Guvernul a alocat bani pentru modernizarea străzii Voinicilor
|
|
|
Urmare a solicitării adresate de Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă și a Notei de fundamentare semnate de Ministrul Administrației și Internelor, Vasile Blaga, Guvernul României a aprobat în ultima sa ședință alocarea sumei de 2.500.000 RON (25 miliarde ROL) din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, "pentru modernizarea unei străzi din municipiul Arad, strada Voinicilor, care face parte dintr-o arteră de circulație a traficului de tranzit dinspre și spre Nădlac și Deva spre Timișoara". |
Precizăm că în bugetul consolidat al Consiliului Local al Municipiului Arad, în „Listele programului de investiții pe anul 2006”, pentru modernizarea străzii Voinicilor a fost prevăzută suma de 7.762.000 RON (77,62 miliarde ROL), iar valoarea totală a lucrărilor, conform recalculării devizului general rezultat în urma licitației este de 110,8 miliarde ROL.
"Suntem bucuroși că Guvernul a fost încă o dată receptiv la solicitările noastre, ceea ce înseamnă nu numai interes pentru ceea ce se întâmplă în Arad, ci este și o dovadă că proiectele noastre sunt viabile și merită susținere guvernamentală", a declarat Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă.
|
|
|