Încercare de mituire
|
|
|
În cursul zilei de marți, 7 noiembrie 2006, în jurul orei 13,30, arădeanul Dan Flaviu Miu s-a prezentat la secretariatul Primăriei Municipiului Arad pentru a solicita o întrevedere cu domnul Primar Gheorghe Falcă, pe motiv că dorește să obțină informații referitoare la documentația necesară pentru ocuparea unui post în Primărie. |
La ieșirea din Cabinet, domnul Primar a fost abordat în Secretariat de Dan Flaviu Miu care, în timp ce-i solicita documentația, i-a înmânat un plic, format A4, în care susținea că se găsește un Curriculum Vitae. Deschizând plicul, domnul Primar a constatat că în afară de CV, în plic se găsea și o bancnotă de 500 de euro, fapt pentru care a solicitat intervenția agentului de pază de serviciu pentru a-l reține pe Dan Flaviu Miu până la intervenția autorităților statului – poliție, parchet – care au fost sesizate de îndată.
Precizăm că doi funcționari din cadrul Primăriei Municipiului Arad au fost martori la cele petrecute în Secretariat.
Cabinet Primar,
Birou presă
|
|
|