pe domeniul public fără respectarea prevederilor H.C.L.M. Arad, nr.249/2006, respectiv a Hotărârii C.L.M. Arad nr.438/2009, privind aprobarea Regulamentului de atribuire/licitare a locurilor de parcare în parcările de reședință în municipiul Arad;
b) Executarea de marcaje stradale de către persoanele neautorizate și fără acordul Primăriei Municipiului Arad;
c) Nerespectarea graficelor de execuție a lucrărilor aprobate de Comisia de Circulație a Municipiului Arad, pentru lucrările pe domeniul public;
d) Nesemnalizarea corespunzătoare a lucrărilor conform planurilor de semnalizare avizate de Comisia de Circulație din cadrul Primăriei Municipiului Arad, efectuate pe drumurile publice ale municipiului Arad;
e) utilizarea și montarea indicatoarelor rutiere altele decât cele conforme legislației în vigoare și fără a purta inscripționată denumirea societății care le montează;

(2) Amenda contravențională pentru nerespectarea prevederilor:
Contravențiile prevăzute la art.33, se sancționează cu amendă contravențională cuprinsă între 500 - 1000 pentru persoanele fizice și 1000- 2000 pentru persoanele juridice


Art. 34 (1) Constituie contravenție și se sancționează contravențional următoarele fapte:
a) folosirea autovehiculelor cu turarea motoarelor acestora și efectuarea de manevre prin derapaje, întoarceri bruște pe loc, accelerări si frânări bruște, executate pe domeniul public intravilan al municipiului Arad, efectuate în scop de divertisment fără avizul Comisiei de Ordine Publică și/sau al Comisiei de Circulație din cadrul Primăriei Municipiului Arad;
b) turarea motoarelor autovehiculelor, efectuarea de manevre prin derapaje, întoarceri bruște pe loc, accelerări și frânări bruște, executate pe domeniul public intravilan al Municipiului Arad, cu scopul verificării tehnice a acestora, în urma efectuării unor reparații;
c) executarea de reparații ale autovehiculelor și autocamioanelor pe domeniul public al municipiului Arad;
(2) Contravențiile prevăzute la art.34, se sancționează cu amendă contravențională cuprinsă între 800 lei la 2.500 lei pentru persoanele fizice și de la 1.500 lei la 2.000 lei pentru persoanele juridice.



CAP. IX - Transportul Public Local

Art. 35 (1) Constituie contravenție si se sancționează contravențional:
a) punerea în circulație a autovehiculelor de orice fel care sunt deteriorate, nu îndeplinesc condițiile de curățenie, igiena sau poluează atmosfera, sau au scurgeri de ulei, motorină sau alți carburanți
(2) Contravențiile prevăzute la art. 35, se sancționează cu amenda contravențională cuprinsă între 1500-2000 lei pentru persoanele fizice și juridice.


Art. 36 (1) Constituie contravenții și se sancționează contravențional:
a) neasigurarea spălării și salubrizării autovehiculelor la intrarea pe drumurile publice;
b) neasigurarea încărcării și etanșeizării corespunzătoare a vehiculelor ce efectuează transportul diferitelor materiale, pentru a preîntâmpina împrăștierea lor în timpul transportului și murdărirea sau degradarea căilor publice;
c) folosirea îngrășămintelor chimice și produselor de protecție a plantelor în zonele sau pe suprafețele unde sunt instituite măsuri speciale de protecție;
d) livrarea, manipularea, transportarea și comercializarea îngrășămintelor chimice și produselor de protecție a plantelor, neambalate și neinscripționate conform, cu prescripții de siguranță și folosire neadecvată care să producă contaminarea mijloacelor de transport și/sau a mediului, după caz;

(2) Nerespectarea prevederilor:
- art. 36 litera a, se sancționează cu amenda contravențională cuprinsă între 1000- 2000 lei pentru persoanele fizice și juridice.
- art. 36 litera b, se sancționează cu amenda contravențională cuprinsă între 2000- 2500 pentru persoanele fizice și juridice

- art.36, lit. c, d, se sancționează cu amendă contravențională cuprinsă între 500 lei la 1000 lei pentru persoanele fizice și de la 1000 lei la 2000 lei pentru persoanele juridice.





