|
Municipiul Arad a obținut în cadrul Galei Asociației Municipiilor din România (AMR) 2018, premiul pentru ”Excelență în Regenerare Urbană a Spațiilor Publice”. Evenimentul organizat de AMR sub patronajul Președintelui României, a avut loc luni, 12 noiembrie 2018, la Ateneul Român și a reunit numeroși reprezentanți ai administrației locale. Municipiul Arad a fost reprezentat de către primarul Gheorghe Falcă, cel căruia i-a fost înmânat trofeul de excelență.
|
„Mă onorează și mă bucură în egală măsură faptul că Municipiul Arad a primit acest premiu. Întotdeauna am spus că în România nu există un proiect de o asemenea amploare și complexitate. Regerenarea urbană a spațiilor dintre blocuri, proiect în valoare de 50 de milioane de euro, va aduce beneficii cetățenilor acestui oraș din punctul de vedere a spațiului verde, a locurilor de joacă, a parcărilor, a trotuarelor. Vorbim despre kilometri pătrați întregi de spațiu verde reabilitat, noi locuri de joacă amenajate, 8 parcări supraterane ce vor genera aproape 8 000 de locuri de parcare între blocuri. Experții care au analizat proiectele administrațiilor locale au apreciat efortul depus de municipalitatea arădeană și m-a bucurat în mod special expunerea domnului rector al Universității de Arhitectură și Urbanism din București care la rândul său a subliniat dimensiunea acestui proiect ambițios. Regret că doar consilierii PNL și cei UDMR au fost de acord cu regenerarea urbană, în timp ce consilierii PSD și ALDE s-au opus. Consider că este un premiu meritat, pentru care s-a muncit foarte mult până să se ajungă în acest punct, drept pentru care îl dedic echipei de specialiști din cadrul Primăriei Arad care sunt implicați în realizarea lui. Nu în ultimul rând, dedic acest premiu cetățenilor municipiului care în acest moment simt discomfortul lucrărilor. Îi asigur că finalul va fi unul pozitiv. ”, a declarat primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă.
Biroul de presă al Primăriei Municipiului Arad
|