Please ensure Javascript is enabled for purposes of website accessibility
 
 
 
 
 
Evenimente
Data eveniment : 16.08.2019
Dansatori profesioniști și jazz cu artiști din Budapesta

Vineri, 16 august 2019, sala mare al Teatrului Clasic Ioan Slavici Arad va găzdui un program artistic al Sectorului XII Hegyvidék, Budapesta.

Spectacolul începe la ora 18.00 cu programul ansamblului folcloric maghiar DRUSZA KAMARA. Ansamblul este format din profesori de dans și dansatori profesioniști pasionați încă din copilărie de folclor și arta dansului popular maghiar.

Prestația autentică de dans maghiar va fi urmată de un concert de jazz susținut de formația PREMIER JAZZ BAND. Directorul artistic al formației este inegalabilul trompetist Szalóky Béla, care a devenit celebru în calitatea sa de trompetist al celei mai populare trupe de jazz din Ungaria, Benkó Dixieland Band, o trupă cunoscută de arădeni care au evoluat pe scena Teatrul de vară al Centrului Cultural Județean Arad în 2015.

Formația va interpreta într-un stil cât se poate de original piese cunoscute din repertoriul unor artiști și trupe cu renume mondial, precum Bruno Mars, Stevie Wonder, LGT, George Michael și alții.

Prezența oaspeților maghiari în orașul nostru are loc în cadrul Programului de colaborare culturală al orașelor înfrățite Arad și Sectorul XII Budapesta, document oficial semnat în data de 2 aprilie 2019 la Primăria Municipiului Arad.

Acordul de înfrățire între cele două municipii a fost semnat la Budapesta în anul 2015, părțile dorind să deschidă noi posibilități de colaborare în domeniile de interes comun (cultural, artistic, științific, educativ, administrație publică locală etc.)

Evenimentul are loc cu sprijinul Primăriei Municipiului Arad și al Primăriei Sectorului XII Budapesta, prin colaborarea Centrului Municipal de Cultură Arad cu Centrul Cultural MOM din Budapesta.

Vă așteptăm cu drag intrarea fiind liberă.


Data eveniment : 17.05.2019
Expoziție de fotografie - Novi Sad 2019

Asociația Foto Club Arad și Atrium Mall Arad vă invită vineri, 17 mai 2019, ora 18, la vernisarea unui salon de artă fotografică

Colegii noștri de la Asociația Foto Kino Video din Novi Sad, Voivodina, Serbia, prezintă prin 62 de fotografii artistice orașul în care locuiesc.

Cei 27 de autori sunt: Anica źupunski, Dejan Èaviæ, Dejan Rakiæ, Dobrila Martinov, Dučan źivkiæ, Dučanka Ljubojeviæ, Ilija Gajinov, Jan Valo, Konstantin Đakoviæ, Kornelija Đakoviæ ©vajcer, Maja Tomas, Maja Tomiæ, Nebojča źiviæ, Nikola Kukin, Olja Simoviæ, Petra Balaban, Siniča Bubnjeviæ, Slađana Panteliæ, Slobodan Mojak, SneŸana Lerh, SneŸana Lukiæ, Svetozar Đipanov, Tatjana Leliæ, Tomislav Luèiæ, Vesna Lovriæ Liebetrau, Zoran Ječiæ, Zoran Pisleviæ.

Vă așteptăm la vernisaj !

Mircea Octavian Boran Art. AAFR
Președintele
Asociației Foto Club Arad – fondat 1968
www.fotoclubarad.ro

Data eveniment : 30.03.2019
TÂRGUL DE ADOPTIE DE CANINĂ EDITIA A V-A

Vă invităm, sâmbătă, 30.03.2019, între orele 10:00 – 13:00, la cea de-a patra ediție a târgului de adopție canină în Parcul Chinologic din Subcetate lângă Activ Club, pe strada Infanteriei nr.04.

Persoanele interesate să adopte un cățel trebuie să aibe asupra lor, actul de identitate pentru completarea documentelor de adopție.
Doritorii pot vizita Adăpostul de Câini fără stăpân situat pe calea Bodrogului FN Arad, lângă aeroport, de luni până vineri între orele 09:00 – 15:00.

Vă așteptăm împreună cu partenerii noștri „ Scoala dresaj canin NIKARAD”,BIOMILL, ANIMAX , Asociația Chinologică Română Arad și Denceff Costel.

În caz de vreme nefavorabilă, evenimentul va fi reprogramat.

