Please ensure Javascript is enabled for purposes of website accessibility
 
 
 
 
 
Activități Normative
    Ordine de zi şedinţe
  Hotărâri
  Transparenţă Decizională - Proiecte de Hotărâri
  Procese verbale, Stenograme
  Minute şedinţe CLM
  Legislaţie utilă
  Informaţii de interes public
  Strategia de dezvoltare
  Informare prelucrare date cu caracter personal, cookies
 
Activități Curente
    Autorizaţii, Atestate, Informări
  Licitaţii
  Recrutare / Promovare
  Acte necesare
  Formulare
  Agricol
  Guvernanţă corporativă
  Hărţi de Zgomot
  Proiecte europene
 
Direcția Venituri
    Acte necesare
  Formulare
  Anunţuri
  Protocol de colaborare pentru furnizare date persoane

  INFO trafic greu...
 
Utile
    Comunicate, Anunţuri, Ştiri
  Forum (întrebări/răspunsuri)
  Adresează petiţii, sesizări, reclamaţii, întrebări
  Investiţii
  Nomenclatura stradală
  Delimitări secţii vot
  Locuințe ANL
  Reabilitare Faţade
  Reabilitare Termică
  Societăţi agreate - refacere carosabil şi trotuare
  Taxi
  Info investitori
  Viaţa Culturală
  Măsuri preventive în situaţii de urgenţă
  Declaraţii de Căsătorie
  Link-uri utile
  Chestionar de evaluare a serviciului Relaţii cu Publicul
  Finanțări nerambursabile

  POLIŢIA LOCALĂ

Untitled Document
 
Să cunoaștem
  Orașe înfrățite
Galeria Primarilor
Cetățeni de onoare
Afilieri, Parteneriate
 
Meteo
 
Click for Arad, Romania Forecast
 
Caută
 

Căutare avansată
 
Contor Site
 
Numar total vizite : 74018482
 

Transparenţă Decizională
Proiecte de Hotărâri ale Consiliului Local al Municipiului ARAD
Actualizat: 11-04-2022
Sistem de Căutare
Completaţi una sau mai multe dintre opţiunile:
Cuvinte cheie:

Numai în titluri
Număr act:
An:
Lună:
*se pot introduce şi doar părţi dintr-un cuvânt
Arhiva...

Proiect
adus la cunoştinţă publică în data de 21-10-2021

H O T Ă R Â R E  nr. _______
din __________


Proiect de hotarare privind aprobarea documentatiei de atribuire pentru Serviciul Public de Salubrizare Stradala si Deszapezire in Municipiul Arad - initiativa primarului


Nr. 80985/ 21.10.2021
Călin Bibarț, Primarul Municipiului Arad,
În conformitate cu prevederile Legii 52/2003, transmit următorul

A N U N Ț

Începând cu data de joi, 21.10.2021, pe site-ul Primăriei Municipiului Arad, este afișat următorul document privind:

Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației de atribuire pentru Serviciul Public de Salubrizare Stradală și Deszăpezire în Municipiul Arad – inițiativa primarului

Până la data de 10.11.2021, la registratura Primăriei Municipiului Arad, cei interesați pot depune în scris recomandări, sugestii și opinii privind acest document.
Proiectul de hotărâre poate fi consultat începând cu data de 22.10.2021, pe pagina www.primariaarad.ro secțiunea Activități normative – Transparență decizională – Proiecte de hotărâri, și la Serviciul Relații cu Publicul, camera 5, Luni Marți, Miercuri între orele 08:30 – 15:30, Joi între orele 08:30 - 17:30, Vineri între orele 08:30 - 14:00.

