|
Primarul Municipiului Arad, dl.Gheorghe Falcă s-a întâlnit în această dimineață cu președintele Academiei Europene de Științe și Arte din Salzburg (Austria), prof.dr.Felix Unger. Distinsul oaspete este o personalitate recunoscută a științelor medicale, fiind și Director al Institutului Cardiac European și al Institutului European al Sănătății.
|
Tematica întâlnirii, la care a participat și președintele Universității de Vest « Vasile Goldiș » din Arad, prof.dr. Aurel Ardelean, a fost colaborarea pentru elaborarea strategiei pentru creșterea calității serviciilor de sănătate la nivel local și regional precum și posibilitățile de dezvoltare în Arad a unui centru de excelență în domeniul științelor medicale.
Senatul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad îi va decerna astăzi d-lui prof.dr.Felix Unger titlul de Doctor Honoris Causa, în cadrul unei ceremonii care va fi găzduită de Sala Regele Ferdinand a Palatului Adminstrativ Arad.
Biroul de presă
|