 

S.C. GOSPODĂRIREA COMUNALĂ ARAD S.A
B-DUL IULIU MANIU F.N, ARAD
office@gcarad.ro
tel: 0752 022 226

Data eveniment : 27.03.2019 ... 28.03.2019
Se redeschide sala mică de la Arta

În a doua parte a lunii martie sala mică a cinema Arta va fi redeschisă, ocazie cu care vom inaugura două programe speciale. Introducerea în circuitul cinematografic a celei de-a doua săli face parte din proiectul municipalității de revitalizare a cinematografelor din Arad. Pentru realizarea acestui proiect Centrul Municipal de Cultură a inițiat parteneriate cu asociațiile One World Romania și kinema ikon.

Astfel, sala mică a cinematografului se va transforma în sală de clasă, iar ultima miercuri a fiecărei luni, de la ora 19,  va deveni zi de cineclub, deschis tuturor, dar dedicat mai ales elevilor, care vor putea viziona filme documentare în cadrul programului CineClub One World Romania la școală. CineClubul va fi coordonat de Cătălin Alb, elev în clasa a XI-a la Liceul de Artă „Sabin Drăgoi” și membru CitiZenit. Miercuri, 27 martie, de la ora 19, va rula filmul „Două bunicuțe înverșunate“, proiecția fiind urmată de o discuție pe baza documentarului.

Parteneriatul cu kinema ikon se va concretiza în cadrul programului NE VEDEM JOI. Aceste program este curiatoriat de Călin Man, în cadrul căruia vor avea loc întâlniri în ultima joi a fiecărei luni pentru a viziona cele mai îndrăznețe filme experimentale, propuse de echipa kinema ikon. Joi, 28 martie, de la ora 20, kinema ikon vă propune sub titlul „Nemaivazut“ filme inedite din arhiva atelierului kinema ikon cu intervenții sonore: Alex Halka.
Proiecțiile care vor avea loc în zilele de 27 și 28 martie vor fi găzduite de sala mică (etaj 1) a cinematografului Arta, iar intrarea este liberă în limita locurilor disponibile.


Data eveniment : 14.02.2019 ... 16.02.2019
Maraton cinematografic la Cinema Arta

Se anunță un week-end plin de filme la Cinema Arta, printre cele patru propuneri propunerile pentru cinefili numărându-se cele mai apreciate pelicule din anii trecuți, o premieră și un film pentru copii.
Ziua de joi rămâne dedicată programului de redifuzări ale filmelor care au atras atenția spectatorilor din România în ultimii doi ani. Marele câștigător al Ursului de Aur se reîntoarce la Cinema Arta joi, 14 februarie, de la ora 20, în cadrul programului de redifuzări Best of - Filmele lunii februarie.

On body and soul/Despre trup și suflet spune o frumoasă poveste despre emoție și iubire dar, mai ales, despre doi oameni care învață să-și exprime adevăratele sentimente, în ciuda barierelor pe care și le-au impus ei înșiși.

Coproducția belgiano-olandeză Girl/Balerina, nominalizată și premiată la cele mai importante festivaluri de film, va rula vineri, 15 februarie, de la ora 20.  Un film subtil, plin de umanitate și cu un protagonist interpretat magistral de Victor Polster, Girl este debutul belgian al anului 2018 și senzația Cannes-ului, unde filmul a câștigat patru trofee importante.

Surpriza lunii februarie a constituit-o inaugurarea unui program de filme pentru copii care continuă sâmbătă, 16 februarie, de la ora 11, când ne împrietenim cu Mia and the White Lion / Mia și leul alb.

Încheiem maratonul cinematografic în seara zilei de sâmbătă, 16 februarie, ora 20, cu redifuzarea filmului Cold War/Războiul Rece. Cu peste 60 de nominalizări la festivaluri de anvergură mondială, COLD WAR a câștigat premiul pentru Cel mai bun regizor la Festivalul de Film de la Cannes 2018 și nu mai puțin de 5 premii la European Film Awards 2018. Totodată, filmul este nominalizat la categoria Cel mai bun film într-o limbă străină la Premiile Oscar de anul acesta.

Biletele pot fi achiziționate de la Cinema Arta, de marți până joi, între orele 10-17, vineri, între orele 10-14, sau cu 2 ore înainte de începerea filmului. Biletele pot fi rezervate în prealabil pe e-mail, la adresa: cinemaartaarad@gmail.com.
Preț bilete:
- 12 lei preț întreg;
- 5 lei preț redus pentru elevi, studenți, pensionari și șomeri.


