|
Primăria Municipiului Arad a organizat vineri, 9 aprilie, dezbaterea publică online pe marginea a două proiecte de hotărâre: cel privind repartizarea excedentului bugetar, respectiv cel referitor la adoptarea Bugetului General de Venituri și Cheltuieli al Municipiului Arad pentru anul 2021. |
Proiectele supuse dezbaterii publice se află în procedură de consultare publică începând cu data de 24 martie 2021, cel referitor la bugetul municipiului stârnind însă un interes aparte. Cu excepția reprezentantului Consiliului Județean al Elevilor care a solicitat numărul estimativ de burse școlare ce se vor acorda anul acesta, toate celelalte intervenții au fost pentru găsirea unei soluții de finanțare a Filarmonicii arădene, astfel încât să rămână neschimbat atât fondul de salarii cât și numărul angajaților instituției de cultură.
“Este de apreciat efortul pe care l-a făcut administrația locală în susținerea culturii prin investițiile derulate la Filarmonică, iar acum cele în desfășurare la Teatrul Clasic. Dacă înțelegeți prin susținerea unei culturi doar asigurarea salariilor (5360 de euro pe zi plătește arădeanul pentru cheltuieli de funcționare a Filarmonicii), atunci cred că nu suntem corecți. Atât timp cât suntem într-o perioadă dificilă în care avem la dispoziție anumite venituri pe care trebuie să le împărțim, este greu să luăm de la celelalte domenii și să finanțăm o singură activitate, în detrimentul celorlalte. Încercăm să fim echilibrați. Aradul trebuie să aibă și cultură, dar și sănătate, Aradul trebuie să aibă și infrastructură și căldură în calorifere și exemplele pot continua. Obligația noastră este ca împreună să găsimn un echilibru între venituri și cheltuieli, iar la venituri să nu exagerăm,să împovărăm oamenii cu plăți, iar la chetuieli să fim cât se poate de echitabili față de ceilalți. În privința Filarmonicii, mai există o sursă de finanțare pe care o voi prezenta săptămânile următoare.”, a explicat primarul Călin Bibarț.
Cel mai probabil cele două proiecte de hotărâre se vor afla pe ordinea de zi a următoarei ședințe a Consiliului Local Municipal. |