Art. 37 Constituie contravenții si se sancționează contravențional:

a) se sancționează cu amendă de la 100 lei la 300 lei blocarea ușilor mijloacelor de transport de către călători.
b) se sancționează cu amenda de la 100 lei la 300 lei fumatul, consumul de semințe și înghețată, precum și aruncarea de hârtii și resturi de orice fel în mijloacele de transport în comun .
c) se sancționează cu amenda de la 100 lei la 300 lei întreținerea de discuții cu conducătorul mijlocului de transport în comun în timpul mersului și intrarea persoanelor străine în cabina acestuia în timpul transportului.
d) se sancționează cu amendă de la 200 lei la 400 lei transportul câinilor în mijloacele de transport în comun, fără dovadă de vaccinare, lesă și botniță.
e) se sancționează cu amenda de la 200 lei la 400 lei transportul de păsări, animale vii, baloturi, obiecte și bagaje voluminoase care creează disconfort călătorilor, geamuri sau oglinzi, precum și a materialelor inflamabile și explozibile .
f) se sancționează cu amendă de la 300 lei la 500 lei, provocarea de zgomote puternice, cântatul, cerșitul, adresarea de cuvinte injurioase la adresa călătorilor, controlorilor, precum și persoanelor de deservire a mijloacelor de transport în comun.
g) se sancționează cu amendă de la 400 la 600 lei transmiterea, primirea și folosirea biletelor compostate deja, într-un mijloc de transport public local de călători, de către călătorii care coboară, respectiv cei care urcă, pentru justificarea de către aceștia a călătoriei pe care o efectuează;
h) se sancționează cu amendă de la 400 la 600 lei , atitudinea jignitoare insultarea sau lovirea organelor de control, precum și luarea apărării călătorilor contravenienți;
i) se sancționează cu amendă de la 500 la 1.000 lei, deteriorarea aparatelor de taxat, a canapelelor, a instalațiilor de iluminat sau oricare alte utilități din dotarea mijloacelor de transport, prejudiciul recuperându-se conform legii;


Art.38 (1)Constituie contravenție si se sancționează contravențional, următoarele fapte:
a) folosirea mijloacelor de transport în comun în alte scopuri decât în cele destinate;
b) folosirea mijloacelor de transport în comun în scopuri publicitare prin aplicarea în mijlocul de transport în comun a afișelor fără avizul Primăriei Municipiului Arad;
(2) Contravențiile prevăzute la art.38, se sancționează cu amendă contravențională cuprinsă între l .500 lei la 2.500 lei pentru operatorii de transport.

Art. 39 (1) Constituie contravenție si se sancționează contravențional săvârșirea următoarelor fapte:
a) nerespectarea obligației controlorilor (CTP) de a avea o ținută decentă, un comportament civilizat și de a purta la vedere ecusonul sau legitimația de serviciu;
(2) Contravențiile prevăzute la art.39, se sancționează cu amendă contravențională cuprinsă între 1000 lei la 2.000 lei pentru persoanele fizice și persoanele juridice.


CAP.X - Protecția sanitară publică


Art.40 (1) Constituie contravenție si se sancționează contravențional următoarele fapte:
a) nerespectarea măsurilor prescrise de Direcția de Sănătate Publică pentru prevenirea bolilor transmisibile sau intoxicațiilor;
b) nerespectarea normelor de igienă din ștranduri sau bazine de înot;
c) utilizarea unor surse de apă fără să se cunoască indicatorii de calitate.
(2) Contravențiile prevăzute la art. 40, se sancționează cu amendă contravențională cuprinsă între 500 lei la 1000 lei pentru persoanele fizice și de la 1.000 lei la 2.000 lei pentru persoanele juridice.