Data eveniment : 22.12.2018 ... 23.12.2018
Evenimente la Târgul de Iarnă: Gala Sportului Arădean și recitaluri cu Alexandra Ungureanu și Leo Iorga&Pacifica

Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad vor organiza, în aer liber, Gala Sportului Arădean, eveniment care se desfășoară, în fiecare an, în preajma Sărbătorilor de Iarnă.
Organizatorii au decis ca ediția din acest an a Galei Sportului Arădean să se desfășoare, sâmbătă, 22 decembrie, de la ora 18.00, în decorul plin de farmec al Târgului de Iarnă, în parcul „Mihai Eminescu“, unde, în zona spectacolelor va avea loc premierea celor mai buni sportivi din anul 2018.
Deoarece ne aflăm în anul în care am sărbătorit Centenarul Marii Uniri sportivii vor primi diplome și medalii cu însemnele acestui eveniment.
Vor fi premiați sportivi care activează în următoarele discipline: lupte greco-romane, gimnastică aerobică, haltere, tenis de masă, atletism, fotbal, judo, înot, tir, volei pe plajă.
Vor fi acordate distincții pentru antrenorul anului, sportivul anului, pentru întreaga carieră, clubul anului, managerul anului, echipa anului.

Recital Alexandra Ungureanu&Band

Imediat după încheirea Galei Sportului Arădean, pe scena din Parcul „Mihai Eminescu“ va urca Alexandra Ungureanu care va prezenta un recital.
Primele piese ale Alexandrei Ungureanu au fost compuse de Dinu Giurgiu, Ionel Tudor, Adrian Despot, Marius Țeicu și Cornel Ilie.
Din anul 2004, Alexandra Ungureanu colaborează cu trupa Crush, iar printre piesele de succes lansate împreună se regăsesc „Hello”, „Aprinde dragostea”, „I need you more”, „Iubire de-o vara”, „Cuvinte” și „C’est la vie”.
De-a lungul carierei, Alexandra Ungureanu a mai colaborat cu Nora Denes Symphonical și cu Soundland, dar a lansat și piese solo, precum „Nopți și zile”.
În anul 2018, Alexandra Ungureanu a lansat o nouă piesă, „Bate Bate”, o super colaborare cu Marius Moga, care a strâns milioane de vizualizari pe YouTube încă din primele săptămani de la lansare.

Leo Iorga&Pacifica – recital de Crăciun, la Târgul de Iarnă

În 23 decembrie, va sosi la Arad Leo Iorga, care va avea alături formația Pacifica va cânta la Târgul de Iarnă. Spectacolul va începe la ora 18.00.
Leo Iorga&Pacifica adică: Leo Iorga, (ex: CARGO și COMPACT), împreună cu Teo Boar și Vlady Cnejevici (membrii ai trupelor Pasărea Colibri, Mircea Baniciu&Band, Mircea Rusu Band), formează împreună trupa Leo Iorga& Pacifica.
În această formulă interpretează atât hiturile rock ale anilor ’80, ’90: „Trenul pierdut”, „Mă voi întoarce”, „Să te gândești din când în când la mine”, „Singur în noapte”, „Cine ești tu oare?”, „Mi-e tare dor de tine”, „Fata din vis”, „Prea mici sunt cuvintele”, „Erată”, „O altă tăcere”, cât și hituri internaționale.


Data eveniment : 15.12.2018
„Moș Crăciun în misiune“, ultima proiecție din 2018, la Cinema „Grădiște“

Ultima proiecție de film din acest an, la Cinema „Grădiște“ este un film artistic și nu o animație, așa cum v-am obișnuit, care va aduce zâmbete pe fețele tuturor.
Un film despre magia Crăciunului, cu spiriduși, cadouri, multă aventură și, bineînțeles avândul în rolul principal pe Moș Crăciun.
„Moș Crăciun în misiune“ va fi difuzat, sâmbătă, 15 decembrie 2018, de la orele 10 și 12.
Filmul „Moș Crăciun în misiune” este recomandat pentru întreaga familie, fiind dublat în limba română, pentru a fi accesibil și celor mai mici dintre spectatori.
Rezervări se pot face la adresa de email: cinemagradiste@gmail.com și la telefon 0740-946 821 (între orele 10 – 12 și 18 – 20).
Proiecțiile de film de la Cinema „Grădiște“ fac parte dintr-un proiect pe termen lung, finanțat de Primăria Municipiului Arad prin Centrul Municipal de Cultură Arad, care are ca scop revitalizarea cinematografelor din oraș.
În acest an, au fost proiectate la acest cinematograf nu mai puțin de 11 animații, înregistrându-se o medie de 100 spectatori/proiecție.


