24.02.2006 - Control aplicarea prevederilor privind traficul greu in municipiul Arad
|
|
|
Primarul municipiului Arad, dl. Gheorghe Falcă, împreună cu o echipă de inspectori de specialitate din cadrul Primăriei municipiului Arad, însoțiți de echipaje ale Poliției Rutiere Arad au efectuat, în cursul zilei de vineri, 24 februarie 2006, un control amănunțit privind modul de respectare a prevederilor Hotărârii Consiliului local municipal Arad, nr. 51/2005, privind reglementarea accesului utilajelor și vehiculelor destinate transportului de mărfuri cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 to (trafic greu) în municipiul Arad. |
Cu această ocazie au fost semnalate o serie de încălcări ale prevederilor hotărârii menționate, fiind întocmite 20 de procese-verbale de contravenție, în valoare totală de 400.000.000 lei.
"Este inadmisibil ca șoferii de TIR să trateze cu atâta nepăsare o hotărâre a Consiliului local, mai ales că a trecut aproape un an de la adoptarea acesteia și un timp după intrarea ei în vigoare am fost mai îngăduitori. Toată lumea trebuie să înțeleagă că hotărârile Consiliului local sunt obligatorii, iar cei care le încalcă, indiferent că sunt din Arad sau nu, vor plăti. Iar pentru asta, vom continua și chiar intensifica acțiunile de verificare a modului în care se desfășoară traficul greu în municipiu", a declarat Dl. Gheorghe Falcă, Primarul municipiului Arad.
Menționăm că HCLM Arad, nr. 51/09.03.2005 privind reglementarea accesului utilajelor și vehiculelor destinate transportului de mărfuri cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 to în municipiul Arad a intrat în vigoare în data de 16 mai 2005.
|
|
|