Art. 41 (1) Constituie contravenție si se sancționează contravențional:
a) neasigurarea cu apă potabilă necesară la locurile de muncă in special in zilele caniculare;
b) nementinerea unor temperaturi normale la locurile de muncă în orice anotimp;
c) utilizarea canalelor pluviale deschise pentru evacuarea sau scurgerea apei fecaloid-menajere sau cu conținut periculos.
(2) Contravențiile prevăzute la art.41, se sancționează cu amendă contravențională cuprinsă între 500 lei la 1000 lei pentru persoanele fizice și de la 1.000 lei la 2.000 lei pentru persoanele juridice.


CAP. XI - Amenajarea teritoriului, urbanism
și activitatea de construcții

Art.42 (1) Constituie contravenții următoarele fapte, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii, să fie considerate infracțiuni:
a) Neîndeplinirea obligației de amplasare, la loc vizibil a panoului de identificare a investiției cu elementele stabilite conform Ordinului Ministrului Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului nr. 63/N din 11 august 1998.
(2) Contravențiile prevăzute la art.42, săvârșite de persoane fizice sau juridice, se sancționează cu amenda cuprinsa intre: 500-1000 lei si măsura complementară a sistării imediate a lucrărilor.



CAP. XII - Administrarea fondului locativ public


Art. 43 (1) Constituie contravenție și se sancționează contravențional:
a) Degradarea/neîntreținerea/distrugerea de către chiriași a elementelor de construcții și instalații din folosință exclusivă sau în folosință comună a condominiumului;
b) Degradarea/neigienizarea de către chiriași a interiorului locuinței;
c) Degradarea/distrugerea obiectelor de inventar;
d) Comportamentul necorespunzător al chiriașilor, care face imposibilă conviețuirea sau împiedică folosirea normală a locuinței.
(2) Contravențiile prevăzute la art. 43, se sancționează cu amendă contravențională cuprinsă între 500 lei la 1000 lei.



ART.44 (1) Constituie contravenție și se sancționează contravențional:
a) Ocuparea de către orice persoană a unei locuințe fără contract de închiriere;
b) Subînchirierea locuinței;
c) Executarea de modificări la elementele de construcție și instalații aflate în folosința exclusivă sau în folosința comună a condominium-ului, fără avizul proprietarului sau/și a asociației de locatari/proprietari.
(2) Contravențiile prevăzute la art.44 se sancționează cu amendă contravențională cuprinsă între 1000 lei la 2.000 lei
CAP. XIII - Publicitatea

Art. 45 (1)Constituie contravenție si se sancționează contravențional săvârșirea următoarelor fapte:
a) Lipirea afișelor, posterelor sau anunțurilor publicitare în alte locuri decât în cele autorizate.
b) Montarea de panouri publicitare sau bannere fără acordul serviciului de specialitate din Primărie.
(2) Contravențiile prevăzute la art.45, se sancționează cu amendă contravențională cuprinsă între 1000 lei la 2.000 lei.



Art. 46 (1) Constituie contravenție si se sancționează contravențional:
a) Neintretinerea periodică a panourilor de afișaj sau de publicitate;
b) Neschimbarea materialelor de publicitate uzate sau deteriorate de către deținătorii legali ai acestora;
c) Expunerea de materiale publicitare în cimitire, de către persoane fizice și juridice.
(2) Contravențiile prevăzute la art. 46, se sancționează cu amendă contravențională cuprinsă între 200 lei la 500 lei.


Art.47 (1) Constituie contravenție si se sanctioneză contravențional săvârșirea următoarelor fapte:
a) Folosirea mijloacelor de transport în scopuri publicitare, fără acordul autorității locale și fără achitarea taxelor locale;
b) Instalarea panourilor cu denumirea firmei fără autorizația eliberată de Primărie;
c) Desfășurarea activității de către agenții economici fără montarea firmelor de identificare.
(2) Contravențiile prevăzute la art.47, se sancționează cu amendă contravențională cuprinsă între 300 lei la 500 lei.