Data eveniment : 08.11.2018
Conferințele Centenarului VII. Conferențiază dr. Doru Sinaci

Cea de-a șaptea ediție a evenimentului „Conferințele Centenarului“ este programată să se desfășoare joi, 8 noiembrie 2018, la ora 12.00, în sala „Astra“ de la Biblioteca Județeană „A.D. Xenopol“, din municipiul Arad iar cel care va conferenția este dr. Doru Sinaci.
Dr. Doru Sinaci este, alături de prof. univ. dr. Corneliu Pădurean de la Universitatea „Aurel Vlaicu“, unul dintre inițiatorii manifestărilor dedicate Centenarului Marii Uniri în județul Arad, dar și un participant consecvent la diverse manifestări în țară și străinătate cu această tematică.
Coordonează, de câțiva ani, Colectivului Monografic Județean pentru elaborarea monografiilor de localitate și se ocupă constant de cercetarea și valorificarea istoriei municipiului și județului Arad. A organizat numeroase sesiuni științifice
naționale și internaționale și a publicat zeci de lucrări științifice.
În prezent este director al Bibiliotecii Județene „A.D. Xenopol“.
Tema conferinței prezentate de dr. Doru Sinaci este „Impunerea Aradului în fruntea mișcării naționale a românilor din Banat-Crișana“.
Moderatorul evenimentului va fi prof. univ. dr. habilit. Corneliu Pădurean de la Universitatea „Aurel Vlaicu“.
Intrarea este liberă.
Evenimentul „Conferințele Centenarului“ este organizat în cadrul proiectului „Voci în cetate“, derulat de Centrul Municipal de Cultură Arad, care anul acesta este dedicat împlinirii a 100 de ani de la făurirea Statului Național Unitar Român, la 1 Decembrie 1918.
Organizatorilor, Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură li se alătură la această ediție a proiectului Consiliul Județean și Biblioteca Județeană „A.D. Xenopol“.
Parteneri în cadrul proiectului sunt Asociația Ștefan Cicio Pop, Universitatea „Aurel Vlaicu“ și Inspectoratul Școlar Județean Arad.
În prima sesiune a evenimentului „Conferințele Centenarului“, care a avut loc în perioada martie – iunie, au conferențiat prof. univ. dr. habilit. Corneliu Pădurean, de la Univeristatea „Aurel Vlaicu“ Arad, dr. Ioan Drăgan, directorul Arhivelor Naționale ale României, prof. univ. dr. Mihai Dorin Drecin de la Universitatea Oradea și prof. HC Josef Wolf de la Institutul pentru Istoria și Geografia Regională a Șvabilor Dunăreni din Tübingen(Germania).
Sesiunea a doua a proiectului a început în luna septembrie, când a conferențiat prof.univ.dr. Sorin Șipoș, de la Universitatea din Oradea și a continuat în luna octombrie când a fost prezent la Arad prof. univ. dr. Ion Zainea de la Universitatea din Oradea.


Data eveniment : 07.11.2018
Caravana „Moromeții 2” ajunge la Arad

11 noiembrie | Proiecție de gală

Cinema Arta | 19:00

Cel mai așteptat film al anului, Moromeții 2, va ajunge pe marile ecrane din România din 16 noiembrie, însă echipa filmului va porni într-o caravană prin țară încă de la finalul lunii octombrie. Turneul de promovare organizat de distribuitorul Transilvania Film își propune să ajungă în peste 50 de orașe, în special în cele unde există multiplex sau altă sală de cinema, astfel încât mult-așteptatul film să poată fi văzut de cât mai mulți spectatori.

Pelicula Moromeții 2 va avea o proiecție de gală în Arad, pe 11 noiembrie, la Cinema Arta, de la ora 19:00. Biletele în valoare de 12 lei sunt disponibile în avans la Cafeneaua literară Joy’s (str. Gheorghe Lazăr, nr. 1), iar în ziua proiecției vor putea fi achiziționate de la Cinema Arta. Prețul unui bilet este 12 lei sau 8 lei cu reducere pentru elevi, studenți și pensionari.

Pelicula readuce pe marile ecrane, după mai bine de 30 de ani, iubitele personaje ale lui Marin Preda, sub regia aceluiași Stere Gulea. Imaginea filmului este alb-negru și este semnată de Vivi Drăgan Vasile, unul dintre cei mai apreciați directori de imagine din România.

Moromeții 2 continuă povestea familiei lui Ilie Moromete, din satul din Câmpia Dunării, și-l are în prim-plan pe mezinul Niculae. Anii 1945-1946 îl găsesc pe Ilie Moromete îmbătrânit, dar încă în putere. Între el și cea de-a doua soție, Catrina, tensiunile continuă, în timp ce Niculae este pus la încercare de promisiunile lumii noi, în care totul e posibil dacă te înregimentezi. Trailer-ul oficial al filmului poate fi urmărit aici.

„E un film care se petrece într-o perioadă mai dură, mai agitată, se instaurează un nou sistem politic, e multă îngrijorare și teamă. Iar lumea aceea pe care o știam dispare, de fapt. Asta m-a și atras la ideea unei continuări, am vrut să duc până la capăt epopeea acestor personaje care au supraviețuit până în anii ‘50 colectivizării. E un omagiu adus acestei lumi”, declară regizorul  Stere Gulea.

