Gala Sportului a debutat cu un spectacol demonstrativ de gimnastică ritmică și aerobic sportiv, pregătit de Clubul Sportiv Municipal, după care au urcat pe scenă primarul Municipiului Arad, dl.Gheorghe Falcă, însoțit de dl.viceprimar Levente Bognar și de membrii Consiliului Local Municipal, care au oferit laureaților diplome, plachete și premii în valoare de peste 40 000 de lei.
Prezentă la Arad pentru Gala Sportului, președintele Federației Române de Baschet, d-na Carmen Tocală, a felicitat clubul BC ICIM Universitatea Godiș pentru performanțele obținute în campionatul intern și în Liga Europei centrale, și a mulțumit administrației locale pentru susținerea pe care o acordă activității sportive de performanță, oferindu-i primarului Aradului Trofeul de excelență al FR Baschet.
Ca niște adevărați campioni, au urcat pe rând pe scenă în aplauzele arădenilor personalități ale vieții sportive, care au primit distincții în semn de apreciere a contribuției pe care au avut-o la pregătirea generațiilor de sportivi, antrenorul anului, managerul sportiv al anului și primii 10 sportivi aradeni ai anului 2010. Un moment care a stârnit un entuziasm deosebit al publicului prezent la Atrium Mall a fost apariția „Echipei Anului”, BC ICIM Universitatea Goldiș iar campioanele României și-au răsplătit fanii cu mingi, postere si autografe.
Seara de Gală a Sportului Aradean s-a încheiat cu un concert al formației Cassa Loco.
Laureații Galei Sportului Aradean
Primii 10 sportivi ai Aradului:
1. Dana Dodean, tenis de masă, CSM Arad;
2. Andrei Gag, atletism, CSM - LPS Arad;
3. Adelin Kotrong, gimnastică, LPS Arad;
4. Bogdan Popa, gimnastică aerobică, CSM Arad;
5. Cosmin Muj, gimnastică aerobică, CS Universitar Aurel Vlaicu Arad;
6. Bernadett Balint, tenis de masă, CSM Arad;
7. Răzvan Nicoară, haltere, CS AMEFA - CSM Arad;
8. Florin Veliciu, haltere, CS AMEFA - CSM Arad;
9. Alexandra Morar, tir, CSM Arad; 10. Alexandru Ianțoc, lupte greco-romane, CS Astra Arad.
|