Listele electorale permanente sunt editate de Centrul Național de Administrare a Bazelor de Date privind Evidența Persoanelor din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative.
Conform acestor documente, în municipiul Arad pe sunt înscrise 156.392 persoane cu drept de vot. Datele din listele electorale permanente sunt la nivelul lunii septembrie, iar începând de mâine, miercuri 15 octombrie 2008, vor putea fi consultate de public la sediul Primariei Municipiului Arad. De asemenea, orice cetățean interesat poate depune întămpinări în cazul semnalării unor neconcordanțe.
Cu trei zile înainte de data alegerilor CNABDEP va pune la dispoziție listele electorale pe secții de votare, care vor cuprinde datele privind alegătorii, actualizate pentru perioada electorală.
Biroul de presă |