Distribuția este una de excepție și reunește câțiva dintre cei mai apreciați și iubiți actori români. În rolurile principale îi vom vedea pe Horațiu Mălăele (Ilie Moromete), Dana Dogaru (Catrina Moromete) și Iosif Paștina (Niculae Moromete), aflat la debutul într-un rol principal în cinema. Alături de ei apar Răzvan Vasilescu (Cocoșilă), Gheorghe Visu (Matei Dimir), Oana Pellea (Fica), Andi Vasluianu (Vasile al Moașei), Florin Zamfirescu (Țugurlan), George Mihăiță (Aristide), Ioana Bugarin (Ileana), Paul Ipate (Paraschiv), Vlad Logigan (Notarul Oprescu), Cuzin Toma (Oauăbei), Marian Râlea (Cârcâdat), Dorina Chiriac (Mărioara Bâzdoveică), Liviu Pintileasa (Zdroncan), cu participarea extraordinară a lui Ion Caramitru (Directorul școlii).

Filmările pentru Moromeții 2 au început anul trecut, în septembrie, majoritatea secvențelor fiind turnate în aceeași casă, din același sat (Talpa, județul Teleorman) în care a fost realizat și primul film în 1985. Pre-producția părții a doua a durat mai bine de un an - casa Moromeților a fost refăcută de scenograful Cristian Niculescu după schițele și imaginile celei vechi, iar centrul satului a fost recreat de la zero. Dana Păpăruz, premiată cu trofeul Gopo pentru Aferim!, este creatoarea costumelor. Montajul filmului a fost realizat de Dana Bunescu și Alexandra Gulea, muzica este semnată de Vasile Șirli, iar coloana sonoră este gândită de aceeași Dana Bunescu, câștigătoare a 6 premii Gopo până în prezent, pentru montaj și sunet. Machiajul și coafura sunt semnate de Dana Roșeanu, Iulia Roșeanu și Domnica Bodogan. Producătorii filmului sunt Oana Giurgiu și Tudor Giurgiu. Fotograful afișului oficial este Alex Gâlmeanu.

Filmul va intra în cinematografele din județul Arad, inclusiv în rețeaua Cinema City, începând cu 16 noiembrie.

***
Moromeții 2 este o producție Libra Film, realizată cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și Studioului de Creație al Ministerului Culturii, în colaborare cu TVR și HBO România. 

Cu sprijinul: Cinema City, Banca Transilvania, Timișoreana, Aqua Carpatica, Auchan Retail Romania, Aegon România, Catena, Țiriac Auto.

Susținut de: Primăria Municipiului Arad, Centrul Municipal de Cultură Arad.

Recomandat de: Europa FM

Parteneri media: Adevărul, Radio România Cultural, Dilema Veche, OK! Magazine, Historia, Marie Claire, Cosmopolitan, Femeia, Zile și Nopți, Cinemap, Cinemagia, Observator Cultural, Agerpres, VICE, Euromedia.

Partener monitorizare: mediaTRUST

***
Noutăți, programul evenimentelor din țară și povești din culisele filmărilor vor fi postate pe pagina de Facebook a filmului.

TrailerYouTube | Facebook


Data eveniment : 02.11.2018 ... 04.11.2018
O nouă ediție a Festivalului Vinului, la Arad

O nouă ediţie a Festivalului Vinului a fost programată să se desfăşoare în primul sfârşit de săptămână din luna noiembrie, la eveniment organizatorii invitând producători de vin din judeţul Arad şi din alte judeţe din vestul ţării şi artişti apreciaţi la nivel naţional.

Festivalul Vinului, ediţia 2018, va avea loc în perioada 2-4 noiembrie, în Parcul Pădurice, din spatele Casei de Cultură a Sindicatelor, unde, pe lângă degustări de vinuri şi produse specifice unei astfel de sărbători va fi prezentat şi un consistent program artistic cu muzică de petrecere, muzică uşoară şi muzică populară.

Până acum, organizatorii, Primăria Municipiului Arad şi Centrul Municipal de Cultură Arad, au confirmat prezenţa producătorilor Elite Wine (?iria), Enoris (Arad), Cramele Miniş (jud. Arad), Wine Reprezentative (Miniş), Ando Wine Concept (jud. Arad), Kaiser Wein (Pâncota), Cramele Diosig (Bihor), Cramele Recaş (Timiş) care vor oferi pentru degustare şi vânzare vinuri albe şi roşii, dar şi must.

Pe lângă vinuri, participanţii la festival vor mai putea să deguste o gamă diversă de brânzeturi dar şi produse tradiţionale specifice judeţului Arad.

