|
Centrul Municipal de Cultură Arad în colaborare cu Primăria Municipiului Arad organizează, și în acest an, Sărbătoarea Vecinilor la care au fost invitate să participe majoritatea asociațiilor de proprietari din municipiu.
Până marți s-au înscris peste 100 de asociați (peste 3.000 de persoane) și care, vineri, începând cu ora 16.00, vor organiza petreceri în fața blocurilor, pe străzile din cartierele în care locuiesc, între blocurile din cartierele rezidențiale.
|
Astfel, vecinii vor avea ocazia să socializeze, să asculte muzică și să consume diverse preparate culinare.
Din partea organizatorilor, arădenii care vor participa la această sărbătoare vor primi șepci, șorțuri, tricouri și baloane.
Născută dintr-o ințiativă locală, în anul 1999, într-un cartier din Paris, Ziua Europeană a Vecinului, sau ziua implicării active în comunitate, își propune să celebreze conceptul de vecinătate și să favorizeze relațiile dintre vecini într-o atmosferă destinsă.
Inițiatorii evenimentului și-au dorit să se cunoasscă mai bine, să își petreacă timpul liber împreună, să socializeze și să împărtășească momentele plăcute cu cei care le sunt aproape, zi de zi.
În mai multe orașe din Europa, Sărbătoarea Vecinilor este organizată în curțile caselor sau în holurile imobilelor, în apartamente, în grădini sau în case.
Fiecare participant poate să contribuie la succesul întâlnirii aducând o prăjitură, un suc și alte preparate culinare.
Mai multe informații pe www.world-neighbours-day.org
|