P R I M A R
Călin Bibarț


ROMÂNIA
JUDEȚUL ARAD P R O I E C T Avizat,
MUNICIPIUL ARAD Nr. 485/14.10.2021 SECRETAR GENERAL
CONSILIUL LOCAL Lilioara STEPANESCU

H O T Ă R Â R E A nr. _____
din _________2021
privind aprobarea documentației de atribuire
pentru Serviciul Public de Salubrizare Stradală și Deszăpezire în Municipiul Arad


Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în Referatul de aprobare înregistrat cu nr. 78.085/11.10.2021,
Analizând Raportul de specialitate al Direcției Edilitare – Serviciul Edilitar și Dezvoltare Mediu Urban, înregistrat sub nr. 78.086/Z2/11.10.2021,
Luând în considerare concluziile Studiului de oportunitate înregistrat cu nr. 78.080/11.10.2021, elaborat de Comisia de coordonare și supervizare pentru pregătirea Studiului de fundamentare a deciziei de atribuire a serviciului public de salubrizare stradală și deszăpezire în municipiul Arad, constituită în baza Dispoziției Primarului nr. 2.461 din 07 octombrie 2021,
Ținând cont de prevederile Caietului de sarcini pentru atribuirea serviciului public de salubrizare stradală și deszăpezire în municipiul Arad, înregistrat cu nr. 78.087/11.10.2021,
În considerarea prevederilor art. 1, art. 2, art. 6 alin. (1) lit. h), art. 8 alin. (1), art. 12 alin. (1) lit. b) și alin. (2) și art. 13 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2006 a serviciului de salubrizare a localităților, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
Cu respectarea prevederilor art. 1 alin. (4) lit. j), art. 3 alin. (1), art. 8 alin. (1)-(2), alin. (3) lit. d)-d^1) și lit. i), art. 22 alin. (2)-(3), art. 29 alin. (2) și alin. (8) lit. b) și art. 32 alin. (2) din Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, cu modificările și completările ulterioare,
În baza prevederilor art. 68 alin. (1) lit. a), art. 114 și art. 115 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare,
Ținând cont de prevederile Hotărârii de Guvern nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice,
În conformitate cu prevederile art. 8 lit. f) din Ordonanța Guvernului nr. 21/2002 privind gospodărirea localităților urbane și rurale, cu modificările și completările ulterioare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 515/2002, cu modificările și complettările ulterioare,
În temeiul prevederilor Secțiunii 6 și 7 din Ordinul Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice nr. 82/2015 privind aprobarea Regulamentului-cadru al serviciului de salubrizare a localităților, cu modificările și completările ulterioare,
Potrivit prevederilor Ordinului Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice nr. 111/2007 privind aprobarea Caietului de sarcini-cadru al serviciului de salubrizare a localităților,
Având în vedere prevederile art. 37 alin. (3) din Ordinul Ministerului Sănătății nr. 119/2014 pentru aprobarea Normelor de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației, cu modificările și completările ulterioare,
Ținând seama de prevederile Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 297/2015 privind aprobarea “Regulamentului de organizare și funcționare a serviciilor publice de salubrizare din Municipiul Arad”, cu modificările și completările ulterioare;
Analizând Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 162/2006 privind gospodărirea municipiului Arad, cu modificările și completările ulterioare.
Luând în considerare avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad;
În temeiul prevederilor art. 92, art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. d), alin. (7) lit. n), alin. (14), art. 139 alin. (1), alin. (3) lit. h), art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD
adoptă prezenta
H O T Ă R Â R E

Art. 1. Se aprobă Studiul de oportunitate înregistrat cu nr. 78.080/11.10.2021 pentru stabilirea soluției optime de gestiune a unor activități componente ale serviciului de salubrizare în municipiul Arad, respectiv salubrizarea stradală (măturatul, spălatul, stropirea și întreținerea căilor publice; curățarea și transportul zăpezii de pe căile publice) și deszăpezirea (menținerea în funcțiune a acestora pe timp de polei sau de îngheț), conform Anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Se aprobă Caietul de sarcini înregistrat cu nr. 78.080/11.10.2021 pentru atribuirea serviciului public de salubrizare stradală și deszăpezire în municipiul Arad, conform Anexei nr. 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 3. Se aprobă modelul de Acord-cadru de servicii pentru serviciul public de salubrizare stradală și deszăpezire în municipiul Arad, conform Anexei nr. 3 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 4. Se aprobă modelul de Contract subsecvent de servicii pentru serviciul public de salubrizare stradală și deszăpezire în municipiul Arad, conform Anexei nr. 4 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 5. Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către serviciile de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Arad și se comunică celor interesați de către Serviciul Administrație Publică Locală.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
________________ Contrasemnează pentru legalitate
SECRETAR GENERAL
Lilioara STEPANESCU






