În cadrul festivalului, într-un cort care va fi amplasat în Parcul Pădurice vor avea loc, zilnic, degustări de vinuri şi prezentări de produse, la care au fost invitaţi să participe somelieri din judeţul Arad şi din alte judeţe, dar şi reprezentanţii cramelor din judeţul Arad.

Evenimentele vor fi dedicate reprezentanţilor HoReCa dar şi publicului.

Totodată, în cele trei zile ale festivalului vor fi organizate spectacole artistice cu muzică de petrecere, muzică lăutărească, muzică uşoară şi muzică populară invitaţii speciali fiind Fanfara Shukar din 10 Prăjini, Ellie White, Rona Hartner cu taraful Bucureşti şi numeroşi solişti de muzică populară din provinciile istorice ale ţării şi din judeţul Arad.

Festivalul Vinului are ca scop, pe lângă oferirea a trei zile de distracţie şi voie bună, şi promovarea producătorilor de vin din judeţul Arad dar şi promovarea Aradului ca destinaţie turistică, în special a zonelor unde se poate practica turismul viticol.

Programul concertelor:
Vineri, 2 noiembrie 2018
Orele 14.00 – 22.00
Dj Sebuh
Fantasia
Fanfara Transilvania
Fanfara Shukar din 10 Prăjini
White Mahala

Sâmbătă, 3 noiembrie 2018
Orele 12.00 – 22.00
Dj Sebuh
Arthur in Neverland
I Band
Ellie White
Alessis
Rona Hartner cu taraful Bucureşti

Duminică, 4 noiembrie 2018
12.00 – 22.00
Spectacol folcloric
Dj Sebuh
Liliana Laichici (Banat),
Alina Pinca (Sibiu),
Bogdan Toma (Hunedoara),
Paul Ananie (Maramureş),
Angelica Flutur (Moldova),
Monica Groza,Paula Paşca,
?tefan Muntenaş, Daniela Dudaş,
Daniela Han, Orchestra "Doina
Mureşului", Ansamblul Folcloric
"Crăişorii Moţilor", Ansamblul
Folcloric "Tradiţii Arădene",
Ansamblul Folcloric "Liliacul"


Data eveniment : 27.10.2018
Animația „Savva. Inimă de războinic“, la Cinema Grădiște

În ultima sâmbătă din luna octombrie, la Cinema Grădiște, cei mici și cei mari sunt invitați la o nouă proiecție de film, care, conform criticilor „trezește eroul din tine“.

„Savva. Inimă de războinic“ va fi difuzat, sâmbătă, 27 octombrie 2018, de la orele 10.00 și 12.00.

Animația „Savva. Inimă de războinic”, produsă de profesioniști dn peste zece țări, aduce în fața publicului personaje variate și extrem de bine conturate, care nu te lasă să te plictisești. Replicile amuzante fac deliciul celor mari și mici, iar mesajul filmului ajunge, în final, cu brio la destinatar.

Filmul este dublat în limba română.
Pentru grupuri mai mari de 5 persoane se pot face rezervări la adresa de email: cinemagradiste@gmail.com și la telefon 0740-946 821 (între orele 10.00-12.00 și 18.00 – 20.00).

Proiecțiile de film de la cinematograful din Grădiște fac parte dintr-un proiect pe termen lung, finanțat de Primăria Municipiului Arad prin Centrul Municipal de Cultură Arad, care are ca scop revitalizarea cinematografelor din oraș.

Durată: 87 minute
Rating: Audiență generală
Dublat în limba română

Copii au numai de câștigat din vizionarea lui Savva. Vor înțelege și vor reține, datorită abordării pozitive și pline de suflet, că doar tu, prin curajul, bunătatea și inteligența ta – de a-ți alege prietenii potriviți și de a sta alături de ei la nevoie – ai puterea de a schimba în bine lucrurile, atât în ceea ce te privește, cât și atunci când vine vorba de cei dragi.

Vizual, „Savva – Inimă de războinic“ este un festin al culorilor și cadrelor fascinante, cu imagini de ne duc cu gândul la universul Warcraft sau carele de luptă din Mad Max, dar și tablouri vibrante, în acord cu trăirile eroilor.
Dublajul în limba română a fost asigurat, printre alții, de Alina Eremia (Savva), Alexandru Papadopol (Angee), Andrei Aradits (Regele țânțarilor) și Nicole Cherry, care și-a găsit perfect modulațiile în aspirațiile de creatură importantă - Magadunga! - ale pufoșeniei roz.
Data eveniment : 19.10.2018 ... 21.10.2018
Zsófia Szilágyi deschide Les Films de Cannes à Arad. Proiecția este urmată de un Q&A cu regizoarea

Filmul "One day" al regizoarei Zsófia Szilágyi, prezent la Cannes în secțiunea Semaine de la Critique, va putea fi văzut la Arad, astăzi, în prima zi de festival, începând cu ora 18:00, la Cinema ARTA. Regizoarea va fi prezentă la proiecția filmului, iar la final va rămâne pentru o discuție cu publicul. În cadrul Les Films de Cannes à Arad, cinefilii vor avea ocazia să vadă și filmele care au câștigat cele mai importante premii din partea juriul competiției oficiale: Shoplifters, câștigător-ul Palme d’Or de anul acesta de la Cannes, și BlacKkKlansman, câștigătorul Grand Prix-ul. 

