|
Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă a participat joi, 22 februarie la adunarea festivă organizată cu ocazia aniversării a 50 de ani de la înființarea Centrului Militar Județean. Pentru edil, evenimentul a fost un bun prilej de reîntâlnire a unor vechi colaboratori și rememorare a unor amintiri plăcute.
“M-a bucurat întâlnirea cu o parte din comandanții Centrului Militar Județean. Pot spune că am avut o colaborare extraordinară din anul 2000 încoace. În 2010 am fost ridicat în grad militar de Centrul Militar Județean. Felicit pentru activitate întreg personalul, atât cel militar, cât și cel civil și îi asigur de tot sprijinul Primăriei Municipiului Arad”, a declarat Gheorghe Falcă.
|