CAP. XIV - Canalizarea, alimentarea cu apă și epurarea apelor uzate


Art.48 (1) Constituie contravenție și se sancționează contravențional săvârșirea următoarelor fapte:
a) Neînlocuirea în procesul de producție a apei potabile cu apă industrială, acolo unde procesul de producție o permite și există surse ;
b) Nemenținerea în stare de funcționare a bazinelor proprii de acumulare și/sau a instalațiilor de pompare a apei din incinta agenților economici, în scopul stingerii incendiilor;
c) Neîntreținerea corespunzătoare a decantoarelor, separatoarelor de grăsimi și a stațiilor de epurare mecanică sau biologică a apelor reziduale, ale căror evacuări se realizează în sistemul centralizat de canalizare, respectiv nerespectarea condițiilor calitative și cantitative;
(2) Contravențiile prevăzute la art. 48, se sancționează cu amendă contravențională cuprinsă între 200 lei la 400 lei



Art. 49 (1) Constituie contravenție și se sancționează contravențional săvârșirea următoarelor fapte:
a) Neaducerea la cota carosabilului sau a trotuarelor, a elementelor vizibile (cămine de vizitare, guri de scurgere, cutii de concesie, etc), aferente rețelelor de utilități, în termen de 48 de ore de la finalizarea lucrărilor sau de la sesizarea avariilor constatate și transmise la deținătorii de gospodării subterane;
b) Captarea de apă potabilă prin foraje, fără avizul operatorului specializat al serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare precum și a Administrației Naționale Apele Române;
c) Amplasarea de obiective construite definitiv sau temporar, a depozitărilor de pământ sau de alte materiale peste rețelele de apă-canal.
d) Utilizarea apei potabile pentru udatul grădinilor sau a spațiilor verzi, în perioadele de restricții ale consumului de apă.
e) Spălarea autovehiculelor în altă parte decât la spălătoriile autorizate de către autoritatea de mediu și avizate de către operatorul canalizării care preia apele
uzate aferente spălării.
f) Evacuarea la canalizarea municipală a apelor uzate a căror calitate și cantitate nu sunt cunoscute și avizate de către operatorul canalizării și a stației de epurare municipală.
g) Realizarea vidanjării foselor septice (pristere) cu ajutorul unui terț operator care nu deține un contract de agrement, de preluare a apelor uzate de către operatorul specializat, de canalizare-epurare, la nivelul municipiului, cât și deversarea apelor uzate în alte locații decât cele stabilite prin contract;
h) Furnizarea de informații eronate către operatorul de servicii de alimentare cu apă, canalizare și epurare a apelor uzate municipale, odată cu solicitarea avizelor sau contractarea serviciului; nefurnizarea informațiilor privind modificările față de condițiile declarate cu acele ocazii (schimbare de tehnologie sau adăugare de activitate, subînchiriere de spații pentru realizarea de alte activități) care duc la modificarea calitativă și cantitativă a apelor evacuate la canalizarea municipală.
(2) Contravențiile prevăzute la art.49 se sancționează cu amendă contravențională cuprinsă între 400 lei la 800 lei.


Art.50 (1) Constituie contravenție și se sancționează contravențional săvârșirea următoarelor fapte:
a) Manevrarea neautorizată a vanelor și a robineților de concesii;
b) Folosirea hidranților publici în alte scopuri decât cele legate de incendiu;
c) Folosirea apei potabile de la cișmele, puțuri sau fântâni publice pentru spălarea mașinilor, covoarelor sau altor echipamente;
d) Colectarea în cisterne particulare a apei potabile de la sursele publice.
(2) Contravențiile prevăzute la art.50, se sancționează cu amendă contravențională cuprinsă între 500 lei la 1000 lei.


Art.51 (1) Constituie contravenție și se sancționează contravențional săvârșirea următoarelor fapte:
a) Acoperirea cu pământ, moloz sau alte materiale de construcții, a gurilor de scurgere a apelor pluviale, căminelor de vizitare, cutiilor de concesie, etc, ce aparțin rețelelor de utilități publice;
b) Mutarea sau deteriorarea tăblițelor indicatoare pentru elementele constitutive ale gospodăriilor subterane;
c) Necurățirea nămolurilor din stațiile de decantare;
d) Utilizarea aparatelor de măsură și control neverificate metrologic.
(2) Contravențiile prevăzute la art. 51, se sancționează cu amendă contravențională cuprinsă între 1000 lei la 2.000 lei.