În cele trei zile de festival vor fi proiectate șapte filme în premieră. Programul complet al celei de-a doua ediții a Les Films de Cannes à Arad poate fi consultat pe http://filmedefestival.ro/les-films-de-cannes/program/arad-2/ 

Vineri
18:00 One Day, de Zsófia Szilágyi
Proiecție în prezența regizoarei, urmată de Q&A
Filmul a fost selectat la Cannes, în secțiunea Semaine de la Critique și a câștigat premiul criticii FIPRESCI pentru cel mai bun film din secțiunea sa.

20:30 Our Time, de Carlos Reygadas
Our Time/ Nuestro tiempo, cel mai recent film al regizorului Carlos Reygadas a fost prezentat în premieră mondială la Festivalul de Film de la Veneția.

Sâmbătă
17:00 Dogman, Matteo Garrone
Inspirat dintr-o poveste reală, Dogman este cel mai recent film al lui Matteo Garrone, câștigător a două mari premii la Cannes, pentru Gomorra (2008) și Reality (2012).

19:30 Shoplifters, Kore-eda Hirokazu
Shoplifters i-a adus regizorului Kore-eda Hirokazu primul Palme d’Or din carieră la cea de-a șaptea selecție a acestuia în selecția oficială de la Cannes.

22:00 Climax, Gaspar NOÉ

Duminică
17:00 BlacKkKlansman, Spike Lee
Runner-up-ul din competiția oficială din acest an a fost palpitantul thriller al veteranului Spike Lee, BlacKkKlansman, căruia juriul i-a acordat Grand Prix-ul. Filmul urmează tendința ultimilor ani de aducere la lumină a unor povești care reliefează nedreptăți și discriminări istorice – rasiale sau de gen, precum 12 Years a Slave al lui Steve McQueen sau Django Unchained al lui Quentin Tarantino.

19:30 Burning, Lee Chang-Dong
Înaintea anunțării palmaresului oficial, favoritul caselor de pariuri la câștigarea Palme d’Or era filmul coreeanului Lee Chang-Dong, Burning. În final, Burning a fost recompensat cu premiul pentru cel mai bun film din competiția oficială acordat de către criticii de cinema prezenți la Cannes, grupați în asociația FIPRESCI.

Biletele și abonamentele sunt disponibile în avans la Cafeneaua Literară Joy’s, iar în timpul festivalului vor putea fi achiziționate de la Cinema Arta. Prețul unui bilet este 12 lei sau 8 lei cu reducere pentru elevi, studenți și pensionari, iar un abonament care permite accesul la toate cele 7 proiecții costă 50 lei, respectiv 30 lei cu reducere.

Programul complet al proiecțiilor poate fi consultat pe http://filmedefestival.ro/les-films-de-cannes/program/arad-2/

Detalii: www.filmedefestival.ro. Ne puteți urmări pe Facebook: Les Films de Cannes a Bucarest și Facebook event Les Films de Cannes à Arad.

***
Festivalul este prezentat de Orange România, partener de tradiție al evenimentului.
Mașina oficială a festivalului: Renault
Un proiect cultural finanțat de: Ministerul Culturii și Identității Naționale, Centrul Național al Cinematografiei, Primăria Arad. 
Cu sprijinul: BRD - Groupe Société Générale, Catena
Parteneri: Air France, Institutul Cultural Român, Ambasada Franței și Institutul Francez din București, Asociația Cinemascop
Organizat de: Asociația CitiZenit
Parteneri media: TVR, Radio România Cultural, Adevărul, Dilema Veche, OK! Magazine, Zile și Nopți, Agerpres, Senso TV, Tonica, Ziare.com, Business24, Observator Cultural, Jurnalul Arădean, Radio Arad, Special Arad, TV Arad. 
Parteneri de comunicare: PiArt Vision.
Parteneri de monitorizare: MediaTRUST

***


Data eveniment : 29.09.2018
Animația „Deep: O aventură nesfârșită“, la cinematograful din Grădiște

