În județul Arad sunt înregistrați 33 de producători de produse tradiționale, care sunt constituiți într-o asociație, “Arădeanca”. Până în prezent, specialitățile regionale au fost promovate și vândute prin târgurile de profil, organizate ocazional în municipiu sau în județ.
În Piața Mihai Viteazu va fi amenajat un spațiu cu chioșcuri rustice, unde se vor vinde pâine și produse de patiserie specifice zonei noastre, salamuri și cârnați, brânzeturi dar și vinuri locale sau țuică de la producători din județul Arad.
Căsuțele din lemn vor fi vor fi racordate la rețeaua de energie electrică și la cea de alimentare cu apă și vor putea fi închiriate numai de producătorii autorizați de produse tradiționale. În prezent, SC TOP SA desfășoară procedura de achiziție a chioșcurilor, urmând ca amenjarea să fie finalizată până la sfârșitul anulului.
Realizarea acestui proiect este un pas înainte pentru promovarea produselor alimentare specifice zonei Aradului, prin sprijinul acordat producătorilor tradiționali, care nu au spații speciale de desfacere a mărfurilor în municipiu. Totodată, vine în întâmpinarea cererii pentru astfel de produse, foarte căutate atât de arădeni cât și de cei care vizitează Aradul.
În paralel, continuă investițiile de modernizare a Pieței Mihai Viteazul, care au intrat în etapa a doua. “În prezent se execută lucrări de amenajare în interiorul și în exteriorul halei. Printre acestea se numărăr lucrări de înlocuire a iluminatorului halei, de refacere a hidroizolației terasei, de înlocuire a tâmplăriei și vor urma reparații la fațadă”, a spus Geanina Pistru, viceprimarul municipiului Arad.
De curând, SC TOP SA a finalizat reparațiile la copertinele din sectoarele de legume și fructe, investiție în valoare de peste 43.000 lei. Va urma recompartimentarea sectorului de flori, unde se dorește amenajarea unui spațiu acoperit, unde să se comercializeze florile pe timp de iarnă, dar și pavarea pieței.
Biroul de presă |