Art.52 (1) Constituie contravenție și se sancționează contravențional săvârșirea următoarelor fapte:
a) Neevacuarea apelor acumulate în subsolul clădirilor de către aparținători;
b) Neîntreținerea sistemelor de canalizare din incinta gospodăriilor individuale, cu efecte negative asupra mediului înconjurător și/sau a proprietăților învecinate;
c) Colmatarea gurilor de scurgere a apei pluviale existente pe domeniul public, prin aruncarea sau depozitarea de deșeuri menajere sau alte reziduuri;
d) Nepermiterea accesului personalului tehnic autorizat la aparatele de măsură și control în scopul citirii, înregistrării sau efectuării controlului de calitate al apei;.
e) Spargerea intenționată a conductelor și evacuarea apelor uzate în subsoluri, de către proprietarii sau chiriașii imobilelor.
(2) Contravențiile prevăzute la art. 52, se sancționează cu amendă contravențională cuprinsă între 2000 lei la 4000 lei.


CAP. XV - Alimentarea cu energie termică, electrică și iluminat public

Art.53 (1) Constituie contravenție și se sancționează contravențional săvârșirea următoarelor fapte:
a) Deteriorarea aparatelor de măsură, control și reglaj aparținând sistemului de alimentare centralizată cu energie termică – CET-Arad;
b) Deteriorarea conductelor, racordurilor și a robinetelor aparținând sistemului de alimentare centralizată cu energie termică – CET-Arad;
c) Interzicerea accesului personalului autorizat la instalațiile interioare de încălzire din incinta beneficiarului.
(2) Contravențiile prevăzute la art.53, se sancționează cu amendă contravențională cuprinsă între 500 lei la 1000 lei pentru persoanele fizice și juridice.

Art.54 (1) Constituie contravenție și se sancționează contravențional:
a) Intervenția sau modificarea neautorizată a sistemului de alimentare centralizată cu energie termică –CET-Arad.
(2) Contravenția prevăzută la art. 54, se sancționează cu amendă contravențională cuprinsă între 500 lei la 2.000 lei pentru persoanele fizice și juridice.

Art. 55 (1) Constituie contravenție și se sancționează contravențional săvârșirea următoarelor fapte:
a) Montarea pe stâlpii de rețele electrice a anunțurilor sau afișelor publicitare;
b) Montarea pe stâlpii rețelelor electrice a bannerelor sau a panourilor publicitare fără aprobarea serviciilor de specialitate din Primărie.
(2) Contravențiile prevăzute la art. 55, se sancționează cu amendă contravențională cuprinsă între 500 lei la 1000 lei pentru persoanele fizice și juridice.

Art. 56 (l)Constituie contravenție și se sancționează contravențional:
a) Intervenția neautorizată la rețeaua electrică sau de iluminat public.
b) Executarea de improvizații la rețeaua de iluminat public.
c) Modificarea iluminatului public cu ocazia diferitelor manifestări, fără acordul serviciilor de specialitate din cadrul Primăriei;
d) Executarea de săpături sau lucrări de orice fel în zonele de protecție a instalațiilor iluminatului public fără consimțământul prealabil al serviciilor de specialitate din cadrul Primăriei.
e) Amplasarea de construcții care să împiedice funcționarea sau accesul la componentele sistemului de iluminat public, ori acoperirea cu pământ sau alte materiale a acestora;
f) Modificări ale oricărei componente a instalațiilor sistemului de iluminat public, fără acordul serviciiilor de specialitate din Primărie;
g) Montarea cablurilor de orice fel pe stâlpii de iluminat public;
h) Montarea oricăror rețele aeriene pe stâlpii de iluminat public sau alți stâlpi aparținând administrației locale, fără acordul scris al serviciiilor de specialitate din cadrul Primăriei.
i) Avarierea (ruperea) rețelelor din sistemul de iluminat public și nerefacerea rețelelor din sistemul de iluminat public avariate în termen de 48 de ore de la producerea incidentului.
j) Racordarea la rețeaua de iluminat public fără avizul organelor de specialitate și acordul serviciilor de specialitate din Primărie, în cazul în care faptele nu constituie infracțiuni prevăzute de Codul Penal.(furtul de energie electrică);
k)Interzicerea accesului personalului autorizat, la instalațiile de iluminat public;
l) Nepoziționarea stâlpilor de rețele electrice pe amplasamentele și cu respectarea tuturor condițiilor aprobate;
m) Distrugerea sau vandalizarea oricărei componente a serviciului de iluminat public ( aparate de iluminat, rețea, stâlp, B.M.P, punct aprindere, etc) în cazul în care faptele nu constituie infracțiuni prevăzute de Codul Penal;
n) Neaducerea la starea inițială a părții din sistemul de iluminat public distrusă sau avariată într-un termen mai lung de 24 de ore decât cel solicitat de către serviciile de specialitate din cadrul Primăriei.
(2) Contravențiile prevăzute la art.56, se sancționează cu amendă contravențională cuprinsă între 500 lei la 1.500 lei pentru persoanele fizice și juridice.