La sfârșitul lunii septembrie, la cinematograful din Grădiște, cei mici și cei mari sunt invitați la o nouă proiecție de film în cadrul căreia vor putea să facă cunoștință cu mai mulți eroi din adâncuri.
„Deep: O aventură nesfârșită“ va fi difuzat, sâmbătă, 29 septembrie 2018, de la orele 10.00 și 12.00.
Animația „Deep: O aventură nesfârșită” îi va cuceri pe cei mici cu o călătorie plină de umor, culoare și magie tocmai în adâncul oceanului, printre creaturi marine nemaivăzute și peisaje spectaculoase.
Pentru grupuri mai mari de 5 persoane se pot face rezervări la adresa de email: cinemagradiste@gmail.com și la telefon 0740-946 821 (între orele 10.00-12.00 și 18.00 – 20.00)
Proiecțiile de film de la cinematograful din Grădiște fac parte dintr-un proiect pe termen lung, finanțat de Primăria Municipiului Arad prin Centrul Municipal de Cultură Arad, care are ca scop revitalizarea cinematografelor din oraș.

DEEP – o aventură nesfârșită (Spania, 2017)
Durată: 92 minute
Rating: Audiență generală
Dublat în limba română


Data eveniment : 08.09.2018 ... 28.09.2018
Premiere europene si românesti si discutii cu invitati speciali în luna septembrie la Cinema Arta

La Cinema Arta, în luna septembrie, culegem felurite roade, cu alte cuvinte avem o avalanșă de premiere românești și europene, un documentar și câteva scurtmetraje alese, dar și un maraton de întâlniri și discuții cu tineri profesioniști din industria filmului. Organizatorii acestor proiecții sunt Primăria Arad prin Centrul Municipal de Cultură și Asociația CitiZenit.

Vizualizati programul AICI


Data eveniment : 10.08.2018 ... 29.08.2018
Filmele lunii august la Cinema Arta

Arad, 6 august 2018 - O comedie dark, un documentar umanist şi o serie de filme de animaţie româneşti vor rula în luna august pe marele ecran de la Cinema Arta, dar şi în grădina de vară.

Începem periplul cinematografic cu o proiecţie în grădina de vară a cinematografului, în data de 10 august, care ne va purta dintr-un weekend de început de august direct în Franţa anilor '20, pentru a trăi "les années folles", alături de Edouard şi Albert.
"Au Revoir Là -Haut" e o mixtură între comedie, dramă şi scene parcă decupate de pe scena unui teatru, o comedie neagră care ne arată că tema absurdităţii războiului nu expiră niciodată. Filmul a fost premiat cu 5 Premii César în 2018: Cea mai bună regie, Cel mai bun Scenariu, Cea mai bună imagine, Cele mai bun design de costum, Cel mai bun desgin de producţie

Continuăm luni, 13 august, cu un film profund umanist, documentarul “Atelier de conversaţie”, care ne invită să reflectăm asupra a ceea ce ne apropie sau ne separă în colţurile noastre diferite de lume şi asupra sfâşierii lăsate în sufletele noastre de separarea de ceea ce am numit cândva "acasă". Proiecţia filmului documentar marchează începutul unei colaborări promiţătoare între Cinema Arta şi One World Romania.

La sfârşitul lunii ne revedem din nou în grădina de vară, în 29 august, la Retrospectiva Filmului Românesc. Vă propunem ceva inedit - o selecţie de filme de animaţie româneşti, de văzut cu mic şi mare.
Proiecţiile de filme se derulează cu sprijinul Primăriei Arad prin Centrul Municipal de Cultură, în parteneriat cu Asociaţia CitiZenit.


Total rezultate: 901 Pagina: 2 <<< 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54 55 56 57 58 59 60 61 >>>
Calendar evenimente
 
Martie 2024





1
2
3
4
5
6
7
8
9
29






 
Primarul
 
  Mesaj
  Biografie
  Dispoziții
  Comunicate
  Program de audiențe
  Declaraţii de avere / interese
Bibarț Călin
 
Viceprimar
 

  Curriculum vitae
  Structura din subordine
  Declaraţii de avere / interese
Chesa Ilie

  Arhiva Declaraţii de avere si interese primari / viceprimari
 
Aparatul de specialitate
  Regulamentul Primăriei
Organigramă
Institutii subordonate C.L.M. Arad
Societăti comerciale care functionează sub autoritatea C.L.M. Arad
Declaratii de avere / interese
 
 

 
Meteo
 
Click for Arad, Romania Forecast
 
Certificări
 
Certificatul de conformitate a sistemului de management al calității
 


Primaria Arad: cod 310130, Arad, Blvd. Revolutiei, nr. 75 Tel: +40 257 281850, Fax +40 257 284744
© 2009, ALIAS Com & Primăria Arad, All Rights Reserved