Serviciul Edilitar și Dezvoltare Mediu Urban
Red./Dact. H.M. Cod: PMA-S4-02

PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD
Nr. 78.085 din 11.10.2021

Primarul Municipiului Arad,

În temeiul prevederilor art. 136 alin. (8) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, îmi exprim inițiativa de promovare a unui proiect de hotărâre cu următorul obiect: “aprobarea documentației de atribuire necesară pentru atribuirea prin achiziție publică a serviciului public de salubrizare stradală și deszăpezire în municipiul Arad”, proiect în susținerea căruia formulez următorul

REFERAT DE APROBARE

Potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) din Legea serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, “Serviciul public de salubrizare a localităților face parte din sfera serviciilor comunitare de utilități publice și se desfășoară sub controlul, conducerea sau coordonarea autorităților administrației publice locale […], în scopul salubrizării localităților”.

În prezent, activitatea de salubrizare stradală și deszăpezire în municipiul Arad este realizată de S.C. Salubritate S.A., în baza Acordului-cadru de servicii nr. 60.287/14.08.2018, încheiat în urma derulării procedurii de licitație deschisă inițiată prin publicarea anunțului de participare nr. 293.578/18.09.2017. Din analiza prevederilor contractului anterior menționat, se constată că durata acestuia este de patru ani, adică de la 14.08.2018 până la 14.08.2022.

Mergând mai departe, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (1) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, “Autoritățile administrației publice locale au competență exclusivă, în condițiile legii, în tot ceea ce privește înființarea, organizarea, gestionarea și funcționarea serviciilor de utilități publice […]”.
Aceeași concepție este reluată și în Legea serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care, la art. 6 alin. (1) lit. h) coroborate art. 8 alin. (1), prevede următoarele: “Autoritățile deliberative ale unităților administrativ-teritoriale au competențe exclusive în ceea ce privește înființarea, organizarea, gestionarea, coordonarea și atribuirea serviciului de salubrizare a localităților, având următoarele atribuții în domeniu”: […] h) elaborarea și aprobarea caietelor de sarcini și a regulamentelor serviciului, pe baza caietului de sarcini-cadru și a regulamentului-cadru al serviciului de salubrizare, elaborate de A.N.R.S.C.;”.
În aceeași măsură, ținând cont de prevederile art. 8 alin. (3) lit. i) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, “În exercitarea competențelor și atribuțiilor ce le revin în sfera serviciilor de utilități publice, autoritățile deliberative ale administrației publice locale asigură cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor de utilități publice și adoptă hotărâri în legătură cu:
i) elaborarea și aprobarea regulamentelor serviciilor, a caietelor de sarcini, a contractelor de furnizare/prestare a serviciilor și a altor acte normative locale referitoare la serviciile de utilități publice, pe baza regulamentelor-cadru, a caietelor de sarcini-cadru și a contractelor-cadru de furnizare/prestare ori a altor reglementări-cadru elaborate și aprobate de autoritățile de reglementare competente;”.

În acest sens, în vederea inițierii procedurii de achiziție publică privind atribuirea Acordului-cadru de servicii pentru serviciului public de salubrizare stradală și deszăpezire în municipiul Arad, este necesară aprobarea documentației de atribuire aferentă procedurii, care conține: (1) Studiul de oportunitate, (2) Caietul de sarcini și anexele 1-12 ale acestuia, (3) modelul de acord-cadru și (4) modelul de contract subsecvent.