Art.57 (1) Constituie contravenție și se sancționează contravențional săvârșirea următoarelor fapte:
a) Agățarea sau prinderea materialelor de orice fel de firele electrice dispuse pe domeniul public;
b) Prinderea bannerelor sau a panourilor publicitare pe stâlpi fără aprobare sau la o înălțime care împiedică circulația sau vizibilitatea.
(2) Contravențiile prevăzute la art.57, se sancționează cu amendă contravențională cuprinsă între 500 lei - l .500 lei pentru persoanele fizice și juridice.


Capitolul XVI
Reglementări privind nivelul , natura , intensitatea și durata
producerii zgomotului - pe raza municipiului Arad

Art.58 (1) Constituie contravenție și se sancționează contravențional, realizarea de către persoanele fizice și juridice a următoarelor activități:
a) efectuarea de reparații asupra autovehiculelor, care prin natura lor produc zgomot și deranjează vecinii, efectuate în timpul orelor de liniște(1400-1600 și 2200-0600);
b) desfășurarea pe raza municipiului Arad a activităților de orice natură, neautorizate, care produc poluare fonică;
c) montarea și funcționarea fără respectarea normelor avizate (prospectele de instalare și funcționare) a diverselor aparate montate în exteriorul clădirilor rezidențiale, publice și industriale care prin funcționarea lor generează depășiri ale valorilor maxim admise de legislația în vigoare;
(2) Unitățile de alimentație și/sau divertisment funcționează în următoarele condiții:
a) unitățile publice (cluburi, baruri, restaurante, etc) , pot funcționa cu program muzical și după orele 2200, doar dacă au autorizație de funcționare în acest sens și sunt izolate fonic astfel încât să nu afecteze liniștea și dreptul la odihnă al locuitorilor din vecinătate, respectând legislația în vigoare.
b) unitățile publice (cluburi, baruri, restaurante, etc) aflate în clădirile de locuit, pot funcționa cu program muzical numai în cazul când asociația de proprietari își dă acordul, cu condiția obținerii acordului legalizat al vecinilor/locatarilor limitrofi de fiecare dată când se solicită autorizarea orarului de funcționare.
(3) Nerespectarea prevederilor art.58 se sancționează cu amendă contravențională cuprinsă între:
-500-1.500 lei pentru persoane fizice;
-1.500-2.500 lei pentru persoanele juridice.


CAP. XVII - Căi de atac - Procedura de constatare a contravențiilor șl aplicare a sancțiunilor se va face conform O.G.nr.2/2001, cu modificările și completările ulterioare, privind regimul juridic al contravențiilor


Art.59 (1) In cazul in care contravenientul nu respectă obligația de a înlătura situația creată prin săvârșirea contravenției, organul constatator poate aplica în mod repetat, după fiecare somație, la care contravenientul nu se conformează, o nouă amendă pentru contravenția săvârșită. La societățile comerciale și instituții, sancțiunea se aplică conducătorului acesteia, persoanei care a avut sarcina de a urmări îndeplinirea obligațiilor respective, sau persoanei juridice.
(2) Agentul constatator stabilește amenda în procesul-verbal de constatare a contravenției. În afara sancțiunilor prevăzute mai sus, organul constatator va putea stabili în cuprinsul aceluiași proces-verbal, când va fi cazul, atât valoarea pagubei produse prin contravenție cât și confiscarea obiectelor care au servit la săvârșirea contravenției, cu precizarea valorilor.
(3) Contravenientul poate achita pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ, agentul constatator făcând mențiune despre această posibilitate în procesul-verbal.

