Întâlnire cu constructorii arădeni
|
|
|
Conducătorii firmelor de construcții din Arad precum și ai unor operatori de utilități municipale au fost invitați astăzi la sediul Primăriei Muncipiului Arad la o întâlnire cu domnul Primar Gheorghe Falcă și cu reprezentanți ai Direcției tehnice din cadrul Primăriei.
Cu această ocazie, domnul Gheorghe Falcă a prezentat o listă a investițiilor prevăzute a fi realizate în cursul anului 2007 precum și sumele prevăzute pentru investiții în Bugetul General al Municipiului Arad, aprobat în ședința Consiliului local municipal de ieri.
|
Una dintre principalele concluzii desprinse după acestă întâlnire informală a fost aceea că problema cea mai mare cu care se confruntă în prezent firmele arădene de construcții este aceea a lipsei forței de muncă, în special a celei calificate.
"Am dorit să transmitem un semnal clar constructorilor arădeni și anume acela că administrația este pregătită pentru demararea investițiilor, că am alocat peste 43 la sută din buget pentru investiții și ne-am dori ca acestea să fie realizate în principal de firme arădene. Sperăm că au înțeles demersul nostru și că vor ști să-și redimensioneze capacitățile de producție și forța de muncă în așa fel încât să devină cât mai competitive", a declarat Primarul Municipiului Arad, domnul Gheorghe Falcă.
|
|
|