Analizând cele de mai sus, precum și necesitatea absolută a demarării procedurii de achiziție publică prin licitație deschisă în vederea încheierii unui nou contract pentru atribuirea serviciului public de salubrizare stradală și deszăpezire în municipiul Arad, pentru o perioadă de patru ani, pentru asigurarea continuității și permanenței serviciului public de salubrizare stradală și deszăpezire în Municipiul Arad.

Față de cele de mai sus, consider necesară și oportună promovarea unui proiect de hotărâre privind aprobarea documentației de atribuire necesară pentru atribuirea prin achiziție publică a serviciului public de salubrizare stradală și deszăpezire în municipiul Arad.

P R I M A R
Laurențiu Călin BIBARȚ

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD
DIRECȚIA EDILITARĂ
Serviciul Edilitar și Dezvoltare Mediu Urban
Nr. 78.086/Z2/11.10.2021

RAPORT DE SPECIALITATE

Referitor la: Referatul de aprobare înregistrat cu nr. 78.085/11.10.2021 al domnului Laurențiu Călin Bibarț, Primarul Municipiului Arad, care are ca obiect aprobarea documentației de atribuire necesară pentru atribuirea prin achiziție publică a serviciului public de salubrizare stradală și deszăpezire în municipiul Arad.

Necesitatea proiectului:
Prin Referatul de aprobare înregistrat cu nr. 78.085/11.10.2021, domnul Laurențiu Călin Bibarț, Primarul Municipiului Arad, propune promovarea unui proiect de hotărâre privind aprobarea documentației de atribuire necesară pentru atribuirea prin achiziție publică a serviciului public de salubrizare stradală și deszăpezire în municipiul Arad.
Având în vedere faptul că actualul Acord-cadru de servicii având ca obiect servicii de salubrizare stradală și deszăpezire în municipiul Arad are o durată de până la 14.08.2022, se constată necesitatea absolută a demarării procedurii de achiziție în vederea încheierii unui nou contract pentru atribuirea serviciului public de salubrizare stradală și deszăpezire în municipiul Arad, pentru o perioadă de patru ani, în scopul asigurării continuității și permanenței serviciului public de salubrizare stradală și deszăpezire în Municipiul Arad.