Art.60 Constatarea și sancționarea contravențiilor săvârșite la prezenta hotărâre se face de către: Primar, Poliția Comunitară, salariații Primăriei anume împuterniciți prin dispozițiile Primarului și alte persoane împuternicite de către Primar;

Art.61 Pagubele pricinuite prin săvârșirea contravențiilor se recuperează în conformitate cu prevederile legale;

Art.62 Sunt supuse confiscării bunurile destinate, folosite sau rezultate din contravenții.

Art. 63 Împotriva procesului - verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia, plângerea se soluționează de către Judecătoria Arad.
Art. 64 Plata amenzii se face la Casieriile Primăriei Municipiului Arad sau în cont IBAN RO77TREZ02121350201XXXXX deschis la Trezoreria Municipiului Arad, iar o copie de pe chitanță se predă organului constatator sau se trimite prin poștă organului din care acesta face parte, în termen de 48 ore.
Anexa nr. 1a Norme
Privind zonele în care este interzisă creșterea animalelor și păsărilor



Este interzisă creșterea animalelor de fermă și a păsărilor în municipiul Arad, în următoarele zone:

1. Zona centrală a orașului, delimitată după cum urmează:
- Digul Mureș-Mureșul Mort-Linia C.F.R. până la viaductul Grădiște - Gara C.F.R. Arad - Calea Aurel Vlaicu - Calea Victoriei - Str. A. Șaguna – Digul Mureș
2. Zona cartierului de blocuri Aurel Vlaicu
3. Zona cartierului de blocuri Grădiște
4. Zona cartierului de blocuri Micalaca
5. Zona cartierului de blocuri Faleza-Sud
6. Zona cartierului de blocuri Alfa
7. Zona cartierului de blocuri Gară - Aradul-Nou
8. În toate zonele în care există blocuri




Zonele care costituie zonă de restricție pentru creșterea animalelor de fermă dar în care se permite creșterea animalelor mici și a păsărilor de orice fel, numai pentru necesitățile gospodărești, sunt următoarele:

1. Cartierul Bujac
2. Carterul Gai
3. Cartierul Drăgășani
4. Cartierul Poltura
5. Calea Bodrogului
6. Cartierul Aradul-Nou
7. Cartierul Sînicolaul Mic
8. Cartierul Micalaca
9. Cartierul Grădiște
10. Zonele de case din apropierea blocurilor


















[ Înapoi ]

Primarul
 
  Mesaj
  Biografie
  Dispoziții
  Comunicate
  Program de audiențe
  Declaraţii de avere / interese
Bibarț Călin
 
Viceprimar
 

  Curriculum vitae
  Structura din subordine
  Declaraţii de avere / interese
Chesa Ilie

  Arhiva Declaraţii de avere si interese primari / viceprimari
 
Aparatul de specialitate
  Regulamentul Primăriei
Organigramă
Institutii subordonate C.L.M. Arad
Societăti comerciale care functionează sub autoritatea C.L.M. Arad
Declaratii de avere / interese
 
Consiliul Local
    Regulamentul C.L.M.
  Componenţă
  Comisii de specialitate
  Declaraţii de avere / interese
  Rapoarte de activitate
  Documente pentru şedinţe
  D.A.S.Arad
  Centrul Municipal de Cultură

Sala de consiliu
 
 

 
Calendar evenimente
 
Aprilie 2024

1
2
3
4
5
6
7
8
9
29




 
Certificări
 
Certificatul de conformitate a sistemului de management al calității
 


Primaria Arad: cod 310130, Arad, Blvd. Revolutiei, nr. 75 Tel: +40 257 281850, Fax +40 257 284744
© 2009, ALIAS Com & Primăria Arad, All Rights Reserved