|
Reprezentanții delegațiilor celor 15 țări participante la Campionatul European de Baschet Feminin U16, care se desfășoară între 11-21 august în orașul nostru, au fost primiți în această dimineață de primarul municipiului Arad, dl.Gheorghe Falcă. La întâlnirea de la primăria Arad au luat parte oficialii FIBA Europe, d-nii Pavel Burda și Andreas Papadopoulos și șefa Federației Române de Baschet, d-na Carmen Tocală, care a înmânat primarului placheta Campionatului, în semn de apreciere pentru susținerea acordată baschetului.
|
În cursul întîlnirii, primarul le-a făcut invitaților străini o prezentare generală a Aradului cu informații istorice și de actualitate, subliniind bogata tradiție sportivă a orașului nostru. Dl.Gheorghe Falcă a oferit fiecărei delegații albume cu imagini din Arad și i-a invitat pe oaspeți să revină ca turiști în viitor.
Oaspeții străini, atât delegații sportivi cât și oficialii FIBA s-au declarat impresionați de frumusețea Aradului și de ospitalitatea cu care au fost primiți iar toată lumea a apreciat șederea în orașul nostru, chiar și delegațiile ale căror echipe au avut rezultate mai slabe în meciurile de până acum.
După momentele oficiale, întâlnirea a continuat într-o atmosferă informală în biroul primarului, care a acordat autografe și a făcut fotografii cu invitații.
Biroul de presă
|