Considerații de ordin general:
Potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) din Legea serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, “Serviciul public de salubrizare a localităților face parte din sfera serviciilor comunitare de utilități publice și se desfășoară sub controlul, conducerea sau coordonarea autorităților administrației publice locale […], în scopul salubrizării localităților”. În fapt, serviciul de salubrizare are ca obiectiv principal protecția sănătății oamenilor și a mediului împotriva efectelor dăunătoare generate de deșeurile stradale, reziduuri etc., inclusiv a deșeurilor urbane.
În prezent, activitatea de salubrizare stradală și deszăpezire în municipiul Arad este realizată de S.C. Salubritate S.A., în baza Acordului-cadru de servicii nr. 60.287 încheiat în data de 14.08.2018, în urma derulării procedurii de licitație deschisă, inițiată prin publicarea anunțului de participare nr. 293.578/18.09.2017. Din analiza prevederilor contractului anterior menționat, se constată că durata acestuia este de patru ani, adică de la 14.08.2018 până la 14.08.2022.
Mergând mai departe, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (1) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, “Autoritățile administrației publice locale au competență exclusivă, în condițiile legii, în tot ceea ce privește înființarea, organizarea, gestionarea și funcționarea serviciilor de utilități publice […]”.
Aceeași concepție este reluată și în Legea serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care, la art. 6 alin. (1) lit. h) coroborate art. 8 alin. (1), prevede următoarele: “Autoritățile deliberative ale unităților administrativ-teritoriale au competențe exclusive în ceea ce privește înființarea, organizarea, gestionarea, coordonarea și atribuirea serviciului de salubrizare a localităților, având următoarele atribuții în domeniu”: […] h) elaborarea și aprobarea caietelor de sarcini și a regulamentelor serviciului, pe baza caietului de sarcini-cadru și a regulamentului-cadru al serviciului de salubrizare, elaborate de A.N.R.S.C.;”.
În aceeași măsură, ținând cont de prevederile art. 8 alin. (3) lit. i) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, “În exercitarea competențelor și atribuțiilor ce le revin în sfera serviciilor de utilități publice, autoritățile deliberative ale administrației publice locale asigură cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor de utilități publice și adoptă hotărâri în legătură cu:
i) elaborarea și aprobarea regulamentelor serviciilor, a caietelor de sarcini, a contractelor de furnizare/prestare a serviciilor și a altor acte normative locale referitoare la serviciile de utilități publice, pe baza regulamentelor-cadru, a caietelor de sarcini-cadru și a contractelor-cadru de furnizare/prestare ori a altor reglementări-cadru elaborate și aprobate de autoritățile de reglementare competente;”.
Raportat la prevederile art. 1 alin. (4) lit. j) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, “Serviciile de utilități publice fac obiectul unor obligații specifice de serviciu public în scopul asigurării unui nivel ridicat al calității siguranței și accesibilității, egalității de tratament, promovării accesului universal și a drepturilor utilizatorilor și au următoarele particularități: […] j) modalitatea de gestiune este stabilită prin hotărâri ale autorităților deliberative ale administrației publice locale; […]”.
În acest sens, în vederea inițierii procedurii de achiziție publică privind atribuirea Acordului-cadru de servicii pentru serviciului public de salubrizare stradală și deszăpezire în municipiul Arad, este necesară aprobarea documentației de atribuire aferentă procedurii, care conține: (1) Studiul de oportunitate, (2) Caietul de sarcini și anexele 1-12 ale acestuia, (3) modelul de acord-cadru și (4) modelul de contract subsecvent.
Din analiza prevederilor în materie, respectiv art. 12 alin. (1) din Legea serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare rezultă că “Gestiunea serviciului de salubrizare se realizează în condițiile Legii nr. 51/2006, republicată, prin următoarele modalități: a) gestiune directă; b) gestiune delegată.”, aspect prevăzut și în conținutul art. 22 alin. (2) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
În lumina prevederilor art. 12 alin. (2) din Legea serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare stipulează că “Alegerea modalității de gestiune a serviciului de salubrizare se face prin hotărâri ale autorităților deliberative ale unităților administrativ-teritoriale, în conformitate cu strategiile și programele de salubrizare adoptate la nivelul fiecărei localități, precum și în conformitate cu prevederile Legii nr. 51/2006, republicată”.
Potrivit art. 13 alin. (1) lit. b) din Legea serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare “Raporturile juridice dintre autoritățile deliberative ale unităților administrativ-teritoriale […] și operatorii serviciului de salubrizare, după caz, sunt reglementate prin: […] b) hotărâri privind atribuirea și încheierea contractelor de delegare a gestiunii serviciului, adoptate de autoritățile deliberative ale unităților administrativ-teritoriale […], în cazul gestiunii delegate.”
Analizând conținutul Studiului de oportunitate nr. 78.080/07.10.2021 elaborat de Comisia de coordonare și supervizare pentru pregătirea Studiului de fundamentare a deciziei de atribuire a serviciului public de salubrizare stradală și deszăpezire în municipiul Arad, constiuită prin Dispoziția Primarului nr. 2.461 din 07 octombrie 2021, se constată că modalitatea de gestiune aleasă și favorabilă Municipiului Arad este, potrivit prevederilor art. 29 alin. (8) lit. b) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, gestiunea delegată, respectiv prin intermediul unui contract de achiziție publică de servicii, în speță acord-cadru pentru o perioadă de patru ani.
Subliniem faptul că, în conformitate cu prevederile Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, elaborarea și aprobarea studiului de oportunitate reprezintă o condiție necesară delegării gestiunii serviciului public de salubrizare stradală și deszăpezire, fiind prevăzut după cum urmează:
- art. 22 alin. (3): “Modalitatea de gestiune a serviciilor de utilități publice se stabilește prin hotărâri ale autorităților deliberative ale unităților administrativ-teritoriale, în baza unui studiu de oportunitate, în funcție de natura și starea serviciului, de necesitatea asigurării celui mai bun raport preț/calitate, de interesele actuale și de perspectivă ale unităților administrativ-teritoriale, precum și de mărimea și complexitatea sistemelor de utilități publice.”;
- art. 29 alin. (2): “Delegarea gestiunii serviciilor de utilități publice, respectiv operarea, administrarea și exploatarea sistemelor de utilități publice aferente, se poate face pentru toate sau numai pentru o parte dintre activitățile componente ale serviciilor, pe baza unor analize tehnico-economice și de eficiență a costurilor de operare, concretizate într-un studiu de oportunitate”;
- art. 32 alin. (2): “În vederea încheierii contractelor de delegare a gestiunii, autoritățile administrației publice locale […] vor asigura elaborarea și vor aproba, în termen de 6 luni de la luarea deciziei privind delegarea gestiunii serviciilor ori de la primirea unei propuneri formulate de un investitor interesat, un studiu de oportunitate pentru fundamentarea și stabilirea soluțiilor optime de delegare a gestiunii serviciilor, precum și documentația de atribuire a contractului de delegare a gestiunii”.
În conformitate cu prevederile art. 8 lit. f) din Ordonanța Guvernului nr. 21/2002 privind gospodărirea localităților urbane și rurale, cu modificările și completările ulterioare, “Consiliile locale, […] precum și primarii au obligația să asigure, în condițiile legii: […] curățenia străzilor, piețelor și a celorlalte locuri publice, îndepărtarea zăpezii, a ghetii de pe străzi și trotuare, colectarea și depozitarea reziduurilor menajere și stradale, sortarea și valorificarea resurselor materiale refolosibile; […]”.
Nu în ultimul rând, potrivit prevederilor art. 37 alin. (3) din Ordinul Ministerului Sănătății nr. 119/2014 pentru aprobarea Normelor de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației, cu modificările și completările ulterioare, “Administrația publică locală va asigura colectarea, îndepărtarea și neutralizarea deșeurilor menajere și stradale. […].”
Se vor respecta prevederile art. 3 lit. h) din Legea serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare: “Serviciul de salubrizare se organizează și funcționează pe baza următoarelor principii: […] transparența, consultarea și antrenarea în decizii a cetățenilor; […].” coroborate cu cele prevăzute la art. 5 alin. (2) lit. f) și art. 6 alin. (1) lit. e) din același text de lege. În același timp, principiul transparenței este reglementat și în Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, la art. 7 alin. (1) lit. e), art. 9 alin. (4) lit. b), precum și în Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Considerații de ordin economic:
Din punct de vedere economic, privitor la aprobarea documentației de atribuire necesară pentru atribuirea prin achiziție publică a serviciului public de salubrizare stradală și deszăpezire în municipiul Arad sunt aplicabile prevederile:
- Ordinului nr. 1.792/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor instituțiilor publice, precum și organizarea, evidenta și raportarea angajamentelor bugetare și legale, cu modificările și completările ulterioare;
- Legii bugetului de stat pe anul 2021 nr. 15/2021, cu modificările și completările ulterioare;
- Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
- Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 193 din 16 aprilie 2021 privind adoptarea bugetului General de Venituri si Cheltuieli al Municipiului Arad pentru anul 2021.

