Duminică, 21 august 2016 la ora 12 arădenii sunt invitaţi în Cetatea Aradului la expoziţia de prezentare a studiilor realizate de specialiştii care au evaluat starea Bisericii Franciscane din Cetate. Vor fi expuse fotografii inedite şi alte documente.
Din jumătate în jumătate de oră, până la ora 18, se vor organiza tururi pentru vizitatori, ghidate de istorici.
Având în vedere că obiectivul are deocamdată caracter militar, accesul vizitatorilor în Cetatea Aradului se va face pe baza buletinului /cardului de identitate.
Proiectul My European City este finanţat prin programul Europa pentru Cetăţeni 2014-2020, Reţeaua oraşelor şi co-finanţat de Consiliul Local al Municipiului Arad
Arad 18 august 2016 |