Considerații de ordin juridic:
Susținerea din punct de vedere legal a proiectului propus este fundamentată pe prevederile următoarelor acte normative:
a) în domeniul achizițiilor publice:
- Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Local de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare;
- Hotărârea Guvernului nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare;
b) în domeniul serviciilor publice:
- art. 1 alin. (4) lit. j) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- Ordinul A.N.R.S.C. nr. nr. 82/2015 privind aprobarea Regulamentului-cadru al serviciilor de salubrizare a localităților, actualizat, cu modificările și completările ulterioare;
- Ordinul A.N.R.S.C. nr. 109/2007 privind aprobarea Normelor metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activitățile specifice serviciului de salubrizare a localităților, cu modificările și completările ulterioare;
- Ordinul A.N.R.S.C. nr. 111/2007 privind aprobarea Caietului de sarcini-cadru al serviciului de salubrizare a localităților;
- Ordinul M.S. nr. 119/2014 pentru aprobarea Normelor de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației, cu modificările și completările ulterioare;
- Ordonanța Guvernului nr. 21/2002 privind gospodărirea localităților urbane și rurale, cu modificările și completările ulterioare
c) în domeniul sănătății publice: art. 37 alin. (3) din Ordinul Ministerului Sănătății nr. 119/2014 pentru aprobarea Normelor de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației, cu modificările și completările ulterioare;
d) acte normative locale: Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 297 din 30 septembrie 2015 privind aprobarea “Regulamentului de organizare și funcționare a serviciilor publice de salubrizare din municipiul Arad”, cu modificările și completările ulterioare aprobate prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 81 din 24 martie 2016 și prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 128 din 12 martie 2019.
Având în vedere cele expuse mai sus, proiectul de hotărâre privind propunerea de
aprobare a proiectului de hotărâre privind aprobarea documentației de atribuire necesară pentru atribuirea prin achiziție publică a serviciului public de salubrizare stradală și deszăpezire în municipiul Arad îndeplinește condițiile de natură tehnică pentru a fi supus dezbaterii și aprobării Consiliului Local al Municipiului Arad.

Față de cele prezentate,

P R O P U N E M

Aprobarea proiectului de hotărâre privind aprobarea documentației de atribuire necesară pentru atribuirea prin achiziție publică a serviciului public de salubrizare stradală și deszăpezire în municipiul Arad.

DIRECTOR EXECUTIV
Liliana FLOREA



Nume prenume Funcția Semnătura Data
Ovidiu-Călin BALAȘ p. Șef serviciu

Marcel HODOR Consilier
11.10.2021


Vizat juridic,
Consilier juridic: Alina-Bianca CHEPEȚAN
Data: 11.10.2021
Semnătura: ______________
1 ex. – S.G./ S.A.P.L.
1 ex. – S.E.D.M.U.




[Vizualizare PDF]    [ Înapoi ]

Primarul
 
  Mesaj
  Biografie
  Dispoziții
  Comunicate
  Program de audiențe
  Declaraţii de avere / interese
Bibarț Călin
 
Viceprimar
 

  Curriculum vitae
  Structura din subordine
  Declaraţii de avere / interese
Chesa Ilie

  Arhiva Declaraţii de avere si interese primari / viceprimari
 
Aparatul de specialitate
  Regulamentul Primăriei
Organigramă
Institutii subordonate C.L.M. Arad
Societăti comerciale care functionează sub autoritatea C.L.M. Arad
Declaratii de avere / interese
 
Consiliul Local
    Regulamentul C.L.M.
  Componenţă
  Comisii de specialitate
  Declaraţii de avere / interese
  Rapoarte de activitate
  Documente pentru şedinţe
  D.A.S.Arad
  Centrul Municipal de Cultură

Sala de consiliu
 
 

 
Calendar evenimente
 
Aprilie 2024

1
2
3
4
5
6
7
8
9
25




 
Certificări
 
Certificatul de conformitate a sistemului de management al calității
 


Primaria Arad: cod 310130, Arad, Blvd. Revolutiei, nr. 75 Tel: +40 257 281850, Fax +40 257 284744
© 2009, ALIAS Com & Primăria Arad, All Rights Reserved